Revoluţia electronică şi contra-revoluţia conservatoare
S-ar putea crede că tinerii educaţi ar putea constitui principala resursă pentru dezvoltarea pieţei de carte în format electronic. La cît sînt de tehnologizaţi, de gadgetizaţi, de conectaţi, de i-padizaţi, ar trebui să fie uşor să li se strecoare şi o bibliotecă pe unul dintre dispozitive. Ori e doar un clişeu, ori studenţii de la secţiile filologice ale Universităţii Libere din Berlin sînt prea conservatori. Der Tagesspiegel relatează despre scepticismul cu care a fost întîmpinată de studenţi Ruth Klüger, profesor universitar de teoria literaturii, invitată să ţină o conferinţă despre lectura în noile medii. „Eu, una, mă declar o convertită convinsă a cititului în mediul electronic“ – a spus Ruth Klüger. Nu ar avea nici un sens să regretăm această revoluţie – ea se întîmplă, pur şi simplu.“
Într-adevăr, noile medii şi impactul pe care îl au asupra pieţei de carte constituie o temă centrală la Tîrgul de Carte de la Frankfurt: se vorbeşte deja de un deceniu despre asta. Iar anul acesta – cred editorii – breasla ar fi, în sfîrşit, pregătită de marea schimbare. Într-adevăr, dispozitivele sînt acum mai fiabile, mai ergonomice şi, mai ales, mai ieftine. O „carte electronică“ redă fidel pagina tipărită, răsfoitul virtual seamănă cu răsfoitul paginilor reale, pînă şi foşnetul paginilor generat de computer oferă senzaţia unei lecturi de carte tipărită. Cît de pregătit e însă publicul pentru această mică, mare revoluţie?
În SUA, piaţa cărţilor de buzunar a scăzut, în ultimul an, cu aproape 60%, piaţa hardcover – cu 20%; în schimb, cărţile în format electronic reprezintă aproape un sfert din piaţa americană de carte. În Germania se estimează că vînzările de carte în format electronic se situează între 3 şi 5% din volumul total al vînzărilor. Potenţialul de creştere pentru următorii ani e imens.
Reluînd istoria cărţii şi a schimbărilor sale mediale – de la tăbliţele din piatră ale lui Moise trecînd la cărţile scrise de mînă, apoi tipărite pe hîrtie şi pînă la modificările culturii cititului din secolul al XIX-lea şi transformarea literaturii în formă de divertisment –, Klüger a punctat, în conferinţa pe care a susţinut-o, impactul social al fiecărei noi „invenţii“.
Cartea electronică n-ar fi decît o nouă etapă; întîmpinată, ca toate celelalte, cu scepticism.
Rumoare în sală, priviri jenate şi o tentativă de revoluţie conservatoare: Nu sînt textele digitale forma cea mai evidentă a consumerismului cultural, nişte produse ieftine, lipsite de valoare, numai bune de aruncat la gunoi? Cum este posibil ca tocmai într-o bibliotecă a Facultăţii de Litere să se facă elogiul cărţii electronice?
Klüger, în vîrstă de 80 de ani, a scris ea însăşi numeroase cărţi – de teorie literară, de teoria lecturii, eseuri, memorii. Pe cele mai multe le-a publicat în epoca în care cărţile electronice atît de accesibile acum apăreau menţionate doar în romanele de anticipaţie, tipărite, the old fashioned way, pe hîrtie. Autoarea a hotărît recent să accepte editarea cărţilor ei şi în format electronic: pentru ea, e o garanţie a unei difuzări mai eficiente, mai ales în SUA, unde este profesor-invitat; pentru studenţi, ar fi un avantaj în ceea ce priveşte accesul mai facil şi mai puţin costisitor la acele lucrări de specialitate care îi privesc.
În sală – rumoare şi stupoare, relatează, mai departe, Tagesspiegel. Studenţii sînt de-a dreptul consternaţi – obiectul carte are o valoare în sine şi trebuie apărat cu orice preţ. Altfel, la ce-ar mai fi bune propriile biblioteci? La care Klüger, ea însăşi posesoare a unor colecţii vaste de cărţi, în bibliotecă şi pe e-book: „Doar simpla îngrămădire a unor obiecte nu înseamnă cultură“.