Răzbunarea găinii
● Colecția „Creangă 2.0”, Editura Muzeelor Literare din Iași, 2019.
O importantă inițiativă de anul trecut a Editurii Muzeelor Literare din Iași a rămas cam ignorată: e vorba de o colecție de cărți intitulată „Creangă 2.0“, în care prozatori de azi sînt invitați să scrie continuarea unei povești clasice a humuleșteanului. Deși pare a se adresa copiilor, colecția (ilustrată de Adrian Serghie) are și o altă miză. E vorba de a verifica autoritatea unui clasic și ingeniozitatea unui modern punîndu-i, cumva, față în față. E cam același lucru ca ediția de buzunar la Le Lys dans la vallée, prefațată de un interviu cu Catherine Millet, autoare celebră pentru autoficțiunea La vie sexuelle de Catherine M.
Toți autorii invitați fac o treabă bună, jonglînd expert cu adresabilitatea către un public de copii a poveștilor și cu dialogul metaliterar cu Creangă și cu istoria literaturii. Un tratament tipic apare în Harap Alb 2.0 de Veronica D. Niculescu. Harap Alb și fata împăratului Roș sînt acum căsătoriți (li se spune „împărații”!) și, desigur, nu pot avea copii. Dar autoarea modifică tradiționala înfruntare între Bine și Rău, părînd că vrea să anihileze Răul, tăindu-i cu totul ghearele. Eroul își ucide antagoniștii fără probleme, singurele drame sînt cele inevitabile (bătrînii mor, înconjurați de toți ai lor, și lasă loc tinerilor), iar suspansul din original lipsește cu totul. Dar chiar și așa, lectura critică din Creangă se vede: monștrii amicali Ochilă, Flămînzilă și ceilalți intervin pur simbolic, pentru a alunga lacrimile din împărăția poveștii. Ceea ce se întîmplă, în fond, și în textul prim.
Inițial, Matei Vișniec pare că vrea să îmblînzească povestea Capra cu trei iezi. Autorul pune Capra să aibă remușcări abisale pentru uciderea lupului. Povestea pare să devină o dezbatere asupra oportunității pedepsei capitale, cu argumentele lui Raskolnikov de după uciderea cămătăresei. Dar Vișniec cotește repede spre o confirmare a moralei din Creangă, izvorîtă, mă tem, din considerații contemporane de dreapta despre imutabilitatea năravurilor anumitor categorii de oameni. Lupoaica, văduva lupului, se împrietenește oportun cu Capra pentru a-i mînca iedul rămas în viață. Slavă Domnului pentru happy-end-ul obligatoriu.
În Ivan Turbincă 2.0, Alexandru Vakulovski deturnează povestea înspre parabola politică. Vechea cătană rusească se stabilește în Basarabia și suportă venirea unei orînduiri „drăcești”, care îi obligă pe oameni să tăgăduiască existența vechiului prieten al lui Ivan, Dumnezeu. De aceea eroul se afundă în beții subversive și în expediții de pedepsire a dracilor de partid prin împușcarea cu mămăligă. Poate nu cu totul convins de parabolă, autorul își trimite eroul, în postcomunism, peste Ocean, acolo unde participă la aventurile din serialul cu exorciști Supernatural și sabotează, din greșeală, un concert Marilyn Manson. Un Creangă pentru adolescenți deci.
Bogdan-Alexandru Stănescu a ales să rescrie Prostia omenească, probabil, pentru jocurile inteligenței, pe care Stănescu le continuă cu aplomb, dar nu rezistă să vireze în absurdul parabolic. „Omul” paradigmatic confruntat cu fețele prostiei din jurul său face un pact cu dracul, descoperă o comoară și călătorește în viitor, unde vede femei cu pantaloni, metrou, trafic blocat, oameni muncind tot anul pentru o vacanță meschină, constatînd că tot mai bine e acasă, înconjurat de proștii pe care-i știi. Notez efortul apăsat al lui BAS de a moldoveniza povestea, scriind „aiasta”, „direptate”, dar nimerind și cîte un „căși”, tot regional, dar parcă din altă parte.
Cea mai originală rescriere mi se pare cea a Laviniei Braniște la Punguța cu doi bani. E o variantă revizionistă, feministă, scrisă din perspectiva găinii babei, personaj secundar în textul original. Cocoșul pierde darul, de fapt nemeritat, de a fi foarte arătos și a atrage toate animalele după el, după ce ia bătaie de la niște ciobani, și o roagă pe găină să-l ajute să-și recapete frumusețea. Dar găina, pornită într-o expediție de solidaritate, descoperă amiciția unei văcuțe și, odată cu ea, înțelepciunea acceptării de sine. Răzbunarea găinii e să-l găzduiască pe cocoșul urgisit în poiata ei, îmbrăcat într-un pulovăr croșetat care îi ascunde penele jumulite. Stilul voit naiv, leneș și deliberativ al autoarei se potrivește foarte bine aici, ceea ce face ca personajul și, la pachet, și ideea să devină foarte simpatice.
Doris Mironescu este critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Viaţa lui M.Blecher. Împotriva biografiei, Editura Humanitas, 2018.