Punklit românesc

21 octombrie 2010   Carte

● Alex Tocilescu, Standard, Editura Paideia, 2009. 
● Paul Doru Mugur, Psihonautica, Editura Curtea Veche, 2009. 

După volumul de povestiri Eu et. al (Editura Polirom, 2006), ajuns notoriu cîţiva ani mai tîrziu în emisiunea lui Mircea Badea în urma unui destul de comic scandal cauzat de cîteva povestiri cu limbaj explicit, şi Carne crudă (Editura Brumar, 2008), un porno-roman fără pretenţii literare, dar scris cu naturaleţe şi cu umor, prozele din Standard, chiar dacă destul de inegale, vin să contureze profilul de scriitor umorist, ingenios şi nonconformist al lui Alex Tocilescu. 

Ca şi în volumul de debut, cele mai multe dintre povestiri sînt un fel de satire/sketch-uri/parodii punk sau farse parabolice în care comicul de situaţie şi umorul sec alternează cu derizoriul şi absurdul, iar violentul cu pornograficul. Textele sînt, din acest punct de vedere, destul de „impure“, hibride, Alex Tocilescu avînd abilitatea de a încrucişa genurile minore şi în a obţine efecte comice diverse din manipularea limbajului, a temelor şi a convenţiilor narative. De aceea, ecourile pot veni deopotrivă dinspre Harms („Demolarea Doamnei Paraschivescu“, de pildă), dar şi dinspre Calvino (în „Cioburi de cavaler“, un cavaler îndrăgostit se mutilează în luptă pentru a cîştiga inima unei prinţese) sau dinspre Woody Allen (în „Radio Activity“, un producător de film difuzează în toată lumea, cu ajutorul unei staţii de radioemisie speciale, un fals discurs pacifist al lui Dumnezeu; iar în „Fi-miu“, un tată îngrijorat îl invită pe Jack Kerouac la cină pentru a-l convinge pe fiul său de calitatea îndoielnică a literaturii beatnicilor). Deseori comicul ţine şi de stilistica relatării: „Am deschis un ochi şi am căutat cu el ţigările“, „Marin Preda (nu, nu scriitorul, altul) se trezi pe vîrful unui deal, la umbra unui copac. Ceea ce era ok, pentru că acolo şi adormise“ sau „Chalpier începu prin a examina cadavrul. Descoperi că acesta era mort“. De altfel, în a doua jumătate a volumului, prin seria acestui detectiv Chalpier, Alex Tocilescu abordează parodia poliţistă, dar şi apocrifa parodică („4 luni, 3 sori şi 2 stele“ este o Geneză inginerească), recontextualizările unor personaje ori situaţii din basme şi povestiri: pentru a obţine o salată, doctorul Harap-Alb e nevoit să se culce cu o femeie frumoasă redîndu-i acesteia condiţia de vacă pierdută în urma unei vrăji; Împăratul Popescu al României comandă nişte haine ale căror costuri cresc nejustificat pe măsură ce data finalizării lor se amînă; fetiţa cu chibrituri ajunge să se prostitueze în scara unui bloc ş.a. În mod ironic (deci în spiritul volumului), printre cele mai bune povestiri se numără şi singurele două texte realiste, cu subiect din comunism, care excelează prin oralitate: în „Le jour de l’ouverture“, un soţ încearcă să-şi convingă soţia să fugă în ţară, discuţia lor fiind comentată de doi securişti care le ascultă microfoanele din casă; iar în „Coada“, o ţigancă încearcă să cumpere nişte pui, fără să fi stat la coadă, ţinînd în braţe o păpuşă pe post de sugar. 

Un al scriitor care nu trăieşte în ţară (Alex Tocilescu locuieşte în Germania), este Paul Doru Mugur, medic la New York, prezent cu proză, pentru prima dată, în Antologia Respiro (Editura Dacia, 2003). 

Psihonautica este un volum de zece povestiri cyberpunk ce respectă, în mai mare sau mică măsură, trăsăturile clasice deja ale genului. Personajele sale sînt o nouă generaţie de hackeri, multimedia & scientific junkies, într-un cuvînt psihonauţi dintr-un viitor apropiat şi distopic social, dar care nu încearcă să manipuleze şi să distrugă sistemul autorităţii pentru a prelua controlul asupra lumii. Motivaţia lor principală este tocmai ieşirea, evadarea, conectarea la o dimensiune superioară cu ajutorul tehnologiei informaţiei, a ştiinţelor avansate şi a gadget-urilor multimedia, pe fondul teoriilor new-age şi a misticismului oriental: „Cine erau psihonauţii? Fizicieni, programatori, matematicieni, filozofi, mistici, aventurieri, psihologi, toate astea la un loc la care mai adaugi o nuanţă subversivă, un spirit de nonconformism, de frondă, de revoluţie perpetuă...“ Informaţia şi tehnologia sînt short-cut-uri către niveluri superioare ale conştiinţei şi spiritualităţii, conectarea la sursele cosmice ale cunoaşterii şi fericirii („a fi înseamnă a fi conectat“). Hackerul nu mai este un terorist al Internetului, el este un „hacker al realului“, un fel de yogin al tehnologiei care decodează realitatea şi aspiră la o Cyber-Nirvana în care propriul creier este conectat, printr-un proces de accelerare neuronală, la reţeaua informaţiei cosmice, aşa cum se întîmplă cu psihonautul din povestirea ce dă titlul cărţii.

Fizicianul de geniu din „Simultantul“ gîndeşte Universul ca pe un Internet cosmic şi întrevede o teorie a Tot-ului, o ecuaţie unificată ce mixează legi, formule şi ipoteze din mai toate ştiinţele, în timp ce personajul din „Al şaselea Soare“ relatează mîntuirea informatică şi o Viaţă de apoi sub forma biţilor cosmici în numele Fiului Maşinii. Fotomodelul Cătălina din „Pitici pe creier“ cheamă la ea proiecţia unui Hyperion cybernetic cu ajutorul unui nanocip injectat – povestirea fiind o rescriere în cheie cyberpunk a „Luceafărului“ (aşa cum „zerlendi@shambala.com“ este o continuare a nuvelei lui Eliade, „Secretul doctorului Honigberger“). Temele inteligenţei artificiale, ale alienării sociale şi paranoiei pe fondul întrepătrunderii realităţilor obiective şi subiective apar în povestiri precum "HomeAlone5.0“ (sub forma unui simulator de conversaţie telefonică) şi „Digital Dreams“ (sub forma unui soft simulator de vise), dar şi în „Sindromul Pessoa“ (tentaţia schizoidă de a dezvolta şi întreţine mai multe identităţi online) sau în „Un telefon de pe Marte“ (printr-un cip implantat în nervul auditiv un tip se conversează cu dublul său neuronal). 

Paul Doru Mugur este un scriitor cultivat şi inteligent, „dotat“ pentru a scrie cyberpunk. Ingenioase, interesante şi, pe alocuri, chiar amuzante, prozele sale – inegale, dar cu certe realizări stilistice – prezintă însă şi defectele genului (jargonul informatic/ştiinţific, tonul demonstrativ), fiind mai mult nişte relatări şi teorii, decît nişte povestiri. Prea multe idei şi speculaţii tehnico-ştiinţifice, pentru a mai rămîne loc şi de altceva.

Mai multe