Poezia în anul 2023 – o retrospectivă –
În anul 2023 nu ne-am prea bucurat de cărți de debut semnificative. Dacă în alți ani aveam posibilitatea de a alege între mai mulți autori pentru realizarea acestei retrospective, în anul care tocmai s-a încheiat situația a fost ameliorată de apariția unor cărți precum Orchestra π de Călin Dănilă, apărută la Junimea, Candelabre în valul artificial de Alexandru Funieru, publicată la Casa de editură Max Blecher și Coerența labirintică. Volum Alternativ / Continuu de Vasile Gribincea, apărută la Cartier. Dacă pentru mine debuturile în poezie se rezumă la aceste titluri, mai mulți scriitori consacrați au publicat în 2023 cărți foarte bune. Astfel, autori precum Radu Vancu, Florin Partene, Florin Dan Prodan, Ion Mureșan, Laura Pavel, George State, T.S. Khasis, Tiberiu Neacșu, Dan Cristian Iordache, Florin Dumitrescu, Constantin Vică, Ligia-Verkin Keșișian, Dmitri Miticov, Teodora Coman sau Gelu Diaconu (cu nu mai puțin de trei titluri) au propus cărți care se bucură deja de o reală atenție din partea cititorilor de poezie.
La acest capitol trebuie neapărat amintite și antologiile publicate de Cartier: Panteră neagră am fost cîndva (Ruxandra Cesereanu, poeme alese de Giovanni Malgiocco și Ilona Duță), Etica grunge. Sîntem generația extincției (Ștefan Manasia) și p tlkmnd alba ai btn d POWER (O. Nimigean, poeme alese de Bogdan Crețu).
Aleg să scriu mai pe larg despre cîțiva autori ce au în comun dorința de schimbare & upgradare a limbajului poetic.
● Florin Dumitrescu, Sentimentul naturii, Casa de editură Max Blecher 2023.
Florin Dumitrescu practică în Sentimentul naturii un discurs bazat pe reciclarea mai multor limbaje poetice canonice românești. Vorbim în primul rînd despre acelea din zona romantismului pre-eminescian. Reciclarea nu are neapărat o intenție parodică, în ciuda faptului că titlul invită la o astfel de lectură. Avem de-a face cu un mixaj reușit dintre o anumită dimensiune ludică și o construcție semantică realizată cu minuțiozitate. De altfel, autorul oferă unele indicații de lectură prin versuri precum: „Atunci vei respira la unison / cu straturi de isop și anason / din mii și mii de jardiniere / și vei percepe printr-o rază de părere / simplă perpetuă și pură / care nu știe nimic dar totul înțelege / un rost un univers o lege / unică / prin care tuturor comunică” („Crezul”).
Textele conturează un concept unic și multifațetat. Elementele naturii servesc aceeași conștiință, una situată într-un off misterios și ambiguu. Dacă vrem neapărat, putem citi această carte și într-o cheie deconstructivistă, dar după părerea mea în Sentimentul naturii se mimează doar un soi de kitsch al formelor poetice de mult ieșite din uz. E o aparență acroașantă. Registrele acestui text sînt foarte bine controlate. Natura rescrie sensurile umane prin toate aceste metamorfoze și deveniri întru logos.
Cu toate acestea, autorul nu stabilește un raport unu la unu între natură și umanitate. Acestea apar diferențiate prin anumite procedee lingvistice. Vocea din off e instanța morală a lumii imaginate de Florin Dumitrescu, o lume în care natura mutilată de umanitate își ia revanșa. Pentru evitarea oricărei forme de tezism, relația dintre om și natură rămîne, cumva, ambiguă. Se va vedea limpede acest lucru la finalul cărții: „Ne lăbărțăm ne repliem / acordăm răsufletele noastre / pe frecvența diapazonului suprem / după stele și dodii / și ecouri de zodii / într-un ritual ecolatru” („Iertare omului”). Aceste versuri prin care se încheie cartea răspund primei secțiuni din Sentimentul naturii, intitulată „Ecolalii”.
● Constantin Vică, 20002020, OMG, 2023.
În 20002020, Constantin Vică face dovada unui sentimentalism exprimat în mod paradoxal prin diferitele limbaje ale non-umanului. Analogiile dintre viața omului și funcționarea lumii digitale nu lipsesc, cu toate că autorul reușește să evite clișeele deja răspîndite în literatura contemporană. Sentimentalitatea, cît se poate de naturală, se află într-un contrast frapant cu modalitățile în care este exprimată. Trăirile sînt resimțite ca fiind cu atît mai autentice cu cît umanul reușește să treacă dincolo de răceala limbajelor PC.
20002020 este 10001010, sistemul binar x2. Tonul pare nostalgic, necăutat, de parcă ar exprima acea tristețe a trecerii clipelor chiar în acel moment al trăirii lor. Timpul, definit ca limbaj informatic, constrînge durata la 20 de ani. Și totuși realitățile la care se face referire în carte sînt mult mai vechi. Se caută o anumită constantă a lucrurilor mai vechi și mai noi, dar acestea se resping reciproc: „cînd te strigă pe stradă prietenul tău din copilărie și te întreabă de viață, va trebui să-i răspunzi într-un fel, va trebui să pui iar banda la magnetofonul uitării, să faci pasul înapoi într-un loc de unde n-ai plecat, acolo unde toți lingeam aceeași înghețată și priveam aceeași revistă interzisă, iar scara de bloc, parcul din față și mamele erau ale tuturor” („95 vara”).
Codurile cibernetice contrag realitatea într-o funcție. Amintirile devin condiții ale prezentului, trecutul fiind rescris la timpul prezent: „Vorbeam despre a treia conștiință care stă / la masă cu noi, apoi urcă în pat cu noi / nori mari trec peste orașe mergînd mai departe / pentru a produce electricitate mai multă – / lumină mai multă va fi pentru cei care stau / în camerele lor așteptînd sfîrșitul ploii”. Vocile interioare controlează acum lumea exterioară. Intimitatea devine o cale de a adăuga ceva cu adevărat consistent zilelor anodine. Dar conștiința considerată falsă nu e altceva decît o strategie de a aduce ceva personal în atenția celorlalți. În această categorie se situează poeziile cercetătorului dispus să-și transforme viața într-un experiment științific fără sfîrșit, cu toate că cel care scrie e conștient că umanitatea este „parola”, scopul și mijocul tuturor lucrurilor.
● Ligia-Verkin Keșișian, Anul tigrului de apă, Casa de editură Max Blecher, 2023.
După patru ani de la Miss Houdini, Ligia-Verkin Keșișian revine cu Anul tigrului de apă, titlu care face trimitere la mai multe realități simultan: la anul 2022, cel premergător apariției cărții de față, și la o anumită perspectivă radicală asupra vieții, la neputința acceptării acelei jumătăți de măsură specifică mediocrității de orice fel. Secțiunile cărții nu sînt delimitate decît prin unele poezii de legătură (sau de respirație). Cartea are, astfel, aspectul unui poem unic. Din acest punct de vedere, trebuie să spun că autoarea știe să controleze acea gradație necesară unui text amplu și, totodată, să distribuie tensiunile responsabile de dramatismul liric. Asta la modul general.
Ligia-Verkin Keșișian construiește imagini corespunzătoare unor situații în mișcare: „de nicăieri apar artiști de circ și contorsioniste / care îți fac luciditatea așchii aici e un hipodrom / aici e un sanatoriu în care aerul se autopurifică / se poate dormi întins pe covor închis în oglinzi / sau suspendat de corpurile de iluminat”. Poezia Ligiei-Verkin Keșișian cîștigă pe spații ample după mai multe acumulări consecutive. La nivel de vers, există unele construcții oximoronice prea căutate și, deci, artificiale. Dar ce se pierde la nivelul unor amănunte se cîștigă din perspectiva ansamblului. Îmi plac acele cadre care se succed cu rapiditate, lucru care denotă o forță internă a poeziei și capacitatea sa de a crea imagini memorabile: „în casa nelocuită de douăzeci de ani ne priveam în oglinda / prăfuită – levitam deasupra patului cu arcuri în / care vînătorul dormise cine știe cîte nopți. / pereții toți au căzut, e secetă și mi-e frică”.
Anul tigrului de apă denotă și un sentimentalism reținut, autosabotat, întrucît poveștile nespuse pînă la capăt sînt mult prea intense pentru ca un om să le poată suporta.
● Dmitri Miticov, INTJ, OMG, 2023.
INTJ de Dmitri Miticov nu reprezintă doar reconstrucția existenței unui individ cu un tip de personalitate rară (se face referire la testul Myers & Briggs), ci însumează toate determinările posibile ale unei vieți, din multiple puncte de vedere. Autorul creează tot felul de categrorii și subcategorii, toate rod al unor ramificații psihologice. Dmitri Miticov face o adevărată analiză spectrală individului, reușind unele generalizări care nu rezolvă totuși ecuația existențială.
Importantă e problematizarea care e reluată din mereu altă perspectivă. Instrumentarul este interdisciplinar, conferind poeziei aceeași calitate. A trăi echivalează cu o narațiune, iar cartea de față e scheletul acestei narațiuni, contragerea ei poetică. Se insistă pe ideea ajungerii la adevăr prin explorarea unei perspective multiple: „Inconsistent e felul în care contăm pe obiectivitate. / Sîntem ființe dezordonate, punem oglinzi în jurul evenimentului și schimbăm perspective, / unghiuri și voci ca niște ventriloci, calculînd că vocea multiplă creează distanțele necesare obiectivării, / cînd tot ce facem e să adăugăm insistent și perseverent în sens negativ mai multe grade de subiectivitate, / un cumul de încercări disperate de a atinge forma inițială a întîmplării, aceea la care nu se mai poate ajunge, / ecranată de propria noastră acțiune de interpretare emoțională. / Sîntem ființe de transfer, generăm ficțiune, punem în mișcare resursele vocii noastre interioare”.
Acest tip de discurs pleacă de la acel șablon ce impune lucrurilor o anumită formă. Viața e recuperată cu toate contradicțiile ei, cu toate decupările de la realitate ale celui ce trăiește. Felul în care e construită cartea favorizează lecturile multiple și divergente. Dar dincolo de acest conflict al interpretărilor, apare din ce în ce mai pregnant individul, rod al propriilor sale contradicții. INTJ este un întreg periplu al devenirii construit pe hîrtie milimetrică, trecut prin filtrul unor categorisiri psihologice clare.
Dorința de schimbare, manifestă sau nu, nu ține neapărat de vîrsta biologică sau de aderarea la o anumită școală poetică ce propovăduiește continuu schimbarea. Aceasta ține de efortul individual al fiecărui scriitor, de felul în care fiecare în parte gîndește insolitul și provoacă astfel apariția unei noi sensibilități.
Șerban Axinte este scriitor și critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Scrîșnetul dinților, Editura Cartier, 2021.