Pledoariile lui Petre Pandrea

11 noiembrie 2020   Carte

● Petre Pandrea, Călugărul alb, Editura Vremea, București, 2020, cuvînt înainte de Victoria Dragu Dimitriu, ediție îngrijită de Nadia Marcu-Pandrea, 354 de pagini, format 20 x 13.

Sînt lucrări de care nu ne-am putea bucura fără un anume efort, masiv și dezinteresat, al editorilor. Menționez două cărți despre care am scris la rubrica „Pe de altă carte”, paginile de jurnal ale lui Corneliu Coposu, descifrate de Doina Alexandru și Gabriela Soare, și însemnările profesorului Radu Solcan, publicate de Mircea Flonta și Constantin Vică; iar în colecția „Opere Fundamentale” de la FNSA, munca aceasta migăloasă de geolog al textelor este standardizată și dusă la un alt nivel, chiar și mai rafinat.

Și Călugărul alb se înscrie în același tipar. Fără abnegația fiicei, însemnările lui Petre Pandrea dintr-o perioadă critică a existenței sale și a societății românești nu ar fi putut fi publicate. Nadia Marcu-Pandrea nu s-a ocupat însă numai de volumul amintit; printre altele, ea a pus cap la cap, decodînd scrisul de mînă al tatălui, și însemnările care au rezultat în cele două volume ale Memoriilor mandarinului valah.

Călugărul alb este o falie tăiată tematic în jurnalele lui Petre Pandrea, avocat și publicist renumit în perioada interbelică, intelectual proscris în perioada postbelică. Tema identificată de autorul însuși este povestea tragică a două mănăstiri vestite în epocă, cea de măicuțe de la Vladimirești și cea de călugări de la Sihastru. După cum el însuși scrie în însemnările sale, scopul incursiunii lui memorialistice este de a sintetiza și conserva istoria acestei întîmplări, pentru el, dar și pentru posteritate. Iar împrejurarea în care el, Petre Pandrea, un om care „nu putea să fie credincios și nu voia să fie ateu”, ajunge în epicentrul poveștii este dată de meseria sa. Petre Pandrea a fost mereu avocatul părții acuzate; mai mult, nu numai acuzate, ci de-a dreptul scoase în afara legii. Înainte de război, el i-a apărat pe comuniști, în timpul războiului pe legionari, iar după război pe călugări și călugărițe.

Călugărul alb este scris în deceniul șase, după o primă „admisie” în temnițele comuniste. Urma a doua, dar Petre Pandrea nu avea cum s-o știe la momentul însemnărilor. E importantă menționarea acestei succesiuni. Ar fi fost momentul ca autorul, fost condamnat politic, scos din barou, autosurghiunit la Periș, unde trăiește din munca la vie și cu zece lei pe săptămînă, să fie plin de resentimente. În loc de acestea însă, el propune o analiză empirică, eliberată de orice clișeu, a ceea ce s-a petrecut cu el și a ceea ce petrece în societate. Petre Pandrea nu percepe comunismul instalat la București și în țară în principal ca pe un produs de import. El identifică și consemnează premisele preexistente în receptarea autohtonă a comunismului. Metehnele politicii naționale prin care comunismul a pătruns și aici sînt indicate cu precizie. Astfel că referirile lui la noii lideri politici  –  fie că e vorba de Ana Pauker, Gheorghiu-Dej sau Petru Groza – sau la noii „influencer-i” – un Mihail Ralea sau Petre Constantinescu-Iași – sînt directe, la concret, fără etichetări inutile. Cei menționați nu sînt în primul rînd comuniști, ci un cumul de caracteristici cunoscute și inventariate în timp de autor, peste care haina comunistă s-a potrivit întîmplător foarte bine. Iar la rîndul lui, portul comunist nu era chiar așa de exotic cum am putea crede, ba chiar făcea parte din peisaj într-un mod destul de natural. Petre Pandrea este politic familiar cu aceste personaje, chiar dacă nu le împărtășește opțiunea; dar din această concomitentă familiaritate și disjungere rezultă o cunoaștere autentică și la obiect a mentalității lor.

Cu aceeași abordare empirică, autorul îi tratează și pe liderii religioși. Analiza tradiției celibatului este un prilej pentru el de a menționa comparativ și experiența occidentală. Episcopii sînt mai vulnerabili nu atît pentru că în țară s-a răspîndit o ideologie atee, ci pentru că au rude care trebuie „căpătuite” în cel mai lumesc înțeles al termenului. Ei nu sînt precari atît în raport cu amenințarea comunistă, cît cu raportarea lor autentică la credința creștină în general, ortodoxă în particular. Călugărul alb este una dintre cele mai explicite critici la adresa ierarhiei ortodoxe, poate chiar mai explicite decît cea argheziană, tocmai pentru că nu se cantonează în momentul particular al prigoanei comuniste curente, ci se referă la presupuse racile independente de regimul politic.

Stilul memorialistic al lui Petre Pandrea e pe alocuri emfatic, uneori redundant, de multe ori mustind de sentințe atotcuprinzătoare. Sînt și observații pline de franchețe, surprinzătoare prin latura „naturalistă” pe care o incumbă. Dar ceea ce constituie însă valoarea însemnărilor de jurnal ale lui Petre Pandrea este tocmai unghiul de abordare menționat: dezinhibat, fără clișee ideologice și lipsit de resentimentele facile ale unui nedreptățit politic obișnuit.

Ionuț Iamandi este jurnalist la Radio România Actualități.

Mai multe