Pledoarie pentru cronica de traducere literară
Un deziderat al nostru este identificarea unor critici literari şi a unor traducători literari care să conceapă şi să publice, în săptămînale sau lunare de prestigiu ale USR, în mod regulat, ceea ce ne lipseşte: cronica de traducere a operelor literare tălmăcite în limbă română. Dorim să îi includem în această întreprindere pe traducătorii literari şi pe criticii literari din toată ţară, fără să ne limităm la Bucureşti. Acest lucru l-a încercat, din cîte ştiu eu, prozatorul şi traducătorul Radu Paraschivescu, în urmă cu cîţiva ani, chiar într-un supliment al acestei reviste. Pentru afirmarea şi consolidarea statutului de traducător literar, dar şi pentru cultura noastră în general, este absolut necesară o astfel de cronică. Cum poţi nu numai înţelege, dar şi aprecia corect traducerile literare apărute la noi în ţară în număr foarte mare, dacă nu există o serie de persoane cu autoritate, care să analizeze şi deceleze munca traducătorului literar?!? Obligatoriu este însă ca această studiere aprofundată să fie excercitată cu profesionalism, dar şi cu onestitate, cu probitate, cu responsabilitate, fără a se realiza analize pentru prieteni, ca să dea bine în vitrina lor personală. În trecut, s-a constatat că o persoană care s-a înhămat la această muncă dificilă a dat semne de oboseală după o vreme şi-a început să traducă opinii din reviste străine de prestigiu şi să le publice în nume propriu. „Curat murdar“, vorba lui Nenea Iancu.
Avem nevoie de specialişti de o probitate morală deosebită, care să fie şi remuneraţi pe măsură, pentru această dublă muncă: pe de o parte, evaluarea laturii artistice a unei traduceri, a meritelor estetice, iar, pe de altă parte, comparaţia stilistică, unde se verifică atît originalul, cît şi traducerea, făcîndu-se aprecieri privind calitatea traducerii, dar şi modul în care traducătorul literar respectă spiritul textului original. Nu este posibil să traduci cu expresii preponderant neaoşe un text rezervat şi neutru, rece, numai pentru a da senzaţia de autohton. Respectarea palierului lingvistic, dar şi a naturii textului constituie o lege nescrisă a traducătorului literar cu fler, fără să fie lipsit de exigenţă, care simte textul şi nu devine un trădător al autorului. Tocmai recrearea textului dintr-o limbă străină în limba română presupune nu numai cunoaşterea foarte bună a limbii originare, dar şi a limbii-ţintă, în cazul nostru, româna. Nici aceste elemente nu sînt însă de ajuns: să ai simţul limbii este cîteodată mai important decît a şti pe dinafară un întreg dicţionar de cuvinte. Aici se face diferenţa între un traducător literar de duzină şi traducătorul de excepţie. Această inteligenţă afectivă, dar şi electivă, mai degrabă un dat nativ decît cultivat, face o traducere literară memorabilă, iar limba română este îmbogăţită în mod consistent printr-o astfel de performanţă.
Scoaterea la lumină a unor astfel de succese ale breslei noastre este deosebit de importantă atît pentru relevarea importanţei şi consolidarea statutului de traducător literar în peisajul cultural românesc, cît şi pentru înţelegerea mai adîncă a operei literare. Să nu uităm că un traducător literar de calitate poate să lanseze un autor străin pe scena artistică din ţara noastră sau să-l „îngroape“. Aici revine şi o mare importanţă editurilor, care trebuie să-şi creeze o echipă de traducători în al căror profesionalism are încredere, pentru că de performanţele traducătorilor depinde şi prestigiul lor. La modul de batjocură în care îi plătesc însă pe traducătorii literari, editurile nu pot forma o echipă, una care să-i fie fidelă, deoarece termenul de echipă presupune respect.
Cronica de traduceri literare nu există în peisajul literar românesc, cu toate că anual apar sute şi sute de traduceri literare, unele de o calitate deosebită, altele bune, dar avem şi unele de valoare mediocră sau chiar slabe. Sînt convins că o cronică de traduceri literare este absolut necesară în peisajul publicistic. Ştiu că nu-s uşor de găsit acei oameni care să o facă, să aibă perseverenţa de-a o susţine à la longue. Pentru că o astfel de cronică presupune o muncă dublă, cu cele două cărţi, în original şi în traducere – faţă în faţă. Îmi aduc aminte o lucrare a tatălui meu, I.M. Ştefan, care a transpus în română Istoria literaturii neoafricane a germanului Janheinz Jahn. Pentru a respecta semnificaţiile, fiind vorba de o lucrare deosebit de dificilă, a simţit că este necesar să consulte traducerile în engleză şi spaniolă, cu această ocazie însuşindu-şi parţial ultima dintre limbi. Verifica soluţiile traducerilor, inclusiv a unor texte literare africane, pentru a fi sigur că nu greşeşte semnificaţia, dar nici palierul lingvistic. Şi vă puteţi închipui cît de dificil a fost, la începutul anilor ’70, să găsească acele versiuni. Munca de traducere literară nu este numai una care incumbă respectul faţă de cititor, dar şi faţă de tine însuţi.
Peter Sragher este preşedintele Filialei de traduceri literare – Bucureşti a Uniunii Scriitorilor din România.