Platitudini deconstruite

● Vlad Mușat, , O lume-ntreagă în picioarele goale, Editura Junimea, 2022.

Volumul de debut al lui Vlad Mușat, La inaugurarea cimitirului de elefanți (Editura Junimea, 2020) a fost bine receptat de critica de întîmpinare. În linii mari, O lume-ntreagă în picioarele goale continuă linia primului volum, deși există unele deosebiri în privința geometriei poetice. Distihurile – dominante în cartea din 2020 – sînt înlocuite aici de construcții fluide, monolitice, menite să capteze mai eficient atenția cititorilor.

Încă de la primul text, poetul face un pact cu cititorul, devoalînd în același timp și una dintre temele dominante ale cărții, lumea interioară cu multiplele ei volute: „deși par împlinit pe dinăuntru se / aud locatari nemulțumiți că vor sfîrși / în întuneric îi las pe adolescenți să / iubească eu vreau nopți pierdute / și zile cu ploi mocănești și o liniște / care să-i ajute pe criminali să aibă / remușcări o să rîd mereu de cei ce / vor ca prin scrisul lor să schimbe / lumea aș da orice să rămînă așa” (inițial). Construcțiile poetice oarecum paradoxale din punct de vedere semantic sînt organizate în așa fel încît să-l lase pe cititor să-și găsească propriul mod de a citi textele. La această libertate contribuie și faptul că autorul nu utilizează nici un fel de semne de punctuație, cu excepția unor foarte rare semne de întrebare. Tehnica e departe de a fi nouă, dar se dovedește adecvată poeziei lui Vlad Mușat. Acesta se află în legătură cu o glisare permanentă între interioritate și o exterioritate, care, la rîndul ei, funcționează ca o adevărată substanță de contrast: „înăuntrul meu se dau găuri cu / bormașina la ore la care toți / dorm alarma de la telefon mă / scoate din minți aș vrea să nu / mă trezească nimeni nici după / dezlegarea blestemului cafeaua / fără zahăr nu-și face efectul am / nevoie de o femeie care să-mi / ghicească în zaț dar nici una nu / vrea să cumpere o fortuna verde / le număr semnele din naștere / cele care nu vor primi ce merită” (peliculă).

Vlad Mușat știe să-și deconstruiască platitudinile, pe care, în primă instanță, le afișează cu nonșalanța celui ce știe că are un as în mînecă. De multe ori, poemele sale par strategii de camuflare a esenței în învelișuri rudimentare. Dar gravitatea irumpe din subsidiar, cum se întîmplă în poemul intitulat „frumusețea vine din interior”: „în fiecare noapte dorm în burta unui / animal erbivor mă trezesc cu pielea / mirosind a măruntaie e un poem despre / anxietate și junghiuri intercostale caut / un CEO să-mi gestioneze viața eu îmi / ispășesc pedeapsa într-o închisoare cu / regim de maximă siguranță cu ziduri de sticlă / partea proastă e că fiecare vizitator devine / prizonier se trezește ieșind din burta mea / mirosind a măruntaie de animal erbivor”. Vlad Mușat scrie poeme circulare. Unele sînt aidoma șarpelui care-și înghite singur coada, un Uroboros dezbrăcat de conotațiile mitologice și adus în cotidian. E cazul textului citat mai sus. Altele, dimpotrivă, exprimă ideea de deschidere, de trecere lejeră de la un spectru la altul, totul într-o dicțiune clară, lucrată cu mare atenție. De altfel, un atu al acestui tip de poezie e acela că pare pur și simplu expulzată, rod al unei unice expirații. Textele lui Vlad Mușat sînt ca niște zile egale (sau ca oricare alte unități de timp). O alegorie insolită stă la baza poeziei intitulate „înainte”: „cînd roboții nu vor mai / crede în programatori / vor deveni monoteiști istoria / rescrisă în word calibri 12 / sfîrșitul va fi la fel de incert / ca începutul vor rămîne doar / cîteva cărți pentru copii / în biblioteca de la vatican”.

După cum am sugerat și mai sus, unele teme răspund altora și împreună configurează un orizont de așteptare pieziș. Prin asta putem înțelege că acest univers creat din cuvinte se pretează diverselor interpretări, dar de ele sînt responsabili cititorii. Poetul modifică însușirile lumii reale, contribuind la nonsensul general, prin viziunile sale în care se încrede mult prea puțin: „nu am mai văzut goluri cu / exteriorul filmele sînt pline / de efecte speciale muzica / trap picturile din două linii / vîndute pe milioane de € / teatrele se închid / pentru că spectatorii și / actorii protestează pe străzi / împotriva abuzurilor am fost / încuiați la minte de teamă să nu / ieșim din tipare și voi vreți ca / poeții să aibă poftă de viață”.    

De altfel, un posibil înțeles al titlului cărții de față derivă tocmai din precaritatea condiției umane mărturisite direct. O lume-ntreagă în picioarele goale este un prag de trecere spre un plan general oarecum ambiguu ce se manifestă concomitent ca o sentință. Una la care este totuși periculos să ne gîndim prea mult.

Șerban Axinte este scriitor și critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Scrîșnetul dinților, Editura Cartier, 2021.