Pentru un album cu Sinaia culturală

Dacă anul trecut îmi începeam cartea despre Cioran în vila Noica de la Păltiniş, la doi paşi de Răşinari, unde altundeva era mai firesc să croiesc un eseu despre corespondenţa lui I.L. Caragiale de nu la Sinaia? Mă rog, se putea şi-n republica Ploieştilor, ori, şi mai aprig, la Berlin, acolo unde ni s-a dăruit cea mai intensă jubilaţie epistolară a senectuţii, cea mai ghiduşă voluptate a îmbătrînirii, din literele „daco-romane“.

Dar Sinaia este un nod vital în codul hedonismului caragialian. Sinaia Peleşului, a lui Carmen Sylva, Alecsandri şi Claymoor, Sinaia trenurilor de plăcere şi a seratelor muzicale, a mamiţelor, domnilor Goe şi „drumului prăpăstios către strada Furnica“, dar în special Sinaia de-mulţi-slăvitului Gh. Matheescu, patronul delicateselor şi colonialelor, ale cărui mărfuri fine (icre moi tescuite prima, halva ş.a.m.d., la rivalitate, în haremul papilar caragialian, cu băcănia „românului întreg, bădia Drăgănescu“ din Iaşi) alintau fantasmele gustative caragialiene, hărţuite de dulce-amara „franzelă a exilului“! 

Asta, ca să nu mai spun că în cuprinsul mănăstirii din Sinaia, lîngă icoanele lui Pîrvu Mutu Zugravul, îşi doarme somnul de veci Take Ionescu („Tăchiţă Gură de Aur“), ultima iubire a sexagenarului Caragiale, cel care a generat textul-cheie pentru descifrarea psihologiei, a complexelor de-o viaţă ale acestuia, complexe mai mult sau mai puţin mascate, caligrafiate, pe scena şi-n culisele operei. Anume scrisoarea către Delavrancea din 15 februarie 1908, cu hotărîrea „cinicului Caragiale“ de-a se înscrie în partidul lui Take Ionescu : „Nu crede că-mi fac cumva iluziune că voi găsi acolo unde mă duc vreo strălucită compensare la adversitatea care m-a bătut pîn-acuma. Mă voi mulţumi cu foarte puţin. Acolo cea mai mică atenţiune, o privire binevoitoare, o strîngere de mînă, dată nu în silă cu un singur deget fricos de mînjire la contactul plebeian, mă vor plăti de extrema nesocotire sub apăsarea căreia am îmbătrînit (...) Gîndesc că Take, cum îl ştiu om bun, mă va pune la masa lui, bogată ori săracă, în cel din urmă loc din coadă, mă va pune însă la masă – între meseni.“ 

De ce nu are Sinaia un album somptuos, ori măcar un ghid istorico-literar cuprinzător, editat în română, germană, engleză şi franceză, cu toată puzderia reperelor sale culturale? – iată întrebarea care-mi harponează fiecare săptămînă petrecută acolo, de cîteva ori pe an, din 1996 încoace, nesmintit în Vila Mureşul, pe Furnica 73, la dom’ profesor Mircea Ivan.

Un oraş monarhic, dezvoltat împrejurul fascinaţiei exercitate de Carol I, cu tot ce ţine de epicureismul high-life-ului, unde era lege nescrisă ca toate VIP-urile politice, financiare, judiciare, artistice, religioase, militare, gazetăreşti etc. ale Valahiei să-şi construiască, ori să închirieze, vile cît mai arătoase, pentru a se arăta cît mai dichisite înaintea Măriei Sale. Citeşti zeci de volume de memorii şi dai la tot pasul de relatări sinaiote despre a căror localizare actuală nu ştim nimic. Unde este casa lui Iorga, cu brazii seculari, de unde l-au răpit legionarii? Unde au stat mareşalul Antonescu, Argetoianu, Gafencu, Gigurtu, Zarifopol, C. Angelescu, Djuvara, Delavrancea, Cămărăşescu, Eugen Cristescu, Miron Cristea, Ghiculeştii, Cantacuzinii şi alte zeci, sute de nume (familii) de acelaşi calibru? Care este istoria Mănăstirii, a Cazinoului, a Stînii Regale (y compris „stînca lui Franz Josef“„), a Pelişorului, Cumpătului, a marilor hoteluri ş.a.m.d.? Oare să nu se găsească o energie „riverană“ aptă să se înhame la coordonarea unui zdravăn colectiv de istorici care să treacă mult dincolo de limitele celor cîteva albumaşe color, tip ONT, ce fac, oarecum jenant astăzi, fala vitrinei celor două librării de pe „faleza“ urbei? Istorici, arhitecţi, muzicologi, literaţi, genealogişti, arhivişti, specialişti în evoluţia politicii şi artelor româneşti, plus cîţiva fotografi simpatetici, bine struniţi de o sfîntă determinare aidoma treimii care a păstorit Dicţionarul scriitorilor români (Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu), ar face fain-frumos într-un an o monografie sinaiotă de toată frumuseţea. Ce naiba, pardon de expresie, la Sinaia, în minunata casă a lui Iorga, trăiesc Alina Mungiu şi Andrei Pippidi, al căror oaspete, cu onor şi plăcere, am fost. E cu neputinţă ca oameni ca ei să nu palpite la aşa un proiect, unde eu i-aş vedea implicaţi şi pe Ion Bulei, Emanuel Bădescu, Florin Andreescu, dar şi Casa Regală, ca să nu mai spun de BNR, tradiţională forţă de recuperare a patrimoniului arhitectural-cultural-religios. (Nu mi-ar ajunge spaţiul a trei rubrici să rezum fabulaţiile turistico-financiare iscate printre muşteriii restaurantului – prevăzut cu doi reni, o capră cu doi iezi şi-o turmă de domni Goe infernali – de vila BNR de la Stîna Regală...) 

Şi ce oficialitate – primăria, Biserica, jandarmeria, poliţia, partidele politice, mass-media locală, hotelurile, restaurantele, patronatul de una, alta, Cazinoul, CFR-ul, SRI (care deţine vile dulci în zonă), başca Institutul Cultural Romîn – nu şi-ar dori să contribuie la finanţarea unei aşa mîndreţi hedonist-eficiente!? 

Exact despre asta vorbeam, la jumătatea lui august, cu o virilă variantă de Jean Marais sexagenar, un năvalnic bărbos călare pe ATV, cu aer de flower-power şi Woodstock, dl Mircea Sîrbu, care m-a oprit amical în faţa Cabanei Schiorilor, mi-a expus ispititor proiectul de resuscitare a cercetăşiei de altădată, pentru a-mi comunica apoi entuziasmul doamnei Maria Berza faţă de proiectul „Sinaiei culturale“ descris mai sus. Iată, mi-am spus, un abur de început. Poate-or da zeii Sinaiei şi s-o alcătui cîndva un fain costum editorial acestui oraş „ca un stomac“, oraş al dulcilor plăceri cu panaş, de la Oppler şi Matheescu la Mazăre, Manolescu, Voinea şi „Villa Măndica“... fie şi în absenţa lui Mişu locotenentul, acel „mucalit al dracului“ care „cîntă teribel“ şi-o face pe încă juna madam Georgescu din Tren de plăcere să exclame bovaric (a doua zi): „Ah! mamiţo! menuetul lui Pederaski...mă-nnebunesc!“   

Dan C. Mihăilescu este critic literar. Cea mai recentă carte a sa este Despre Cioran şi fascinaţia nebuniei, Editura Humanitas, 2010.