Pe uscat cu Augusten Burroughs

„Am vrut să arăt tuturor că doar pentru că nu mai bei nu înseamnă că nu mai poţi să fii nebun şi amuzant.“  

Din păcate, la noi, cînd vrei să te laşi de băut, ori o faci cold turkey, ori n-o mai faci deloc. Noi nu avem obiceiul/cultura întîlnirilor AA (alcoolicilor anonimi), unde găseşti un oarecare sprijin şi un sponsor care să te „monitorizeze“ şi să te motiveze. Cînd m-am lăsat de băut, am căutat cît mai multă literatură care să-mi vorbească despre acest lucru, aşa cum vorbesc alcoolicii la întîlnirile AA. Iar romanul Dry: A Memoir al lui Augusten Burroughs a fost de cel mai mare ajutor. Şi pot spune că, din acest punct de vedere, Augusten a fost sponsorul meu. 

Augusten Burroughs nu este un autor total necunoscut publicului românesc, pentru că există o traducere în română a romanului Alergînd ca apucaţii – „amintirile din copilărie (una tulburătoare, traumatizantă, dar descrisă cu foarte mult umor)“ – aparţinînd autorului american gay. Dry, chiar dacă scrisă înainte de Alergînd ca apucaţii, este continuarea „amintirilor din copilărie“ (are loc la şapte ani după Alergînd...) şi documentează lupta lui Augusten cu alcoolismul, dar şi cu moartea iminentă a prietenului său, Pighead, infectat cu HIV. În roman, Augusten locuieşte în Manhattan şi are o carieră promiţătoare în publicitate, dar beţiile hardcore din fiecare noapte/zi îi afectează, din ce în ce mai mult, atît cariera, cît şi sănătatea. Nimic nu poate ascunde mirosul de alcool pe care Augusten îl emană prin toţi porii, nici apa de toaletă cu care se dă pe limbă, nici bomboanele mentolate, iar clienţii nu se simt foarte confortabil să negocieze cu un om „alcoolizat“. De asemenea, pe unii clienţi îi sună pentru a le propune o partidă de sex prin telefon, tot dintr-o euforie oferită de alcool. Inevitabil, la un ultimatum oferit de şeful său, Augusten ajunge într-o clinică de dezintoxicare, iar aventurile de aici se întind pe mai bine de jumătate din numărul de pagini. În stilul caracteristic, totul este povestit cu mult umor, cinism şi multă autoironie – „haine“ care îmbracă toată experienţa în ceva mai puţin dur decît realitatea frustă a întregii experienţe. Cea de-a doua jumătate a cărţii este despre greutatea de a rămîne „pe uscat“ într-un oraş ca Manhattan, ducînd un stil de viaţă ca al său, cu un prieten infectat cu HIV şi cu colegi de serviciu care îl tachinează cu reclame şi sticle de alcool. Noua personalitate a lui Augusten, cea „pe uscat“, nu este deloc fun. Acesta îl părăseşte pe Pighead şi se îndrăgosteşte de un crack junkie, pe care-l întîlneşte la dezintoxicare. Pighead moare în final, iar Augusten recidivează într-o frenezie alimentată de alcool, cocaină, crack şi altele. Totuşi, este doar o recidivă justificată, iar finalul îl prinde pe Augusten curat/pe uscat şi ajutînd chiar şi pe alţii să pună viciile de-o parte. 

Din peisajul nostru literar lipseşte cu desăvîrşire un autor (necesar) ca Augusten Burroughs, care să scrie fără nici o inhibiţie şi fără exagerări sau stridenţe despre orientarea sa sexuală. Din acest punct de vedere, literatura noastră n-o mai fi în sertar, dar nici n-a ieşit din „dulap“ (in the closet). De asemenea, nu cred că există vreun roman made in Ro care să vorbească despre cum e să fii „pe uscat“, pentru că majoritatea scriitorilor noştri sînt prea preocupaţi să se înece în alcool şi să scrie literatură alcoolizată. 

Augusten Burroughs este „pe uscat“ de 15 ani şi este considerat a fi una dintre cele mai amuzante persoane din State.

Gruia Dragomir este jurnalist.