Ora albastră

Alonso Cuerto, Ora albastră, traducere din limba spaniolă de Tudora Șandru Mehedinți, Colecția Raftul Denisei, Editura Humanitas Fiction, 2010

Să vedeţi ce face acest scriitor peruan ultramatur dintr-o coafeză! Ce personaj complicat, ce simbol dramatic (şi aproape naţional) al supravieţuirilor cu grele cicatrici pe suflet!

Miriam e numele ei, ţine (la Lima) salonul de coafură „Smaraldul din Anzi“ şi nu apare în carte decît după vreo 160 de pagini de căutări prin tot Peru-ul întreprinse de personajul principal, un avocat prosper. Ce voia el de la coafeză? – să vadă cum arată femeia pe care tatăl lui, ofiţer combatant împotriva extremiştilor senderişti, o violase, ca pe atîtea altele, dar de care, apoi, se îndrăgostise. Drumul său pînă la ea, condus cu dexterităţi detectivistice, devine treptat unul mai de profunzime, zgîndărindu-l la corazón cu mărturiile violenţelor bezmetice din acele vremuri deloc îndepărtate şi cu ceva întrebări despre „partea cealaltă a realităţii“, despre trăirea în suferinţă şi umilinţă etc. Apoi, în sfîrşit, intră în scenă Miriam, frumoasă şi neliniştitoare, iar ceea ce mai rămăsese din vechea rutină de viaţă a avocatului se face ţăndări. Legătura dintre cei doi, cvasiincestuoasă la urma urmelor, nu va limpezi mai nimic din vechile mistere, dar va scoate, într-un fel, destinele din istorie, urzind în jurul lor un soi de poezie tragică.

E un scriitor interesant Alonso Cueto. Proza lui e rapidă, tensionată, întrepridă, omniatentă, cu fraze-conglomerat şi descrieri expeditive. Cuvintele lui par să mestece frunze de coca – sînt delirant de lucide, au ochii larg deschişi şi nu stau să se odihnească niciodată. Prin asta şi prin acest abisal personaj Miriam, Ora albastră răstălmăceşte în chip splendid ideea „literaturii de coafeze“.