Opozabilul

● Luis Fernando Verissimo, Opozabilul, traducere din limba portugheză de Micaela Ghiţescu, Editura Vivaldi, 2013.

Brazilianul Luis Fernando Verissimo se ocupă cu gazetăria şi cu scrierea unor bestseller-uri care ajung apoi să fie ecranizate sau adaptate pentru scenă. E un prozator de larg consum, carevasăzică – dar unul cu o foarte bună părere despre consumatorii săi, de vreme ce textele cu care-i tratează, chiar poliţiste fiind, au bunul gust al umorului rafinat şi bunul simţ literar al magicului. La noi i-au apărut două romane – Spionii (anul trecut) şi Opozabilul (anul acesta) –, ambele la Editura Vivaldi, în empatica şi acroşanta traducere a Micaelei Ghiţescu. Vă recomand să începeţi cu Opozabilul, căci e iute ca un coup de foudre, are un pitoresc ironic, un comic suprarealist şi, în general, efectul unui narcotic ilariant, numai bun să dea dependenţă.

În fond, e un roman de mistere cu nimic mai prejos decît Codul lui Da Vinci, dar împănat cu tot soiul de nebunii exotico-parodice. Concret: un ziarist din São Paulo – „reporter de futilităţi“ – vine în zona amazoniană pentru a face o anchetă despre plantele halucinogene. Aici o găseşte pe Serena, bună cunoscătoare în domeniu, dar şi consumatoare generoasă – o femeie „bicoloră“, cu o latură brun-indiană şi una blond-daneză. Ziaristul renunţă la călătoria prin jungla Amazonului, mulţumindu-se să exploreze salteaua Serenei, împreună cu aceasta din urmă, ameţiţi amîndoi de aburii nelipsitei fierturi de chauasca. În paralel, în pauza dintre două partide de amor, omul îşi face veacul într-un bar unde un drojdier cu ochii în culorile steagului american, Polonezul, are de istorisit o tărăşenie încurcată (cu conspiraţii mondiale şi coduri ezoterice), în schimbul cîtorva pahare de alcool.

Polonezul pretinde a fi un killer numit cîndva Opozabilul. Serena are amputate degetele mari de la mîini, adică opozabilele. Poveştile celor doi sînt halucinante, scriitura lui Verissimo e halucinogenă – opozabilul cititorului are de ce încremeni în poziţia LIKE.