Mitologii alternative
● George Steiner, Nostalgia după absolut, traducere de Ciprian Jeler, Editura Humanitas, 2021.
Nostalgia după absolut reunește cinci conferințe susținute de George Steiner (1929-2020) în anul 1974 și străbătute de firul roșu al interogării „mitologiilor alternative” ale secolului XX, pe care intelectualul franco-american le analizează în calitatea lor de înlocuitoare ale religiilor în Europa occidentală. Ar trebui spus de la bun început că, dată fiind limitarea analizei la arealul cultural european, Steiner se va referi în principal la amurgul creștinismului/creștinismelor.
Și aș adăuga un caveat: deși sclipitoare, aceste cinci conferințe și-au pierdut oarecum din actualitate în jumătatea de secol trecută de la susținerea lor. În primul rînd, trebuie luată în considerare căderea Cortinei de Fier, care a eliberat religia de sub cenzura statului și care a dus la dezlănțuirea unor forțe cu o energie pe care și-o pierduseră în anii ʼ70-ʼ80. Această reînnoire a energiei sacrului „instituționalizat” este depistabilă nu doar în cazul creștinismului ortodox, ci și în zona credințelor neo-protestante și, mai ales, a celei musulmane, din ce în ce mai prezentă în miezul Europei. Iar această renaștere a religiosului în sfera publică și privată nu este una de fațadă, o „convenție socială”. Aș risca spunînd chiar că, în momentul actual, situația s-a inversat și că lipsa credinței este convenția pe care omul european cultivat doar o mimează. Cînd Steiner își susținea conferințele, în 1974, la cîțiva ani după semnificativul 1968 și imediat după afacerea Watergate, situația era cu totul alta și cred că poziția conservatoare (moderată) a lui Steiner se hrănește tocmai dintr-o proximitate cu atmosfera intelectuală de stînga a campusurilor universitare și a contraculturii.
Așadar, care sînt acele mitologii alternative pe care le portretizează Steiner? Înainte de a le aborda succesiv, trebuie lămurite condițiile îndeplinite de aceste „meta-religii” pentru a fi acceptate în „pentameronul” lui Steiner: în primul rînd, respectiva mitologie trebuie să ofere o viziune totală asupra omului și a rolului său în lume. În al doilea rînd, presupune existența unei distincte și pregnante revelații originale. În al treilea rînd, e nevoie de impunerea unui set propriu de mituri, metafore, a unui limbaj distinct.
Ideea de la care pleacă Steiner cînd propune aceste „substitute religioase” este că aceste sisteme politice, filosofice, antropologice et caetera utilizează concepte și „constructe alegorice” derivate din chiar viziunea religioasă pe care încearcă s-o înlocuiască. S-ar hrăni, așadar, dintr-o nostalgie după absolut lăsată în urmă chiar de „defuncta religie”. În cazul primei „mitologii”, a marxismului, Steiner pleacă în căutarea „păcatului originar”, cauza tuturor relelor, adică apariția sistemului de clase. Răspunsul lui Steiner, ingenios, este de a-l localiza pe Marx în cadrul romantismului german, căruia îi era comun mitul „copilăriei edenice” a omenirii. Marx nu poate spune care a fost greșeala originară, însă ceea ce contează este evoluția continuă spre un final al mîntuirii egalitariste. Cred însă că Steiner se grăbea în 1974 să infirme predicția marxistă despre „prăbușirea cataclismică” a capitalismului: am asistat în 2009 la o repetiție destul de reușită a prăbușirii și cred că dispariția resurselor planetei va duce la o reconsiderare forțată a capitalismului.
George Steiner
Document, imaginație, paradox
A doua mitologie analizată de Steiner este... psihanaliza freudiană, iar aici intelectualul franco-american nu face altceva decît în cazul marxismului, și anume planează pe deasupra „dogmei” și o bombardează cu niște truisme (lipsa dovezilor din zona neurologiei care să susțină structura tripartită freudiană a psihicului uman – pe care Steiner îl numește, eronat, „conștiință umană” – Eu, Se, Supraeu) care nu țin cont nici măcar de existența multiplelor psihanalize și cu atît mai puțin de experiența clinică ce stă la baza psihanalizei freudiene. Bineînțeles că obiecția adusă de Malinowski îi vine ca o mănușă și că evită obiecțiile aduse antropologului – că vorbim, în cazul indigenilor de pe insula Trobriand, pur și simplu despre o deplasare formală și că rolul de „tată” își păstrează forța, chiar dacă poartă masca „fratelui mamei”. Așa cum obiecția lui Malinowski pare hilară (pentru că autorul ei se face că nu vede rolul simbolic al Tatălui în propoziție), tot așa pare și următoarea afirmație a lui Steiner: „Multe dintre conjecturile lui Freud s-au autoîmplinit prin faptul că moravurile private și sociale s-au modificat pentru a satisface așteptările psihanalitice”. Teoria a creat organul, cum ar veni...
Maestru al contrapunctului, Steiner face însă și o afirmație demnă să șteargă toate aproximările de pînă la ea: „Cărțulia Dincolo de principiul plăcerii este unul dintre cele mai extraordinare documente ale istoriei imaginației tragice din Occident”. Spre deosebire de viziunea optimistă marxistă, eschatologia freudiană este una mai mult decît sumbră: în urma dialecticii Eros-Thanatos, cel din urmă se va dovedi mereu învingător – dorința umană cea mai profundă este aceea de a se cufunda în imobilitatea veșnică – „odihna morții”.
A treia mitologie, și conferința cu care Steiner m-a pierdut total, este cea a antropologiei structurale a lui Claude Lévi-Strauss. Nu reușesc să pricep, nici la cea de-a treia lectură, de ce această antropologie, rămasă din păcate undeva pe rafturile prăfuite ale facultăților umaniste, ar sta ca „mitologie” umăr la umăr cu marxismul și psihanaliza... Diferența de impact dintre cele trei sisteme de gîndire este atît de mare încît cred că și autorul Antropologiei structurale și-ar dori să facă parte din alt set de conferințe. Lévi-Strauss este privit mai curînd ca un cititor de mituri și ca interpret al codurilor lumii: pentru el, omul este un animal dezechilibrat, care pășește șchiopătînd și distruge cele mai mici rămășițe ale Grădinii Edenului, acolo unde le mai găsește – măcelărește popoare primitive, taie pădurile și incendiază savanele, aflîndu-se mereu în căutarea adevărului. Este paradoxul melancolic ce stă la baza gîndirii lui Lévi-Strauss: căutarea adevărului vine la pachet cu distrugerea acestuia.
Ultimele două conferințe susținute de George Steiner și reunite în volum sub titlul Nostalgia după absolut sînt dedicate unor fenomene complementare: pe de o parte obscurantismul, isteria și lipsa rațiunii din credința în astrologie, în new age, în OZN-uri, ocultism și pseudoștiință. De cealaltă parte, încrederea nezăgăzuită în știință, transformarea acesteia în noua religie, care-l scotea din minți pe Nietzsche. Aici Steiner vine cu o idee absolut splendidă, care merită citată integral: „Progresele gîndirii matematice, progresele științei empirice în domenii ce țin încă de necunoscut oferă răspunsuri teoretice care, la rîndul lor, ridică întrebări de un grad și mai înalt de complexitate, la un nivel și mai înalt de bogăție conceptuală și inteligență (...). Antimateria sau stelele neutronice sînt ipoteze de lucru la fel de profunde și de elegante precum marile compoziții muzicale; omuleții verzi cu urechi ascuțite sau imitarea, de către ventriloc, a vocilor dragilor noștri dispăruți sînt pur și simplu o plictiseală”. Credințele „alternative”, contracultura, pseudoștiința și antiraționalismul sînt semnele unei regresii și ale fugii de adevăr. De cealaltă parte, poate că nici adevărul științific nu mai are calitatea tămăduitoare pe care i-o presupuneam, în condițiile nașterii certitudinii unei apocalipse „reci”, lipsite de fior religios.
Este cu siguranță ceva ce nu a răzbătut în cronica mea: căldura pe care Steiner o pune în descrierea acestor mitologii (cu excepția celei de-a patra, a iraționalului neo-medieval), chiar și în portretele intelectuale realizate acestor întemeietori de religie. În Nostalgia după absolut se simte aceeași energie a interpretării codurilor și ideilor pe care am găsit-o în Errata sau în Moartea tragediei: o elegie lipsită de defetism. Foarte bună traducerea lui Ciprian Jeler.
Bogdan-Alexandru Stănescu este scriitor. Este autorul biografiei Caragiale. Scrisoarea pierdută, Editura Polirom 2019.