Minunata singurătate a matematicianului

Academia Română are un „membru atipic“. Analiză matematică, topologie, teoria măsurii şi integralei, lingvistică, informatică teoretică, teorie literară, antropologie, semiotică – acestea sînt cîteva dintre domeniile şi disciplinele în care Solomon Marcus este recunoscut de comunitatea academică internaţională. De curînd, a apărut la Editura Liternet o carte electronică, Singurătatea matematicianului, care cuprinde discursul de recepţie în Academie (susţinut pe 27 martie 2008), răspunsurile altor doi academicieni şi ecourile din lumea culturală.

Sînt posibile mai multe lecturi ale discursului. Una este cea a memoriei – povestea unui „vagabond“, a unui „intrus“ (aşa cum se descrie autorul) care a traversat secolul al XX-lea reuşind în fiecare decadă să propună noi programe de cercetare. Încă din anii ’50 ai secolului trecut s-a plasat în vîrful cercetării interdisciplinare (lingvistica matematică e un exemplu), depăşind graniţele diferitelor ştiinţe şi modele explicative. A contribuit la relaţionarea matematicii şi informaticii cu biologia moleculară şi cu lingvistica, a participat la naşterea semioticii, cercetările sale asupra limbajelor formale pun bazele limbajelor de programare etc. În tot acest timp, este profesor la Universitatea Bucureşti, iar discipolii săi devin matematicieni de talie internaţională. Solomon Marcus este şi singurul român care a colaborat direct cu Paul Erdös, cel mai prolific matematician al secolului al XX-lea, recunoscut pentru stilul său de viaţă nomad.


În Singurătatea matematicianului descoperim şi o incitantă istorie conceptuală a matematicii. Solomon Marcus urmăreşte dezvoltarea acesteia, accentuînd rolul major pe care îl are, începînd cu secolul al XX-lea, ca fundament al cercetării interdisciplinare. Se începe cu descrierea limbajului matematic, componentele şi funcţiile sale, şi ajunge să dezvolte o vastă reţea de conexiuni între matematică, filosofie, artele vizuale, teatru, mitologie, literatură. Există o tensiune între vizibilul din matematică şi „viaţa ei ascunsă“. Apoi mărturiseşte: „cele mai interesante aspecte sînt cele care apar la interfaţa matematicii cu restul lumii. Spre această zonă mi-am orientat o bună parte din cercetări“.

Pe cea de-a treia lectură posibilă o putem numi social-politică. Solomon Marcus critică viziunea utilitaristă asupra matematicii, observă că matematica este izolată social şi cultural în zilele noastre, percepţia publică e precară, iar educaţia matematică e incapabilă să aducă în centru funcţia ei cognitivă. În centrul educaţiei ar trebui să stea curiozitatea, învăţarea din erori, dorinţa de explorare, nu concepţia matematicii-ca-unealtă. Matematica combină multe tipuri de gîndire – inductivă, deductivă, abductivă, analogică, metaforică, ipotetică, imaginativă etc. – şi poate fi cel mai bun „catalizator cultural“. Din păcate, intelectualii publici români, dar şi cercetătorii din domeniile socio-umane, au fost reticenţi şi ignoranţi în raport cu matematica. Singurătatea matematicianului, mărturisirea unei aventuri intelectuale unice, poate fi descărcată gratuit de pe Liternet.ro, la adresa aceasta.