Minciuni de vară

● Bernard Schlink, Minciuni de vară, traducere din limba germană de Gabriela Eftimie, Colecţia "Biblioteca Polirom", Editura Polirom, 2011.

Fanii Cititorului lui Schlink vor găsi cu ce să se răsfeţe şi în aceste Minciuni de vară. Sînt şapte povestiri cu delicateţi melancolice de acuarelă, unde e vorba de minciunile strecurate în istoria unor relaţii şi de suflete în care numai vară nu e, ci curat extrasezon, cu tot ce înseamnă el ca solitudine, oboseală, senzaţie de „prea tîrziu“ sau de „anapoda“. Doar în „Străin în noapte“ lucrurile sînt ceva mai poliţiste; în rest, dramele sînt legale şi civile, tristeţile au forţa fineţii şi a evoluţiei subtile, iar minciunile, oricît de mari sau de mici, de vinovate sau de ingenue, tot adevăr biografic generează.

Cel mai mult mi-a plăcut minciuna aproape kafkiană din „Noaptea din Bade-Baden“: un dramaturg, aflat de şapte ani în amor cu o universitară ce preda teoria dreptului, se duce în oraşul în care avea loc premiera unei piese a lui, iar aici, în mare taină, are grijă să împartă patul de hotel cu o altă femeie, doar pentru a-i da „un sărut discret“, de noapte bună.În „Ultima vară“, minciuna ţine de hotărîrea unui bătrîn suferind (cîndva „specialist în filozofia analitică“) de a-şi lua viaţa înghiţind pe ascuns un cocteil de otrăvuri. Aici veţi găsi această vorbă imensă a personajului, spusă atunci cînd soţia îi descoperă intenţiile: „Îmi pare rău... că am vrut să decid singur cînd nu mai fac faţă vieţii... Dacă nu se mai poate, o să hotărîm împreună că nu se mai poate...“

Iar în ultima proză, „Călătoria spre sud“, lupingul sentimental trăit de o bătrînă la regăsirea iubitului din studenţie se închide cu această lemă: „Deciziile mari, care-ţi influenţează viaţa, nu pot fi considerate corecte sau greşite“. E adevărul minciunilor, n-ai ce să-i faci.