Millennium, Stieg şi eu

● Eva Gabrielsson & Marie-Françoise Colombani, Millennium, Stieg şi eu, traducere din limba franceză de Doru Mareş, Editura Pandora M, 2011.

Aşa e omul de azi: proiectant. Uitaţi-vă şi la suedezul Stieg Larsson. Cînd a murit (în 2004, la 50 de ani), lăsa în urmă numai proiecte: proiectul unei serii poliţiste Millennium în 10 volume (dintre care primele trei aşteptau deja, în manuscris, să fie publicate de Editura Norstedts); proiectul unei căsătorii cu Eva Gabrielsson, iubita lui de o viaţă şi partenera în toate cele; proiectul unei idilice „căbănuţe pentru scris“, undeva pe o insulă („treizeci de metri pătraţi amenajaţi ca interiorul unui vapor, cu o fereastră uriaşă dînd către apă şi o masă de bucătărie suficient de mare pentru a putea scrie amîndoi în acelaşi timp“); proiectele curente ale unui gazetar militant, convins (în general) că stînga e dreaptă şi revoltat (în particular) de extremismul nazist, de „violenţa patriarhală“ şi de toate aşa-numitele „crime de onoare“. După moartea lui subită (de la excesul „inimos“ de cafea, tutun, efort, temeri), volumele trilogiei Millennium, vîndute în 50 de milioane de exemplare, transformă numele lui Stieg Larsson într-o industrie profitabilă, potrivit unui marketing pe care el, scriitorul, nu l-ar fi acceptat întru totul. Persoana cea mai îndreptăţită să administreze postumitatea scrierilor sale ar fi fost Eva Gabrielsson, numai că acesteia, ca „simplă concubină“, nu-i rămîne decît dreptul la doliu. 

Este dreptul pe care ea şi-l exercită în Millennium, Stieg şi eu, cu o determinare vikingă. Mărturiile sale (despre adevăratele coordonate ale acestui om profund timid, funciarmente bun, dar ferm în reacţii) au vibraţia protestului amoros: povestesc o iubire, criticînd o societate. Şi le oferă fanilor Millennium argumentele unei pasiuni avizate.