Metafizică plină de umor

● Sorin Gherguţ, Orice (uverturi & reziduuri), Editura Pandora M, 2011.  

Treisprezece ani i-au trebuit lui Sorin Gherguţ să-şi publice acest al doilea volum de versuri, iar poezia sa nu pare să fi bătut pasul pe loc. A păstrat suficiente teme, motive, referinţe şi mărci retorice, precum şi umorul, încît să rămînă perfect recognoscibilă, cu toate astea acum se prezintă într-o formă şi într-un limbaj mai rafinate, cu un fond evident mai personal şi, aş spune, chiar dramatic, iar umorul e ceva mai subtil. În recenta sa cronică din România literară, Cosmin Ciotloş e interesat de influenţele optzeciste din versurile „optzecistului, afectiv“ Sorin Gherguţ şi, pe lîngă numele citate de poetul însuşi – Florin Iaru şi Mircea Cărtărescu –, le adaugă pe cele ale unor Daniel Pişcu şi Viorel Padina. Pot fi aduşi în discuţie, la fel de bine, Bogdan Ghiu şi Florin Dumitrescu sau, mergînd în altă zonă, raperul Rimaru, dar toate aceste nume nu ne lămuresc prea mult. În fond, care-i faza cu poezia lui Sorin Gherguţ? 

„mă îndoiesc ca să gîndesc, gîndesc ca să exist, exist ca să / scriu, scriu ca să nu mai gîndesc / ca să trăiesc cum gîndesc / pentru gloria şi / sau batjocura versului românesc // gîndesc ca să scriu şi scriu ca să nu mai gîndesc / exist ca să fiu şi sînt ca să nu mai trăiesc. / (deci gherguţ. deci sorin / plec ca să am, vorba aia, de unde să vin. Să revin / cînd va fi – courtesy of tom waits – vremea iarăşi s-o tai / time for good, time for bye...“ Este exprimată aici, în tot poemul „dubii, dubii, dubii“, o subtilă artă de punere a existenţei în exerciţiul versului printr-un act de limbaj deopotrivă recuperator/reciclator dpdv artistic (de unde şi termenul „reziduu“ din titlu) şi inovator (care prilejuieşte tot felul de „uverturi“ textuale), folosit cu dexteritate de un poet care se referă la sine la persoana a treia şi care poartă concomitent mai multe măşti, contrastante, însă transparente. Rînd pe rînd, dar deseori în aceleaşi (lungi) poeme (cu versuri începînd în josul paginii, ca şi cum ar fi poeme separate), Sorin Gherguţ este un comedian intello – parodic, plin de (auto)ironii şi zeflemitor, gata oricînd să-şi dea sieşi o replică sau să parafrazeze un vers celebru („asfaltul e trist şi el şi vai, am coborît în gările toate“), predispus la citate, intertexte, note de subsol („reziduuri“ ale tradiţiei, din literatură, filozofie, cultură pop sau folclor urban) şi alte glume şi glumiţe lirice, face calambururi, „cimilituri“, limerick-uri, dispuneri grafice cu mai multe posibilităţi de lectură a versurilor, happening-uri grafico-textuale etc. –, dar este şi un elegiac, un profet blazat al propriului destin, care-şi face testamentul, fără a renunţa însă la frivolităţi şi la aşa-zisele vulgarităţi: „născut – şi pornit ca să ce – ca să pier / ce pot uita? ce pot lăsa pe mîine? ce să cer?) / cel mai bine ar fi un alt caracter (de literă, fireşte, mă refer) / născut şi pornit în marşarier / într-o zi, prietenii, cu maşina / mă vor duce la groapă, la glina“.  Alteori, poetul joacă cartea oboselii şi a confuziei („decît decedat, mult mai bine confuz“), este redundant sau ilizibil, repetitiv şi pisălog, uneori chiar dislexic şi ecocalic („reziduuri“ ale limbajului), foloseşte cuvinte din alte limbi, pune versuri în paranteză, suspendă poemul cu puncte-puncte, umple discursul cu pauze şi goluri. Ceea ce pare a fi greşeală, obstrucţie, poem închis sau neterminat este însă parte dintr-o structură mai amplă a tatonării, a aproximării şi indeterminării. Din acest pdv, Orice este un vast poem aglutinant cu o structură simfonică: cu „uverturi“ şi părţi de dimensiuni variate cărora le este precizat ritmul („molto vegetabile“, „molto visitabile“, „poco reciclabile“), cu teme principale, dezvoltări, pauze şi reveniri, cu refrene, rime interioare şi ruperi de ritm. De altfel, cartea este plină de referinţe muzicale, inclusiv la genuri minore („pararomanţă“, „şlagăr în rătăcire“, „paper jam session“), multe dintre versuri fiind, de fapt, nişte cîntecele. Există multă muzicalitate în cadenţa acestor versuri, unele „rupte“ sau „lungite“ doar din raţiuni de rimă şi aliteraţie, iar această muzicalitate a limbajului vine, de fapt, dinspre arta parlato a MC-iilor din hip-hop. Sorin Gherguţ îi citează pe MC Solaar (o referinţă mai veche, reluată de la jumătatea anilor ’90), Eminem, Cheloo sau Tataee şi multe dintre versurile sale virale au acea doză de ludic violent, directeţe şi/sau subtilitate, ingeniozitate şi impuritate de cartier, ca să nu revin asupra sacadelor şi a sincopelor de ritm. Sorin Gherguţ este un MC al poeziei române, un entertainer („mai bine agreabil decît (doar) integru / decît doar instructiv, mai bine distractiv“) care se foloseşte de toate trucurile pentru a te ţine în pagină. Dar despre ce e poezia lui Sorin Gherguţ? 

Ceea ce pare minimalism este, de fapt, o formă de camuflare a sensului în banalitate, concizie şi umor: „ştiu ce e activitatea / e mai neagră decît moartea / cunoscui viaţă activă / cea mai groaznică derivă / orice e o distrugere a ceva, totul distruge totul, treaba mea / acum e să nu fac nimic“ sau „de undeva a pornit către mine o broască ţestoasă / cu intenţii vădit criminale, urmărită fractal de ahile / rima la acest vers, evidentă, e: zile / (cîte rămase?)“ sau „(Nu viaţă fără de moarte, nici tinereţe fără bătrîneţe-ţi cer, / ci asta: creier scos / frumos / din istorie. Măcar o dată pe cincinal.) / totul să stea pînă cînd te vei ridica / vei ieşi, toate să rămînă / aşa şi să repornească abia cînd vei şti exact ce ai de făcut“ sau „există alteritate şi altfelitate, care nu e acelaşi lucru / unii sînt alţii, alţii sînt altfel / unii sînt alţii şi la fel, alţii-s aceiaşi şi altfel / şi altfel şi altfel mereu“ sau „oriunde pun mîna sînt clape, oriunde calc sînt pedale / oriunde păşesc, orişicît de agale / ceva, altceva decît mine se pune-n mişcare“. Teme(ri)le şi întrebările astea metafizice – moartea, existenţa, identitatea, anxietatea, acţiunea, timpul, voinţa, fragilitatea – fac din poezia lui Sorin Gherguţ o căutare de sens concomitent cu persiflarea/distrugerea lui. Aş putea spune că, la un anumit nivel, „ontofobul“ Sorin Gherguţ scrie o poezie metafizică plină de umor, el spune glume şi pune pe gînduri, căci există o doză de deficit, dramatism, disperare şi chiar extenuare existenţială sub stratul ludic şi găsim multe formulări conceptuale sub aparenţa inocenţei şi a ironiei. Discursul este, deseori, construit maieutic şi în scheme de logică, foloseşte tautologii şi paradoxuri, sînt citaţi pragmaticieni, dar efectele comice de contrast acoperă interogaţii cît se poate de profunde. Poetul însuşi avertizează: „eu nu ştiu nici cînd glumesc / dacă glumesc, dacă / deci trăiesc“ sau „sătul pînă-n gît de propriile hazuri & glume / caut un suprem calambur care să-mi fie prenume, nume, / postnume / un calambur de sfîrşit de lume“ sau „ironia e o corvoadă / de care nici nu te-ai gîndi să te-apuci, dacă n-ar exista / o ameninţare letală“. O ameninţare letală căreia poetul îi răspunde cu orice (are la îndemînă). Ludic şi ironist, însă şi vag nostalgic, parodic, dar mai ales grav, placid, însă obsesiv şi anxios, Sorin Gherguţ dă impresia că improvizează cu uşurinţă în măsura în care şi elaborează poemele sale frivol-metafizice unde reciclează „foneme, lexeme, sintagme, propoziţii“ pentru a găsi forme inedite de mirare, pentru a deschide noi posibilităţi de interogare a existenţei şi de a-(ş)i camufla deficitele. Inovatoare, originală, unică în felul ei, Orice (uverturi & reziduuri) este o carte deopotrivă despre condiţia poeziei captive între descendenţă & influenţă şi despre tragi-ludicul vieţii; dar, mai ales, ni-l dezvăluie pe Sorin Gherguţ, „ca om, ca turist, ca artist“, drept unul dintre cele mai interesante personaje din literatura noastră.