Lovebook

● Simona Sparaco, Lovebook, traducere din limba italiană de Camelia Zara, Colec]ia „Strada Ficţiunii“, Editura ALLFA, 2012.

O poveste dulcică de amor pe Facebook, cu complicaţii vodevileşti şi mult optimism bulevardier, totul culminînd cu 10 pagini de happy-end la Paris, plus alte 10 pagini de happy-epilog. Nu m-ar mira să apară în curînd şi un film Lovebook – ar putea avea un oarece succes în rîndul amatorilor de matinee romanţioase şi ar fi preluat masiv de televiziuni în perioada Crăciunului.

Sub glazura şi glamour-ul romanţei de aici există, totuşi, o discretă meditaţie pe marginea relaţiei dintre destin (oho!) şi Facebook (aha!). În ce măsură o reţea de socializare (unde lumea e într-adevăr mică, fiindcă oricine poate întîlni pe oricine) modifică sau reformulează întîlnirile programate de destin? Nostimă chestiune, dilematic răspuns. În primă instanţă, destinul şi Facebook-ul par a fi în conflict. „Destinul este duşmanul de moarte al Facebook-ului“, se spune la un moment dat. „Internetul permite oricui să se reîntîlnească, în timp ce destinul este mult mai selectiv şi, cu siguranţă, mai romantic.“ Pe de altă parte, de vreme ce pe Facebook e foarte uşor să minţi, să truchezi sau să manipulezi, nu s-ar putea ca, astfel, să şi zădărniceşti nişte întîlniri predestinate? Ba da, la prima vedere (de unde şi complicaţiile vodevileşti de care vorbeam mai sus). În cele din urmă însă, destinul şi Facebook-ul îşi dau totuşi mîna şi conlucrează întru fericirea protagoniştilor: „...surpriza pe care destinul o avea în minte pentru noi era să ne regăsim pe Facebook, fiindcă în ziua de azi este un mijloc ca oricare altul, un loc ca oricare altul, din toate punctele de vedere“, zice îndrăgostitul, mai spre final.

Se pare că Facebook-ul s-a învechit suficient încît să se asorteze cu o idee aşa de old fashion precum destinul.