Literatura în bucate

● Johan Faerber, La cuisine des écrivains, Éditions Inculte, Paris, 2010 

Poate că mica prăjitură în formă de cochilie Saint-Jacques, înmuiată în ceai de tei, este cel mai degustat şi mai citat aliment literar. Fericirea intensă indusă de cele trei înghiţituri e momentul declanşator al căutării de sine, revelarea continuităţii de profunzime a vieţii interioare, experimentarea puterii mîntuitoare de a recupera trecutul. Acelaşi gust resimţit în alt moment al vieţii şi regăsit acum este doar un trigger. Eroul lui Proust constată că sursa inexplicabilului moment de fericire nu este gustul propriu-zis, care e din ce în ce mai slab de la o înghiţitură la alta, ci trezirea unei nebănuite puteri de a domina timpul prin retrăire, prin evocarea unei întregi atmosfere, putere care îl îmbată şi pe care îşi doreşte să o poată savura şi altă dată, de care să se bucure în orice moment ar dori. El pune jos ceaşca şi îşi propune o examinare interioară, pentru a găsi sursa acestei forţe pe care în primul moment crede că o poate descoperi în propriul spirit, într-o formă gata de a fi utilizată. Îşi dă însă imediat seama că deocamdată ceea ce caută nu există şi că va trebui el însuşi să dea formă acelui generator de fericire. „Chercher? Pas seulement: créer.“ Căutarea lasă locul vocaţiei literare, creaţiei. În stilul postărilor pe Twitter s-ar putea rezuma rapid: pornind de la o prăjitură înmuiată în ceai, Proust întemeiază mitul găsirii fericirii prin literatură. 

Fiind atît de celebru, episodul cu ceai şi prăjitură madeleine nu putea lipsi din antologia de texte pe tema „bucătăriei scriitorilor“ întocmită de Johan Faerber. Ar fi fost, cel puţin la fel de potrivit, fragmentul dintr-un bilet de mulţumire adresat bucătăresei sale, în care Proust îşi exprimă aspiraţia ca stilul său să poată fi comparat nu cu arhitectura unei catedrale – cum avea să o facă altădată – ci cu o specialitate culinară, cu „le merveilleux bœuf mode“: Apropo de Proust şi de legăturile sale cu bucătăria, trebuie să amintesc că a apărut tot în acest an o altă carte savuroasă intitulată Les Rillettes de Proust semnată de Thierry Maugenest. E vorba de un manual umoristic destinat celor ce visează să devină scriitori profesionişti. Toată cartea e scrisă în răspăr, iar episodul dedicat lui Proust lasă să se întrevadă care ar fi fost consecinţele literare dacă, în locul delicatei prăjituri, Proust ar fi gustat dintr-un consistent, grosier pateu de carne înecat în grăsime… 

Nici antologia lui Johan Faerber nu e mai puţin ludică. Cuprinsul, intitulat Plan de table, propune succesiunea capitolelor în forma unui meniu copios, textele alese din opera diverşilor scriitori reproducînd ordinea în care felurile de mîncare sînt servite la un mare ospăţ. Mai întîi, în chip de mises en bouche sînt reunite fragmente care pregătesc terenul, menite să deschidă „apetitul literar“ şi să schiţeze posibile legături între gastronomie şi literatură. Cel care începe conversaţia în jurul mesei nu putea fi altul decît Jean Anthelme Brillat-Savarin. Apoi, după o odă gastronomică, Théophile Gautier face portrete picante cîtorva confraţi sub titlul Despre obezitate în literatură. Fragmentele din Jurnalul fraţilor Goncourt descriu un dineu japonez şi o masă între prieteni, acasă la Flaubert, unde sînt invitaţi şi Daudet, Zola, Maupassant. Aflăm detaliile excelentului meniu, precum şi faptul că se bea mult vin, de toate soiurile. Ne lasă visători atmosfera în care les grasses histoires îl făceau pe Flaubert să izbucneasă în hohote de rîs. Intrarea în materie se face cu băuturi aperitive „preparate“, între alţii, de Boris Vian, Baudelaire sau Jules Verne, efectul comic fiind conferit de titlurile date de autorul antologiei fragmentelor alese. 

Antreurile reci se întrec cu cele calde, apoi urmează vînatul, peştele, felurile exotice, brînzeturile, deserturile, cafeaua sau ceaiul de final. Dincolo de savoarea literară, cartea poate fi folosită şi în calitatea ei de carte de bucate, pentru că majoritatea textelor conţin şi reţete complete. Ce ar fi dacă invitaţii connaisseurs ar fi răsfăţaţi cu o supă de praz Marguerite Duras şi un sandwich Rimbaud?