Lista dorinţelor mele

● Grégoire Delacourt, Lista dorinţelor mele, traducere din limba franceză de Ana Antonescu, Editura Spandugino, 2013.

Grégoire Delacourt lucrează în publicitatea franceză. La 50 de ani, adică în 2011, publică un roman şi lumea (inclusiv juriile cîtorva premii literare) îl salută cu bucurie. De atunci, omul recidivează în fiecare an.  

Lista dorinţelor mele e al doilea său roman, iar povestea de aici încearcă să răspundă unei întrebări biblice: ce aţi face dacă v-aţi trezi cu un cîştig baban la loto? Păi – sugerează istoria imaginată de Delacourt –, depinde de cine încasează cecul. Dacă e vorba de o doamnă de 47 de ani, care ţine o mercerie amorţită, într-un orăşel cu patru hipermarketuri, patru fast food-uri şi cîteva străduţe medievale, şi care e atît de mulţumită cu viaţa ei simplă şi tihnită încît nici nu-i trece prin minte să joace la loto, iar cînd o face – abia acum, pentru prima dată, şi numai de gura altora – se trezeşte împuşcînd 18 milioane de euro, ei bine, doamna aceasta va fi orice altceva, numai o „fericită cîştigătoare“ nu. Ea simte că banii aceia ar putea nărui totul, aşa că, în loc să încaseze cecul obţinut în schimbul biletului norocos, îl ascunde sub branţul unui pantof vechi şi încearcă să ducă în continuare aceeaşi viaţă, alături de ai săi, bucurîndu-se mai departe de „felul în care lucrurile mediocre deveneau frumoase sub ochii lor.“ Se fereşte să spună cuiva despre brusca sa avere, îşi vede senină de prăvălia ei (căci merceria e brăţară de aur), de blogul ei (zecedegetedeaur), de iubirea înţelegătoare pentru cei din jur, de micile tristeţi, cu amintiri cu tot. Pînă într-o zi, bineînţeles, cînd omul ei găseşte cecul...

Un roman molcuţ, aşadar, însă unul care se întîlneşte de cîteva ori cu literatura: el (romanul) îi oferă ei nişte lichior de nuci făcut în casă, ea (literatura) îl lasă să-i atingă genunchiul, ca din întîmplare; apoi el îi face ei cîteva promisiuni, iar ea îi zîmbeşte melancolic. Nu-i puţin lucru.