Lansări de carte în epoca post-online

Lansările de carte s-au... relansat. Timid, dar cu vechea lor rutină, care le dă acea siguranță a actelor și bunurilor clasice. Se petrec mai cu seamă prin tîrguri, dar nu prin cele de carte, ci prin cele „de provincie”, cum li se spune localităților mici și mari care nu se numesc București. În paranteză fie spus, cu cît tîrgul e mai mic, cu atît oamenii cumpără mai multe cărți, după cum îmi mărturisea recent un editor.

Se petrec însă și în București, în locuri care își recuperează treptat consacrarea. Mă gîndesc la galeria cu aer ușor roman de la librăria Humanitas de lîngă Biserica Kretzulescu și Palatul Regal. Sau la curtea Muzeului Național al Literaturii, la doi pași echidistanți de Piața Amzei și de Athénée Palace. Sau la un alt loc, tot din centrul Capitalei, care mai degrabă își reinventează consacrarea decît și-o recuperează: așa-numita „Sală media” de la Muzeul Național al Țăranului Român. Susținută de o matură, profesionistă promovare online pe conturile de social media ale muzeului, eventual și de intersectarea și vecinătatea cu o expoziție de pictură găzduită în același spațiu, o lansare de carte în „Sala media” de la MȚR este fără tăgadă o prezență elegantă în inegalul și încercatul peisaj cultural bucureștean. Așa a fost, îndrăznesc să spun, și la lansarea volumului de proză scurtă Șahiștii. Povestiri de la începutul lunii august, dar și la „retrospectiva” editorială a Cooperativei Gusti din același loc, de luna trecută.

Am observat însă că lansările de acest fel se întorc din pandemie cu o podoabă nouă, de care organizatorii și participanții nu par neapărat conștienți. Cu un firesc ajuns la maturitate nefiresc de repede, lansările au astăzi și o componentă online aproape nelipsită. Ca și cînd așa s-ar fi petrecut de cînd lumea și pămîntul, lansările sînt acum filmate și transmise pe Facebook sau pe alte canale cu o naturalețe deja cochetă, verificată. Telefonul culcat, cățărat pe un trepied, tronînd ciclopic în fața „prezentatorilor de carte”, este acum o prezență integrată complet în peisajul lansărilor. La publicul „fizic” s-au atașat acum discret unul virtual și mai ales unul abstract-postum, publicul de mai tîrziu, care va privi înregistrarea undeva, cîndva, profitînd de imensa memorie a Internetului.

În același timp însă, lansarea fizică are farmecul ei care nu poate fi reprodus sau compensat online. Am primit confirmarea chiar la lansarea deja pomenită a Șahiștilor, o colecție de povestiri – prima de acest fel din literatura română, pe cîte știu – din lumea atît de ofertantă a pasionaților de șah. Dialogul cu cei ce au avut generozitatea și curajul de a veni, prin canicula și poluarea Bucureștiului, la această lansare, într-o „Sală media” recent dotată și cu auxiliarul devenit indispensabil al aerului condiționat, intervențiile invitaților care au observat lucruri în carte la care nici autorul nu a apucat să se gîndească bine, ritualul autografelor, care e ca un șirag prețios de prilejuri de noi întîlniri, toate acestea sînt impermeabile la insinuările de orice fel de care Internetul e capabil. În sine, asemenea contacte directe nu pot fi nici filmate, nici reproduse electronic, nici arhivate digital.

Nu voi intra aici în detalii legate de conținutul cărții; mărturisesc doar că mă bucur de fiecare dată cînd răspund la întrebările și reacțiile cititorilor ei, mai ales că acum, în „epoca Internetului”, un autor poate fi contactat cu ușurință. Voi dezvălui însă ceva care mi-a venit în minte la lansarea Șahiștilor, ceva care e tot un soi de îmbogățire suplimentară a lansărilor, pe lîngă cea deja menționată, a transmiterii online. La lansările de carte, indiferent dacă vorbim de cele online sau de cele „mixte”, persistă o oarecare stîngăcie și un oarecare formalism, date de faptul că cititorii nu cunosc cartea. Invitații au citit-o, e drept, autorul se străduiește să o prezinte, dar rămîne un dat că volumul e cumpărat în cele din urmă „în gol” de către participanți. În consecință, nici dialogul cu sala de la lansare nu e atît de cuprinzător pe cît ar putea fi; de multe ori cititorii nu pot pune întrebările cele mai relevante pentru ei. De aceea, cred că nu ar fi lipsit de sens ca pentru participanții la o lansare să fie creat un acces temporar la formatul digital al cărții, așa încît aceștia să își facă o idee mai adecvată despre conținutul acesteia. Atunci și întîlnirea de la lansare s-ar face într-o mai bună cunoștință de cauză, iar discuțiile autor-cititori ar fi mai consistente. În fond, cartea digitală devine dominantă, în vreme ce volumul în format fizic a ajuns să fie un fel de lux, nu neapărat material, pe care mulți și-l permit abia după ce sînt într-adevăr convinși că merită un loc în bibliotecile personale, din ce în ce mai rare și mai mici. Iar un astfel de acces temporar ar contribui cu siguranță la încredințarea definitivă.

Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.