La jumătatea drumului

● Ștefan Andronache, Conachi. Repere biografice, bibliografia scrierilor, documente comentate, Junimea, 2020.

O nedumerire: dată fiind remarcabila energie pe care Ștefan Andronache a investit-o în reconstituirea profilului lui Costache Conachi, ar fi fost de preferat ca toată această documentare bio-bibliografică (de 200 de pagini în cap) să fie exploatată mai abil. Ca aparat critic, de exemplu, al unei necesare ediții de Opere, de care, exceptînd o intruvabilă încercare basarabeană din 1978, Conachi n-a avut parte. Cele două volume postdecembriste, Visul amoriului (2000), respectiv Ibovnică slăvită (2018), sînt, totuși, doar niște antologii. Care au rolul lor, mai curînd jovial, dar care nu pot ține locul unei întreprinderi temeinice, complete și definitive. La aproape 250 de ani de la naștere, logofătul ar fi meritat-o, cred. Cum cred și că Ștefan Andronache ar fi putut-o realiza fără mari eforturi. Jumătatea mai anevoioasă a drumului, cea care ține de arhivistică, a parcurs-o deja. Mai rămînea să adauge corpusul de texte, să pieptene ce e de pieptănat, să regleze cîteva scăpări (nu doar de frapă) și să elimine din redundanțe.

Spun asta pentru că prezentele Repere promit, ele însele, un alt Conachi. Diferit de cel care, vorba cuiva, exprima impecabil „obediența față de eros”: și anume unul capabil să se definească biografic independent de Zulnia (pe numele real: Smaranda Negre) lui. Istoria e îndeobște cunoscută: din varii rațiuni, cei doi și-au trăit dragostea răbdător, de la distanță. Ba mariajul ei, ba încăpățînarea prudă a surorii lui Conachi le-au stat în cale. Se vor regăsi după aproape un deceniu de așteptare, dar pentru numai trei ani: la 12 octombrie 1831, „7 ciasuri din zi fără zece minute”, Zulnia se va stinge în brațele neconsolatului boier. „Pe năsălii răstignită zaci, draga mea Smărăndiță, / Căci de pe pămînt la ceriuri au zburat a ta ființă”, avea să scrie poetul trei zile mai tîrziu, pecetluind fără s-o știe în memoria criticii un portret unidimensional.

Exact pe acesta vin să-l întregească, diversificîndu-l și rotunijindu-l, actualele contribuții ale lui Ștefan Andronache. În primul rînd, printr-o cronologie minuțioasă, însoțită de, în al doilea rînd, șaisprezece restituiri cu parfum inedit (în principal scrisori, oficiale sau de uz privat). Personajul se animă, leapădă giubeaua, dă de pămînt cu ișlicul și ivește gusturi aproape occidentale. Aflăm că, scîrbit à la Ștefan Gheorghidiu de pretențiile unei foste ibovnice, el decide să-i dăruiască acesteia un sat întreg din preajma Tecucilor; că l-ar fi cunoscut pe Pușkin la moșia unor rude ale soției; că, săpînd o fîntînă în sol arid, a dat peste un craniu de mamut pe care l-a trimis la Iași, la Cabinetul rarităților; că, pentru ctitoria lui de la Țigănești, a contractat un „zugrav” pe nume Mafie (amănuntul pare inventat de Pynchon!); că la 1838 a amenajat o fabrică de farfurii; și alte asemenea detalii aproape romanești. Cîștigăm, datorită lor, un Conachi rizomatic, complex, amplu sub raportul sensibilității. Cu momente de rafinament și cu căderi rușinoase. Dintre cele din urmă, rețin furia nici măcar pamfletară pe care o revarsă într-o epistolă către vechilul său, un anume Toader Obreja: „Iar tu, măgariule și dobitocule, nimică nu-mi scrii, nici de căți ai scos din temnici primăvara, nici de căți roi au roit, nici în ce stări s-au pus stupii, nici căți  s-au pus în temnici, înțelegîndu-se (în)viderat că ești un dobitoc di esli. Și îți deschide ochii că ți-oi da o bătaie di ți-oi strica ciolanile”. Moment nefast, rămas pe hîrtie... Compensat sau, oricum, contrabalansat de grija cu care altădată contracta cu un tîmplar pentru niscai piese de mobilier „înbrăcate cu nuc, care înbrăcăminte la tot lucru să fie cu desăvîrșit meșteșug și iscusință (în)cît să fie lucru întocmai a acelui mai meșter neamț stoler”. Sau de vădita pasiune de oenolog care dirijează aproape farmaceutic proporțiile cupajelor dorite. Sau de tandrețea cu care deplînge (dimpreună cu pereții, bineînțeles) absența fiicei, Cocuța, din casa în care tocmai revenise de la București. Sau de tremolata razie europeană pe care-o întreprinde pentru a se asigura că fiului său vitreg  nu i s-a întîmplat nimic acolo, în străini. Sau de disponibilitatea peisagistică în virtutea căreia rescrie în versuri descrierea epistolară a unui colț de natură...  

Cu atîtea latențe emoționale, cum să fie Conachi doar un poet al amorului? S-ar cuveni să-l recitim. Dar de unde, din ce ediție?    

Cosmin Ciotloş este critic literar și lector la Facultatea de Litere din București. Cea mai recentă carte publicată: Elementar, dragul meu Rache. Detalii mateine sub lupă, Editura Humanitas, 2017.