Iubirea

● Toni Morrison, Iubire, traducere din limba engleză şi note de Mihnea Gafiţa, Colecţia „Biblioteca ideală“, Editura ART, 2010

Carte amplă, complexă, cu polifonie studiată şi labirinturi monumentale – nu te joci cu ea. A apărut în 2003, la 10 ani după ce scriitoarea devenea prima femeie de culoare premiată cu Nobel-ul pentru literatură.

Iubirea rămîne aşadar, chiar la adînci şi răsconsacrate maturităţi, un lucru mare şi complicat, cît un întreg sistem planetar. De altfel, Toni Morrison aşa îşi şi construieşte romanul: din poveştile mai multor personaje (6 femei, în principal) a căror biografie gravitează, într-un fel sau altul, în jurul unui milionar negru, Bill Cosey, seducător şi tenebros deopotrivă, amant, soţ, tutore, tată, spectru diavolesc şi fantomă binefăcătoare în acelaşi timp. Istoria lui şi istoria celor care îşi povestesc relaţia lor cu el întreţes drama familială cu monografia unei multicolore comunităţi americane de negri, acoperind glorii şi decăderi, şi mai bine de jumătate de secol XX.


În acest free-jazz al scriiturii lui Toni Morrison încape totuşi şi un strop de umor. Pe de o parte, e vorba de un umor imediat, în secvenţe uşor absurde: de pildă, la capătul unei scene de mare dramatism, cînd una dintre protagoniste e găsită sforăind, cu capul pe umărul unui cadavru; sau la capătul nunţii unei fetiţe de 11 ani, cînd proaspăt-căsătorita vrea să se mai joace un pic cu prietena ei de aceeaşi vîrstă. Pe de altă parte, există un umor de profunzime, în zona încifrărilor simbolice, acolo unde Iubirea cu I mare apare ca personaj-povestitor, în postura de bucătăreasă bătrînă (aşa-numita I.)! Partitura ei – cu totul aparte, tipărită în cursive – are un ton molcom şi înţelegător, parcă legănat într-un vechi balansoar. Iubirea este aici raisonneur-ul.