Isarlîk

● Corina Ciocârlie, Andreea Răsuceanu, Dicționar de locuri literare bucureștene, cu 11 hărți, de Rareș Ionașcu, Editura Humanitas, 2019.

Oricine, bănuiesc, poate cita, fie și din rațiuni de programă școlară, Bulevardul lui Caragiale („la bulivar, birjar“) sau începutul romanului lui Călinescu, Enigma Otiliei („Într-o seară de la începutul lui iulie 1909, cu puţin înainte de orele zece, un tînăr de vreo optsprezece ani, îmbrăcat în uniformă de licean, intra în strada Antim…“). Dar nu stă în puterea oricui să identifice, cu acuitate de GPS, mai mult de, să zicem, o sută de locuri din Bucureștiul real pe care literatura noastră să le fi captat cumsecade în cele două secole de existență modernă. Cîți dintre noi, de pildă, au sesizat, în Groapa lui Eugen Barbu, dincolo de nordul feroviar al Capitalei (cu neuitata Cuțaridă), prezența unei zone altminteri familiare, cum e aceea a Căii Buzești? Aceasta, de altfel, e de regăsit și în cîteva dintre prozele lui Rebreanu, inclusiv în Răscoala. Tot astfel, cîți sînt dispuși să-și închipuie că un bănățean pur și dur ca Slavici și-a întins opera și asupra unor spații ca biserica Kretzulescu, Herăstrăul, Cotrocenii ori chiar Oborul? Și mai subtil, cine-ar fi sesizat că între romanul iconic al lui Cezar Petrescu, Calea Victoriei, și cel, cu șapte decenii mai vechi, al lui Filimon, Ciocoii vechi și noi, se poate stabili o legătură directă?

Sînt mostre culese aproape la întîmplare din remarcabilul Dicționar de locuri literare bucureștene scris, la două mîini, de Corina Ciocârlie și Andreea Răsuceanu. Se înțelege că spațiul nu‑mi îngăduie o analiză detaliată a acestei cărți. Ar merita-o din plin. Și asta, în primul rînd, pentru că, și prin temă, și prin tratamentul acesteia, ea reușește să fie catalitică. Să stimuleze, adică, nu numai memoria latentă a cititorilor (destui dintre ei, împătimiți de asemenea flanări ficționale), ci și, dacă nu de-a dreptul disponibilități reflexive, măcar reverii cartografice. Ce trebuie spus din capul locului e că, în mod deliberat, cele două autoare au operat o selecție a locurilor și a scriitorilor investigați. A fi transcris, verbatim, toate trimiterile și a fi prelucrat în întregime fișele ar fi condus, în mod cert, la o enciclopedie, ale cărei proporții depășeau cu mult cele (oricum) patru sute de pagini ale volumului. Astfel încît, cu o singură excepție (Cristian Popescu), poezia e dintru-nceput exclusă. Prin definiție mai puțin referențială decît nuvela sau romanul, ea admite, à vol d’oiseau, mici oaze de geografie citadină: cîțiva simboliști, un Topîrceanu, un Nichita Stănescu de tinerețe și, desigur, o falangă de optzeciști, dominată de Mircea Cărtărescu. Exclusă e și nonficțiunea, a cărei prezență, e evident, ar fi sufocat proiectul. Simpla consemnare a adreselor locuite sau frecventate în București de literatorii români ar fi impus un addendum de dimensiuni uriașe. Excepțiile (există și aici cîteva) provin din memorialistica de vîrf: C. Bacalbașa, Mihail Sebastian. Nu sînt niște reproșuri, în nici un caz, ci mai degrabă niște necesare precizări care să delimiteze, pentru cititorul neprevenit, conturul acestui dicționar. Dacă ar fi să le caut nod în papură autoarelor, aș indica totuși rezumatul fantezist al monologului caragialian 1 aprilie (al cărui deznodămînt, tragic și sîngeros, nu e, în realitate, cel schițat în capitolul rezervat Cișmigiului) sau persistența, în referirile la Delavrancea, la particula intermediară Șt., pe care autorul a detestat-o, cu care n-a semnat și care era, în definitiv, doar un accident onomastic.

Altminteri, repet, avem de-a face cu o carte absolut meritorie. Care, pe lîngă întregul spectacol de expresivitate pe care‑l organizează, are și merite, așa-zicînd, imediate: nu pot să nu mă bucur, ca recenzent al actualității, văzînd că Dicționarul gîndit de Corina Ciocârlie și Andreea Răsuceanu le face loc, într-o companie pe cît de onorantă, pe atît de normală, unor scriitori care au debutat și s-au impus în ultimele trei decenii, ca Ioana Pârvulescu, Ion Manolescu sau Filip Florian. Dacă, arheologic, Bucureștiul se prezintă, în secțiune, ca o suprapunere de etaje de civilizație (spre deosebire de mine, Cătălin Pavel știe s-o și dovedească), literar vorbind el rămîne, iată, un oraș construit jovial pe ruinele de sensibilitate ale altor orașe, deopotrivă de iluzorii și de concrete, un veritabil Isarlîk barbian.

Cosmin Ciotloş este critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Elementar, dragul meu Rache. Detalii mateine sub lupă, Humanitas, 2017.