Întîmplări din Casa FILIT
– Festivalul Internaţional de Literatură şi Traducere –
● Oraşul Iaşi vrea să devină Capitală Culturală Europeană în 2021. Faptul că este deja un mare oraş cultural al României e deja ştiut. Nu e vorba doar de îndelunga tradiţie literară, ci şi de iniţiative mai noi. Editura Polirom, una dintre cele mai mari din România şi poate singura care a promovat constant, coerent şi susţinut literatura română contemporană, îşi are sediul central la Iaşi. Aici trăiesc şi scriu trei autori foarte buni (Dan Lungu, Lucian Dan Teodorovici şi Florin Lăzărescu); Andrei Şerban a produs pe scena teatrului din Iaşi unul dintre cele mai frumoase spectacole ale stagiunii trecute. În fine – Iaşiul e un oraş cu o efervescenţă culturală cu totul specială. Dar una e să le ai pe toate acestea şi alta e să aspiri la statutul de Capitală Culturală Europeană. Competiţia e mare. Contraofertele sînt şi ele numeroase. Dacă autorităţile s-au gîndit să creeze un profil cultural brodînd programe pornind de la Festivalul de Literatură şi Traducere de la Iaşi, atunci ar avea şanse să convingă. Totul e să existe şi o ediţie a doua, a treia, a patra etc.
● François Weyergans este unul dintre cei mai reputaţi autori francezi. Distins cu numeroase premii literare, o figură foarte prezentă în mass-media, e văzut ca un fel de patriarh al literaturii franceze. Pe deasupra, mai e şi „nemuritor“, căci e membru al Academiei. La FILIT a avut o agendă încărcată, fiind prezent aproape zilnic la tot soiul evenimente: a fost invitat să susţină un discurs în deschiderea festivalului, s-a întîlnit cu elevii de liceu, cu studenţii, a avut o lectură publică, a vorbit despre proiectul Institutului Francez de a iniţia un „Goncourt roumain“. Cu toate astea – şi în ciuda vîrstei înaintate – a fost unul dintre cei mai energici invitaţi ai festivalului. L-am văzut plimbîndu-se de unul singur pe străzile Iaşiului, fotografiind clădiri; l-am întîlnit în tot felul de restaurante străduindu-se să comande de fiecare dată altceva şi încercînd, la fiecare masă, alt soi de vin; l-am auzit vorbind cu scriitorii români despre literatură şi despre statutul scriitorilor din România; în fine, am avut o discuţie foarte interesantă despre „noul val“ al cinematografiei româneşti. A aflat, astfel, că a văzut o droaie de filme şi că e în stare chiar să facă o istorie critică a filmului, de la Balanţa la Aurora. E prea mult gri, prea multă mizerie pe ecrane? O fi, zice el, dar nu într-atît încît să deranjeze. Totuşi, filmele din „nouvelle vague“ erau parcă mai luminoase, îşi aminteşte. Dar la acelea parcă nu s-ar mai uita...
● Scena principală a festivalului a fost într-un cort imens, instalat în centrul oraşului, chiar în faţa palatului. Casa FILIT. Aglomeraţie, forfotă, agitaţie la aproape orice oră. Te uiţi în jur şi te lecuieşti imediat de prejudecata că tinerii nu (mai) sînt interesaţi de lectură: aproape toţi ţin cîte o carte în mînă, fiecare aşteaptă să-şi vadă pe scenă scriitorul preferat. În a cincea seară a festivalului, după ultimul eveniment, la petrecerea de rămas bun plutea în aer o tristeţe incredibilă: ce-o să fie a doua zi, de dimineaţă, după ce se va fi demontat cortul? Muncitorii începuseră să strîngă echipamentele de scenă, iar în faţa cortului, unii invitaţi îşi tîrau deja valizele spre autocare. În timp ce dansam, universul se dezintegra în jurul nostru.
● Ulrich Schreiber conduce unul dintre cele mai mari festivaluri literare din Europa. La Literaturfestival Berlin vin anual sute de scriitori invitaţi – festivalul durează două săptămîni şi se desfăşoară în zeci de locuri din oraş: teatre, cafenele, pieţe publice etc. Schreiber a fost invitat la Iaşi ca manager cultural. „Am crezut că organizatorii acestei prime ediţii a festivalului m-au invitat în speranţa că poate o să le dau o mînă de ajutor, că poate o să-i învăţ una-alta din experienţa mea destul de îndelungată de la Berlin. Cînd colo, constat că eu însumi aş putea să învăţ de la ei tot felul de lucruri“, a spus Ulrich Schreiber. Cel mai mult l-a mirat faptul că festivalul de la Iaşi e sprijinit, încă de la prima ediţie, de o armată de voluntari.
● Apropo de voluntari: echipa e, într-adevăr, fantastică. Mi-au spus-o aproape toţi scriitorii invitaţi: devenea aproape stînjenitor să fii tot timpul dublat de cîte un tînăr entuziast, vorbitor de limbi străine, care, pe deasupra, citise şi cîteva dintre cărţile autorilor pe care-i însoţea prin oraş. Dacă nu eşti obişnuit cu ele, profesionalismul şi amabilitatea pot să devină stînjenitoare.