Inteligenţa, sinceritatea şi părul

● Christian Bromberger, Trichologiques – une anthropologie des cheveux et des poils, Bayard Editions, Paris, 2010. 

O recentă hotărîre menită să întărească ordinea şi disciplina militară interzice purtatul bărbii în armată, mustaţa rămînînd facultativă. Tot în această vară, dar la Berlin, un designer uimeşte publicul prezent la fashion-week, nu pentru că majoritatea manechinelor sale erau topless, ci pentru că toate fetele aveau cîte o barbă zburlită şi chelie lucioasă. Adevărată sau falsă, scurtă sau stufoasă, prezentă sau absentă, o barbă e întotdeauna mai mult decît o barbă. 

Antropologul Christian Bromberger, în timp ce făcea „terenul“ pentru lucrarea Football, la bagatelle la plus sérieuse du monde, este surprins de o superstiţie a jucătorilor: cu ceva vreme înaintea meciurilor, aceştia nu se mai rădeau şi evitau să se tundă. Motivaţia lor aducea a complex Samson: o teamă de pierdere a forţelor, de diminuare a vitalităţii, odată cu vizita la frizer. Pornind de la acest ritual, el extinde cercetarea asupra tratamentului rezervat firelor de păr în diverse culturi. Rezultatul este o sinteză cu adevărat „de-a fir a păr“ a semnificaţiilor ataşate piloziţii faciale, corporale, dar şi a nebănuitelor cărări pe care le poate lua podoaba capilară. Mic exemplu: autorul crede că nu este întîmplătoare adoptarea cărării masculine (făcută în stînga), de către femeile care vizează posturi importante – ieri Margaret Thatcher, azi Hillary Clinton. 

Părul, elementul cel mai „natural“, detaliul cel mai „animalic“ din corpul omenesc, este supus celor mai insistente şi variate prelucrări culturale, dovedindu-se un suport ideal al revendicărilor identitare de tot soiul. Deşi repertoriul posibil este foarte larg, el nu e totuşi nelimitat, astfel încît, în diverse colţuri ale lumii sau în diverse epoci, acelaşi look poate avea semnificaţii opuse sau, invers, practici total diferite pot îndeplini aceeaşi funcţie simbolică. De pildă, părul lung aflat în dezordine poate fi semnul revoltei, al senzualităţii debordante, dar poate fi şi semnul renunţării la cele lumeşti în cazul călugărilor retraşi în pustie. Tunsul pletelor era o pedeapsă infamantă pentru adulterul feminin, însă în anii ’20 femeile au adoptat părul scurt ca semn al emancipării. Obrazul ras al preotului catolic are acelaşi rol ca barba preotului ortodox. Nu se poate deci stabili un „limbaj universal al părului“, fapt care nu afectează însă cu nimic rigoarea cu care e respectat fiecare cod în parte, cel mai adesea adoptat în contrast cu „vecinii“ de confesiune, de ideologie, de moravuri, de statut sau de orice alt teritoriu simbolic. 

O „vecinătate“ cu graniţe aflate (mai nou) în continuă negociere este genul. În mod tradiţional în cazul femeilor era încurajată coafura cu păr lung, iar părul facial şi corporal – considerat indezirabil. Situaţia era inversată în cazul bărbaţilor: tunsură scurtă compensată însă de cultivarea mustăţii, a bărbii sau a „favoriţilor“ şi de agrearea pilozităţii corporale. Doar dacă erai Frida Kahlo puteai, ca femeie, să arborezi cu naturaleţe sfidătoare o mustăcioară de toată frumuseţea. În rest, doar Gioconda poate trimite un surîs de sub mustaţa adăugată de Marcel Duchamp, pentru că restul femeilor care s-au trezit cu păr pe faţă au fost silite să facă deliciul bîlciurilor populare. Nimic nu egala atracţia-repulsie exercitată de „femeia cu barbă“. 

Astăzi, trăind vremuri pe care sociologii le numesc „the depilatory age“, părul de pe corp a pierdut valoarea de indice al virilităţii. În privinţa feţei, după ce o lungă perioadă norma socială recomanda şi elogia obrazul ras perfect de nu ştiu cîte lame alăturate, una mai flexibilă decît alta, de cîţiva ani s-a impus „barba de 3 zile“. Aspectul vag-neîngrijit-pentru-că-eşti-prea-prins-de-alte-chestii-mai-importante à la Gainsbourg nu cere însă mai puţină osteneală. La prompt inventatele maşini speciale de tuns şi ajustat barba cu precizia milimetrică dorită, se adaugă balsamuri special concepute să înmoaie firele exact atît cît trebuie ca să nu jeneze, dar să nu încarce micuţele fire. 

Oricum, trucul funcţionează ca într-un număr de magie, bărbaţii sînt mai seducători decît oricînd, aşa că acest tip de barbă pare să aibă multe zile de trei zile de acum încolo. În plus, n-o fi prea departe de adevăr zicala că doar trei lucruri contează cu adevărat în viaţă: inteligenţa, sinceritatea şi părul. Poate nu neapărat în această ordine.