În curînd în librării
● BEST OF. Proza scurtă a anilor 2000, selecţie de Marius Chivu, Polirom, 2013.
Mă încîntă ideea (exagerată, fireşte) că Nobelul literar de anul acesta s-a acordat mai curînd prozei scurte, decît lui Alice Munro, mai degrabă unui gen, decît unui autor. Mulţi ar putea spune că s-a greşit canadianca şi că Margaret Atwood ar fi mai bună (opinie care poate fi, măcar în subconştient, tributară tot prejudecăţii că romanul ar fi superior povestirii), dar adevărul e că noi, românii, nici nu avem cum evalua corect opera celor două scriitoare, din moment ce, dacă Atwood este tradusă, Munro aproape că lipseşte din limba română. De altfel, nu e prima dată cînd Premiul Nobelul găseşte piaţa românească de traduceri aproape goală. Cu excepţia lui Llosa, toţi scriitorii s-au tradus cu adevărat la noi după acordarea premiului (inclusiv Herta Müller), iar unii nu s-au tradus nici măcar după primirea distincţiei, decît cu una sau două-trei cărţi. Nu sînt prea optimist în ceea ce priveşte traducerea de acum încolo a operei lui Munro în limba română, deşi, dacă e să mă uit puţin în urmă – mai exact, din anul 2011 încoace –, au apărut şi la noi neaşteptat de multe volume de proză scurtă ale maeştrilor: Julian Barnes, Saul Bellow, Roberto Bolan˜o, Charles Bukowski, John Cheever, Ian McEwan, F. Scott Fitzgerald, Amos Oz, Bernhard Schlink, Muriel Spark, Kurt Vonnegut sau Donald Barthelme. Deci se poate! Întorcîndu-mă însă la ideea de la care am plecat, dincolo de opţiunile personale pentru un nume sau altul (oricum sînt prea mulţi mari scriitori, pentru ca un singur premiu literar, fie el şi Nobel, să-i poată răsplăti, în ritm de unul pe an, pe toţi cei care l-ar merita), trebuie apreciată îndrăzneala suedezilor de a miza pe genul scurt, în contra oricărei tendinţe editoriale/comerciale de pe piaţa mondială a cărţilor. Acordînd premiul „unui maestru al prozei scurte contemporane“, cum sună motivaţia, juriul Academiei Suedeze îşi marchează şi independenţa, şi pune şi luminile pe un gen pînă acum ignorat în propria listă de premianţi. În fond, şi dramaturgii, şi poeţii sînt infinit mai bine plasaţi decît autorii de povestiri, în această galerie a scriitorilor onoraţi în ultima jumătate de secol.
Aşadar, acum că am văzut cum Premiul Nobel se acordă şi pentru proza scurtă, nu pot să nu mă bucur de contextul favorabil în care, în mai puţin de o lună, va apărea Best of, antologia conţinînd cele mai bune povestiri ale celor mai buni autori români de proză scurtă din anii 2000, antologie despre care am publicat un prim teaser chiar aici, acum cîteva săptămîni. N-o să reiau argumentele pentru care consider că, deşi s-a vorbit dintotdeauna de iminenta moarte a poeziei, povestirea a fost cu adevărat tot timpul în comă. În schimb, o să subliniez faptul că în istoria literaturii române nu s-a mai întreprins pînă acum un astfel de demers selectiv retrospectiv, care să ofere imaginea concludentă, generală sau măcar parţială, a ceea ce s-a întîmplat în proza scurtă de la noi, dintr-o anumită perioadă de timp. Practic, nu avem nici o felie de istorie a prozei scurte româneşti reflectată într-o antologie. De aceea, sper ca demersul de faţă – o premieră editorială la noi – să reprezinte un act de recuperare, (re)descoperire şi (re)evaluare, deopotrivă a genului scurt şi a noii generaţii de prozatori, atît din partea criticilor literari, cît, mai ales, din partea cititorilor de literatură română contemporană. În acelaşi timp, sper ca această antologie să funcţioneze inclusiv ca un gest de gratificare şi încurajare pentru toţi cei care au scris şi continuă să creadă în proza scurtă, în ciuda pieţei şi a oricărui trend literar.
În precedentul teaser, lăsam să scape informaţia că antologia are 23 de scriitori, dintre cei debutaţi în preajma anului 2000, prezenţi cu un total de 40 de povestiri, şi că, pentru a respecta varietatea stilistică, m-am străduit ca selecţia să acopere cît mai multe din subgenurile povestirii: minimalism şi fantastic, realism şi new-weird, horror şi parabolă, parodie şi politic, steampunk şi absurd, livresc şi satiră. Mai spuneam, de asemenea, că subiectele şi realităţile povestirilor sînt cît se poate de variate: din vremurile biblice pînă în viitor, din comunism şi din imigraţie, de la sat la căminele studenţeşti, din cartiere autohtone în medii urbane din străinătate. De data aceasta, dezvălui, încă şi mai tehnic, faptul că am folosit două mari şi indiscutabile criterii în selecţia autorilor şi a textelor: scriitorul să fi debutat individual cel mai devreme în preajma anului 2000 şi să fi publicat cel puţin o carte de proză scurtă. Dat fiind că cinci scriitori dintre cei 23 aleşi au debutat individual cu puţin înainte de anul 2000 şi că am avut în vedere cărţi publicate inclusiv anul trecut, se poate spune că antologia de faţă acoperă, de fapt, aproape 15 ani de literatură şi cuprinde cu adevărat nu doar noul val de prozatori de la începutul anilor 2000, dar şi pe cei mai recent veniţi.
Cum cifrele stîrnesc întotdeauna curiozităţi, dar şi pentru că au relevanţa lor, mărturisesc că, pentru alcătuirea antologiei am citit şi recitit, în ultimii ani, un număr de aproape 40 de autori şi un total de aproape 60 de cărţi de proză scurtă, nemaipunînd la socoteală volumele colective. Las altora să aprecieze însemnătatea editorială a acestor cifre, raportate la – cum spuneam – ceva mai mult de un deceniu de literatură. (Ca o paranteză, cu această ocazie, am descoperit şi o bună reprezentare a schiţei, căreia ar merita să i se acorde cîndva o antologie separată, dat fiind că ultimul demers de acest fel datează din 1974: Cu bilet circular. O antologie (posibilă) a schiţei româneşti, în selecţia lui Mircea Zaciu.) Ca detalii de sociologie literară: dintre cei 23 de scriitori selectaţi, doar trei sînt fete (de altfel, una dintre concluziile posibile este că, la noi, fetele nu scriu proză scurtă şi ar fi interesant de speculat pe marginea acestei stări de fapt); mezina antologiei este născută în 1983, iar seniorul – în 1948; cei mai mulţi dintre scriitori sînt de formaţie filologi, urmaţi de politehnişti, şi aproape o treime dintre prozatori fac şi muzică.
Deşi o astfel de antologie reflectă, inevitabil, gustul şi priceperea celui care face selecţia, sper ca acest demers să fie considerat reprezentativ pentru arta noii generaţii de prozatori, dar, mai ales, să fie perceput drept un act de mîndrie şi de seducţie din partea prozei scurte scrise la noi în deceniul anilor 2000. Şi ca să nu vă mai pun curiozitatea şi răbdarea la încercare, iată, în ordine alfabetică, şi autorii selectaţi: Ioana Baetica Morpurgo, T.O. Bobe, Lavinia Branişte, Dan Coman, Luca Dinulescu, Adrian Georgescu, Radu Pavel Gheo, Silviu Gherman, Florin Lăzărescu, Dan Lungu, Cosmin Manolache, Mihai Mateiu, Mitoş Micleuşanu, Angelo Mitchievici, Veronica D. Niculescu, Cezar Paul-Bădescu, Radu Paraschivescu, Liviu Radu, Sorin Stoica, Lucian Dan Teodorovici, Alex Tocilescu, Călin Torsan şi Marian Truţă.
Citiți și aici un preview al antologiei.