În Anul Cărţii, România nu „lecturează“ nimic

Conform Barometrului de consum cultural 2017, realizat anul trecut de Institutul Naţional pentru Cercetare şi Formare Culturală, şi subintitulat „Cultura în pragul Centenarului Marii Uniri: identitate, patrimoniu şi practici culturale“, 42% din români nu citesc nici măcar o singură carte pe an, 69% nu împrumută niciodată cărţi de la bibliotecă, iar 61% nu accesează niciodată arhivele digitale ale bibliotecilor şi nici nu descarcă de pe Internet cărţi. Doar 4% din români pun zilnic mîna pe o carte, doar 9% citesc o dată pe lună şi doar 6,8% merg măcar o dată pe an la bibliotecă să împrumute cărţi.

Nu e nimic de mirare în aceste statistici dezastruoase, în condiţiile în care în România există zeci de oraşe fără biblioteci şi fără librării (din cele aproximativ 200 de librării ale ţării, jumătate se află în Bucureşti, unde procentul celor care citesc zilnic este mai ridicat: 9%), iar rata de analfabetism funcţional a celor care trec prin sistemul de învăţămînt preuniversitar este de peste 40%, cea mai ridicată rată din Uniunea Europeană.

Concret: la Centenar, jumătate din cetăţenii României sînt analfabeţi funcţional care nu pot, nu ştiu şi nu găsesc nici o plăcere sau vreo nevoie în cititul cărţilor.

Legat de acest aspect, în loc să investească substanţial în educaţia de la bază, adică în ciclul preşcolar, primar şi gimnazial, România alocă tot mai ­mulţi bani pentru sistemul universitar (1% din PIB, peste media europeană, conform unui studiu realizat de Societatea Academică, SAR).

Numai Finlanda investeşte atît de mult în învăţămîntul superior, aceasta fiind însă ţara cu cel mai performant sistem educaţional din lume. Altfel spus, deşi are cel mai ineficient ciclu de învăţămînt de bază, România investeşte în ciclul superior, punînd, cum se spune, oiş­tea înaintea carului.

La începutul anului însă, la ini­ția­tiva de anul trecut a senatorilor Vlad Alexandrescu (USR) şi Ovidiu Raeţchi (PNL), s-a adoptat un proiect legislativ care atestă oficial 2019 drept Anul Cărții în România. Iată în întregime foarte scurtul conţinut al Legii nr. 357/2018: „Art. 1. Se instituie anul 2019 ca Anul Cărții în România. Art. 2. (1) Cu prilejul sărbătoririi Anului Cărții se organizează evenimente culturale dedicate acestei inițiative. (2) Autoritățile administrației publice centrale și locale pot acorda sprijin logistic și/sau financiar, după caz. Art. 3. (1) În Anul Cărții se lansează Programul național «România citește», denumit în continuare Programul. Programul se va desfășura în cadrul unităților de învățămînt primar și gimnazial și presupune organizarea de întîlniri săptămînale ale elevilor cu voluntari, precum părinți, personalități publice, jurnaliști. În cadrul Programului, voluntarii vor lectura [subl. mea] împreună cu elevii fragmente din operele literare incluse în programa școlară. (2) Programul presupune și organizarea de întîlniri bianuale ale elevilor cu scriitori români contemporani, de anvergură națională sau locală, care să lectureze fragmente din propriile creații literare, în scopul încurajării lecturii și promovării acestora.“ Semnat de cei doi preşedinţi ai Camerelor Parlamentului, Florin Iordache şi Călin Popescu Tăriceanu, acesta este textul – scurt, vag şi scris cu barbarisme – al legii care ar veni în întîmpinarea necesității „promovării lecturii printre tineri“ cu un program al cărui scop ar fi „dublarea consumului de carte la nivel național, pînă anul viitor“.

Cînd va şi începe însă acest Program național „România citește“? Fiind an electoral, cel mai probabil va rămîne un program-fantomă.

De altfel, actualul ministru al Culturii şi Identităţii Naţionale, Daniel Breaz, are două mari „realizări“ publice: a fost susţinător al familiei tradiţionale în timpul referendumului, spunînd că nu ştie dacă în România există familie monoparentală („o mamă singură cu doi copii a fost o familie, dar s-a întîmplat ceva şi nu mai este“) şi a vorbit despre Eminescu pe înţelesul analfabeţilor funcţional („Pentru mine ca om, ca român, pot să spun, ca și cadru didactic, eu consider, așa cum consideră foarte multă lume, că este practic cel mai mare poet care l-a dat România, cel puțin pînă în momentul de față. Cred că cîteva versuri din «Luceafărul» există în mintea fiecărui român. Ca să vă satisfac și dumneavoastră plăcerea sau dorința de a vedea dacă eu cunosc un singur vers, iată: «Cobori în jos, luceafăr blînd».“) Ecaterina Andronescu, revenită pentru a patra oară ca ministru al Educaţiei, în ciuda incompetenţei sale răsdovedite, l-a apărat argumentînd că ministrul Culturii e matematician la bază. Aşa e: Daniel Breaz este un strălucit coordonator de doctorate în domeniul matematicii (la universităţile din Piteşti şi Kebangsaan – Malaezia), dar, din ce spune Ecaterina Andronescu (cea ale cărei soluţii pentru reforma învăţămîntului sînt, apropo, la nivelul unei gospodine severe), se subînţelege că excelenţa în matematică vine automat cu un deficit de limbaj, logica gîndirii abstracte intrînd în fatală coliziune cu sintaxa limbii.

Revenind la sublimul Program național „România citește“ ca­re-şi propune, nerealist şi sforăitor, dublarea consumului de carte, pînă se va dovedi existenţa lui şi altfel, nu doar pe hîrtia unei legi obscure, trebuie să menţionez că, în acest moment, chiar sînt în desfăşurare, şi încă de mai mulţi ani, mai multe programe şi campanii pentru încurajarea lecturii pentru tineri, toate însă iniţiative private ale editurilor: Litera (campaniile „Cartea la metrou“, „Linişte, copiii citesc!“ şi, mai ales, „Noaptea cărţilor deschise“, cel mai amplu eveniment de stimulare a lecturii care constă anual în oferirea gratuită a zeci de mii de cărţi), Humanitas („Concursul Humanitas în licee“, program naţional care implică cîteva zeci de licee din ţară), Nemira (campaniile „Prima mea carte – cartea pentru copii şi tineret“ şi, pe 23 aprilie, de Ziua cărţii, „Biblioteca ta eşti tu“), Curtea Veche (campania „Cărţile copilăriei în fiecare casă“) ş.a. În acest moment, prin donaţiile de carte, cluburile de lectură pentru copii şi turneele în şcoli cu autori, editurile fac singure mai mult pentru „promovarea lecturii printre tineri“ decît o face statul român care pare să fi abandonat cu totul responsabilitatea de a-şi educa viitorii cetăţeni.

În alte părţi ale Europei, campaniile de încurajare a lecturii există fără să fie literă de lege. În Olanda, spre exemplu, în timpul Săptămînii cărţii (o celebrare a lecturii instaurată la nivel naţional încă din anul 1932), poţi circula oriunde cu trenul prin ţară, fără bilet, dacă ai o carte cu tine. De altfel, pentru căile ferate olandeze, Nederlandse Spoorwegen, există tradiţia de a sponsoriza festivităţi legate de cărţi, organizînd lecturi şi sesiuni de autografe cu autori contemporani în trenurile sale pe diverse rute. Iar în Islanda există Jolabokaflod, Potopul Cărţilor, o sărbătoare a cărţii în preajma Crăciunului, cînd se vinde aproape întregul stoc de carte produs de această ţară, unde există un scriitor la zece cititori.

Noi ne apropiem de jumătatea anului, iar Anul Cărţii n-a început şi nici România nu citeşte. Pardon, nu „lecturează“. La Centenar, sîntem faliţii Europei educate.