Hărți, busole, periscoape

● Ruxandra Cesereanu & Andrei Codrescu, Submarinul iertat, ediția a doua, adăugită cu Întîiul final al cărții, urmat de Epistolar și de poemul Ospățul alchimic; prefață de Mircea Cărtărescu; ilustrații de Radu Chio, Editura Charmides, 2017. 

Nu există în poezia românească (relativ) recentă prea multe experimente comparabile cu acest Submarin iertat. Îmi vin în minte, la o primă strigare, Amintirile semnate de Ivănescu, Dimov și Florin Pucă (ultimul, ca ilustrator), cele două volume colective optzeciste, Aer cu diamante și Cinci și, poate, încă vreo două sau trei, apărute după 1990. Mă refer, sper să fiu bine înțeles, la acele cărți capabile să creeze emulație tocmai pentru că au fost scrise așa, în emulație. Altfel spus, dincolo de excelența individuală, autorii trebuie să se comporte ca niște coechipieri: nu neapărat să fraternizeze, ci să-și răspundă, eventual contrazicîndu-se sau completîndu-se atunci cînd e nevoie și punînd în act spectacole arborescente ale imaginației. E o exigență pe care, anticipam, Submarinul iertat o satisface deplin. N-am să explic aici cum anume. Am făcut-o deja pe larg, la apariție, în 2007, cînd am fost cel dintîi care a scris despre carte. Mă interesează, din prezenta reeditare, ceea ce aduce ea nou. Adică întinsul corpus epistolar (însumează mai bine de două sute de pagini) ce oferă nici mai mult, nici mai puțin decît ecografia spirituală a Submarinului iertat. De la primele e-mail-uri, încă tatonante, în care se lansa timid ipoteza unui volum la patru mîini, pînă la arcanele receptării și legendarizării lui. Mi-ar fi foarte comod să vorbesc despre un roman epistolar cu două personaje-amfibie: un poet american din linia întîi (care-și asumă postura de beatnik) și o poetă nu mai puțin importantă din România (jucîndu-se în răstimpuri de-a vrăjitoarea, mai ales în perioadele de post) fac schimb de mesaje și de roluri vreme de cîțiva ani. Doar că, procedînd așa, ar însemna să idilizez și, astfel, să trădez ceea ce are mai de preț și irepetabil acest dialog.

Și anume fiorul aproape seismic al acomodării discursurilor. E, în mod evident, multă tensiune aici. Care nu provine însă din previzibilele cote de orgoliu de care nici un autor nu e, pînă la urmă, scutit. E-adevărat că de cîteva ori, alternativ, Cesereanu și Codrescu frîng niscai vîrfuri de săgeți pe marginea poemelor care vor ajunge să alcătuiască Submarinul iertat, nici unul nefiind, în primă instanță, dispus să-l asculte pe celălalt. După potolirea spiritelor, ambii se referă la aceste episoade acide ca la niște polemici dezamorsate. Văd în ele, totuși, mai mult decît atît: o suită de răbufniri aproape erotice, implicînd în mod suveran literatura. Pentru Ruxandra Cesereanu, de exemplu, Eliot continuă să fie un -Ghost-Companion; Codrescu, în schimb, și-a reglat conturile cu formula acestuia încă din tinerețe, de pe vremea cînd, debutînd cu Licence to Carry a Gun, se așeza sub efigia lui Ted Berrigan. E de la sine înțeles că orice pas alături, din partea oricăruia dintre cei doi, ar echivala cu un anume tip de infidelitate. Mai departe, jocul continuă de pe aceleași poziții: ea se simte îndreptățită să ofere poemului un final aluvionar, de trei pagini, în vreme ce el insistă că încheierea necesită o tehnică de tip intarsie: vers după vers, ultima parte trebuie să înghită, ordonat, vocile amîndurora. Alt prilej de ciocnire, desigur, pentru că morfologia creatoare a Ruxandrei Cesereanu e una febrilă, deci imposibil de diminuat.

Astfel de momente pregătesc de bună seamă atmosfera viitoarei cărți. Ceea ce nu înseamnă că o și explică. Ar fi greșit să vedem în epistolarul anexat o colecție secundară de adnotări. În realitate, e doar o carte paralelă. Care spune multe și care tace tot atît de multe. Căci, așa cum se întîmplă cel mai adesea, mai ales cînd vine vorba despre poezie, lucrurile cu adevărat importante rămîn suspendate undeva în afara paginilor. Sînt povești care încep în scrisori și al căror final e promis pentru altă dată: de pildă, o întîlnire de neuitat, în Sibiul anilor ’90, între Andrei Codrescu, Iustin Panța și o foarte delicată iubită a acestuia. Ce s-a întîmplat atunci pare a fi fost decisiv și emoționant. Cum decisivă și emoționantă e căldura cu care ambii vorbesc despre Angela Marinescu, tentată la un moment dat și ea de o colaborare cu Ruxandra Cesereanu. O altă absență, deci: un volum care n-a fost să fie. Atunci cînd se produce, însă, portretistica lumii literare (americane, românești, nu prea contează) e savuroasă: cu edituri, cu tipografii, cu redacții, cu, în fine, scriitori de toate vîrstele și de toate umorile. 

Cosmin Ciotloş este critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Elementar, dragul meu Rache. Detalii mateine sub lupă, Humanitas, 2017.