Glume

18 noiembrie 2010   Carte

● Daniel Sibony, Les sens du rire et de l’humour, Odile Jacob, Paris, 2010. 

Puterea umorului de a detensiona raporturile încordate prin dedramatizarea situaţiilor face obiectul noii cărţi a prolificului Daniel Sibony, un psihanalist cu două doctorate, unul în matematică şi altul în filozofie. Autorul pare decis să scrie nu doar pentru colegii de breaslă, evită jargonul în favoarea unui registru deschis, reuşind un discurs aproape lămuritor. În acest eseu despre resorturile rîsului, de departe cea mai bună parte este constituită nu de reinterpretarea şi ajustarea teoriilor lui Bergson şi Freud, ci de ilustrarea cu „mostre“ de umor, concentrate în glume alese mai ales din repertoriul evreiesc. Iată cîteva:  

O bunică îşi plimbă nepoţelul pe malul mării, cînd, deodată, un val uriaş îl face nevăzut pe micuţ. Bunica, disperată, ridică ochii la cer şi imploră: „Doamne-Dumnezeule, adu-mi înapoi nepotul!!! E tot ce am pe pămîntul ăsta!“. Valul următor, la fel de mare ca primul, îi aduce înapoi odorul nevătămat. Bunica ridică din nou ochii la cer şi în timp ce arată cu degetul înspre copil spune: „Da... dar avea şi o căciuliţă!“ Clientul e foarte nemulţumit că a durat atît de mult confecţionarea unui costum şi ţipă la croitor: „Cum e cu putinţă să fi lucrat şase săptămîni pentru a termina un costum? Lui Dumnezeu i-au ajuns doar şase zile pentru a face lumea! – E adevărat, răspunde croitorul, dar uitaţi-vă în ce hal arată lumea, pe cînd costumul meu...“ 

Într-un compartiment de tren, un general rus i se adresează în repetate rînduri cîinelui său cu apelativul Iţic, în timp ce trage cu ochiul să vadă reacţia rabinului care e aşezat alături şi citeşte. Îl şi întreabă direct: „Ce părere aveţi de cîinele meu? – Foarte bună, răspunde rabinul.  – Dar de numele lui, ce spuneţi? – E foarte frumos, păcat doar că purtarea acestui nume l-ar putea împiedica să ajungă general...“ 

În alt tren: O tînără evreică îl fixează cu privirea pe călătorul din faţa ei. La un moment dat îl întreabă: „Nu vă supăraţi, sînteţi evreu?“. Bărbatul o ignoră, continuînd să citească. Ea continuă: „Permiteţi-mi vă rog să insist, aş vrea să ştiu dacă sînteţi evreu!“. După alte cîteva asalturi, bărbatul explodează: „Da, doamnă, sînt evreu!“. La care ea, mirată: „Oh, n-aş fi zis, nu aveţi deloc aerul!“. 

Tot legat de identitate, autorul evocă două anecdote veridice – spune el – petrecute în Franţa anilor ’50. Învăţătoarea le cere elevilor să-i spună ce religie au. Cînd îi vine rîndul, o fetiţă spune: „Eu sînt evreică. – Ah! răspunde învăţătoarea, Este foarte bine că ai recunoscut“. În circumstanţe similare, autorul ne asigură că unui băieţel i s-ar fi răspuns: „Ah! Si jeune et déjà juif!“. Nouă ne e cunoscută o variantă din secolul al XIX-lea: „Ah! Si jeune et déjà valach!“, replică atribuită unei aristocrate în momentul cînd, în salonul ei parizian, i-a fost prezentat Ion Ghica. 

Încă trei extrase din capitolul în care ilustrează latura consolatoare a umorului: „De ce să înveţi să mori? Se ştie că treaba asta reuşeşte foarte bine de prima oară!“. 

Atacat de indieni, un nefericit ajunge la doctor, avînd o săgeată înfiptă adînc în piept. Doctorul, impresionat: „Oh, cred că vă doare îngrozitor!“. Rănitul: „Doar cînd rîd!“. 

Woody Allen: „Nu cred în viaţa de apoi, dar, oricum, o să iau cu mine haine de schimb, mai ales lenjerie de corp“.  

În timp ce citeam această carte – adevărată pledoarie pentru buna dispoziţie – mi-am amintit spusele lui Jacques Brel: „Umorul este cea mai sănătoasă formă a lucidităţii“. Într-adevăr, ar fi încurajatoare ideea că luciditatea nu poate fi evaluată exclusiv cu etalonul dramei. Umorul are un raport privilegiat cu luciditatea. „Cîtă luciditate, atît umor“ este o formulă reversibilă, pentru că se poate spune în mod egal: „Cît umor, atîta luciditate“. În timp ce formula lui Camil Petrescu – „Cîtă luciditate, atîta dramă“ – răsturnată în „Cîtă dramă, atîta luciditate“ pierde simetria pe drum. Dacă vrem să închidem cercul şi echivalăm umorul cu luciditatea, ajungem la oximoronul „Cîtă dramă, atît umor“ valabil nu doar la Cehov, la Gogol şi în momente în care se manifestă misterioasa ironie a sorţii, ci şi atunci cînd „un om poate fi nimicit, dar nu înfrînt“. Formula întoarsă – „Cît umor, atîta dramă“ – nu are sens nici măcar în cazul particular al umorului negru, pentru că – se ştie – funcţia umorului este dedramatizarea.

Daniel Sibony spune că doar cei cu umor pricep cît de cît de ce „Eternitatea e lungă, mai ales pe la sfîrşit...“

Mai multe