Gînduri către sine însuși

● Petru Cimpoeșu, Bărbați fără degete și alte amintiri penibile, Polirom, 2019.

Zilele trecute, pe Facebook, cineva, o persoană cu antene culturale fine și cuprinzătoare, recunoștea că numele lui Petru Cimpoeșu îi e cu totul necunoscut. Nedumerit în primă instanță, mi-am dat seama, reflectînd ceva mai serios, că mărturisirea exprima nu un accident de lectură (oricui i se poate întîmpla să rateze întîlnirea cu cîte un autor de neratat), ci o stare de fapt, în felul ei perfect explicabilă. La urma urmelor, într-un instantaneu istorico-literar, aura scrisului lui Cimpoeșu așa arată: cuceritoare, dar low profile. A fost nevoie de aproape două decenii, din 1983 pînă în 2001, pentru ca romanele lui să intre în atenția criticilor și a publicului. Pînă la Simion liftnicul, numai colecționarii de rarități ar fi putut cita, luați repede, vreun titlu al acestui discret monograf al provinciei. După, adică odată cu Christina Domestica și cu reeditările aparițiilor mai vechi, lucrurile au început să se miște. Nu suficient, însă, și nu semnificativ.

E adevărat că, în această cursă pentru prestigiu, Cimpoeșu a plecat cu șansa a doua: n-a frecventat cenaclurile de prim-plan ale generației sale, n-a participat la dezbaterile care au acidulat spiritele în deceniul al nouălea și, în orice caz, n-a avut, cum se spune, „capul teoretic“ al unor Mircea Nedelciu sau Gheorghe Crăciun. Nici faconda lor, parte ea însăși a unui mecanism de promovare implicit. Adunate astăzi între două coperte, intervențiile lui Petru Cimpoeșu din ultimele trei decenii ne-o arată cît se poate de elocvent. Bărbați fără degete reprezintă, din acest punct de vedere, și un gest de politețe. S-ar fi putut, foarte bine, subintitula atît m-am priceput. Cele cîteva eseuri în marginea modalităților și tehnicilor scrisului sînt mai degrabă de bun-simț decît inovatoare și nu conțin nimic din ceea ce un cititor antrenat n-ar fi putut deduce, el singur, fără efort.

Dar, totodată, cartea oferă un model viabil (și, de ce nu, demn de urmat) de etică literară. Inteligent în chip natural și dotat cu un umor insinuant aproape inepuizabil, Cimpoeșu nu bravează și nu se crispează. Își cunoaște punctele slabe și își folosește cu abilitate, neabuziv, calitățile. Rămîne, chiar și în eseistică, prozator, contînd suveran pe simțul observației acute. Și, ce-i drept, simțul acesta îi e de ajutor în situații dintre cele mai dificile. M-a surprins, de exemplu, să constat cît de avizat și de riguros comentează el volumul lui H.-R. Patapievici, Omul recent: polemizează rece cu detractorii ideologici ai cărții și își afirmă pe rînd fascinația și, atunci cînd situația o cere, dezacordul spontan. Memorabile sînt și paginile despre George Bălăiță, cel pe care Cimpoeșu pare a-l fi admirat într atît încît, inhibat de Lumea în două zile, s-a gîndit să renunțe la scris. Sînt puțini autorii români capabili să resimtă o asemenea presiune și sînt încă și mai puțini aceia care au puterea de a o recunoaște. Interesant e că, modest pînă la dizolvare, Petru Cimpoeșu e sensibil la modestia celuilalt, singura care-l emoționează și-l subjugă. Pe Mușina, pe care l-a cunoscut vag și pe care l-a stimat de la distanță, continuă să-l iubească în numele unui amănunt, s-ar zice, nesemnificativ: poetul nu s-a pretat, nici măcar atunci cînd i-ar fi fost la îndemînă s-o facă, la micile aranjamente locale pe care faima de universitar i le-ar fi putut înlesni. În fața spectacolului vanității, în schimb, rămîne indiferent. Îl admite, cu ingenuitatea cu care admite tot ce-i omenesc, dar nu se lasă, cu nici un chip, tușat de el. Între Breban și Marius Ianuș, îl alege, temporar, pe ultimul, pentru că, fiind mai tînăr, radicalismul îi stă, deocamdată, mai bine. Unui aspirant (ipotetic sau real, Cimpoeșu nu ne spune) care-i cere sfatul îi servește lecția răbdării. Literatura nu-i pentru vînătorii de glorie. Aceasta, e știut, va veni mai devreme sau mai tîrziu, dacă va avea de ce. E un îndemn stoic pe care autorul Bărbaților fără degete continuă să-l exerseze și azi. Și abia asta-l face valoros. 

Cosmin Ciotloş este critic literar și predă literatura română modernă la Facultatea de Litere din București. Cea mai recentă carte publicată: Elementar, dragul meu Rache. Detalii mateine sub lupă, Editura Humanitas, 2017.