«Gentle Bridges»

12 septembrie 2012   Carte

Cea mai interesantă carte pe care am citit-o în ultima vreme a fost, fără îndoială, un dialog despre emoţiile distructive, consemnat de Daniel Goleman în 2000, între Dalai Lama şi mai mulţi oameni de ştiinţă occidentali. Numită chiar aşa, Emoţiile distructive. Cum le putem depăşi?, cartea (tradusă recent şi în româneşte, la Editura Curtea Veche) adună laolaltă – într-o succesiune narativă cu incursiuni în biografiile şi parcursurile intelectuale ale mai multor oameni excepţionali – convorbirile despre emoţiile perturbatoare, ale lui Dalai Lama cu diferiţi psihologi, neurologi, specialişti de prim rang în teoriile educaţiei. Aceste întîlniri ale liderului spiritual tibetan cu oameni de ştiinţă occidentali au început din 1987, iar ele s-au desfăşurat de-a lungul timpului sau în SUA, la Institutul pentru Minte şi Viaţă din Colorado, sau la reşedinţa lui Dalai Lama din India. Iar urmările au fost pe cît de remarcabile, pe atît de subtile: s-au scris cărţi despre dialogul între ştiinţele creierului şi psihologia budistă, despre legătura între meditaţie şi sănătatea mentală, despre explorarea conştiinţei în somn, vise şi moarte, despre compasiune şi noua fizică, despre natura materiei şi natura vieţii; s-au făcut experienţe în laboratoare de top privind neuroelasticitatea minţii; s-au desfăşurat ample proiecte de antrenare a minţii şi conştientizare a perturbărilor emoţionale. Şi, mai ales, s-au stabilit relaţii omeneşti durabile între uimitoarea fiinţă care-i cel de-al paisprezecelea Dalai Lama, Tenzin Gyatso, liderul budismului tibetan, şi aceşti savanţi occidentali care, cu timpul, i-au devenit prieteni.

La această a opta întîlnire din martie 2000, despre emoţiile distructive, coordonatorul ştiinţific a fost Daniel Goleman, autorul cunoscutului volum Inteligenţa emoţională, iar partea filozofică a dialogurilor a fost coordonată de Alan Wallace, autorul mai multor volume despre viziunea budistă asupa minţii. Prezenţa unor specialişti de primă mărime în profesiile lor, deschişi sau cel puţin respectuoşi faţă de viziunile budismului tibetan (precum Richard Davidson, directorul Laboratorului pentru Neurologia Afectelor de la Universitatea Wisconsin; Paul Ekman, director al Laboratorului pentru Interacţiuni Umane de la Facultatea de Medicină a Universităţii California din San Francisco; Owen Flanagan, şeful Departamentului de Filozofie, dar şi profesor de neurobiologie la Universitatea Duke; Mark Greenberg, şeful Catedrei Bennett pentru Cercetări asupra Prevenirii, Universitatea de Stat Pennsylvania), a garantat nu doar nivelul acestor convorbiri, ci şi portanţa lor practică. Armonizarea perspectivelor occidentală şi orientală a fost, chiar şi în cazul acestor discuţii, una progresivă, primele întîlniri nefiind scutite de neînţelegeri şi interpretări grăbite. A opta întîlnire de la Dharamsala a fost una cu totul aparte şi pentru că imediat după încheierea ei – şi înainte să apară cartea-martor (pe care o putem citi acum şi în româneşte) – s-a petrecut oroarea de la 11 septembrie 2001. Sau pentru că, în acelaşi an, a murit unul dintre iniţiatorii acestor convorbiri, imunologul Francisco Varela, autorul unei cărţi fundamentale despre dialogul între ştiinţă şi religie, Gentle Bridges (Punţi ale blîndeţii), cel pe care Dalai Lama îl numea „fratele meu spiritual“.

N-am intenţia să rezum sau să parafrazez intensul dialog între aceşti savanţi ai profesiilor lor şi Dalai Lama. El e atît de incitant, de profund omenesc şi de accesibil oricui interesat (rolul lui Daniel Goleman, care e nu doar profesor la Harvard, ci şi nominalizat la Premiul Pulizer pentru jurnalism ştiinţific, fiind esenţial), încît realmente nu poţi lăsa din mînă cartea. E ca un roman de mistere în care „marele mister“ este funcţionarea propriei minţi în vîrtejul celor 84.000 de emoţii negative. Iar „micile mistere“ sînt nu doar devoalate, analizate, explicate, ci şi urmărite în laborator. Nu întîmplător, dialogul propriu-zis este precedat de descrierea unui experiment – „Un călugăr lamaist în laborator“ – în care un occidental convertit la budism (numit lama Öser, pentru protejarea intimităţii sale) este urmărit în timpul meditaţiei, într-unul dintre cele mai performante laboratoare de fiziologia creierului din America. Experimentul a adus, se pare, descoperiri fără precedent în „neuroanatomia compasiunii“: meditaţia şi antrenarea minţii în direcţia „bunăvoinţei iubitoare“ provoca în creierul subiectului reacţii măsurabile şi aducea persoanei care făcea acest exerciţiu un beneficiu imens. Călugărul lamaist confirmase, în laborator, pentru uzul scepticilor de serviciu, ideea enunţată de Dalai Lama cu un an înainte, la Dharamsala: „...persoana care meditează asupra compasiunii este beneficiarul nemijlocit al acesteia“. Nu e nirvana, dar e deja mai mult decît au putut aduce multe dintre antidepresivele secolului trecut. 

Mai multe