Eminescu – poezii & evocări
● Mihai Eminescu, Poezii, selecţia textelor: Cătălin Cioabă, Editura Humanitas, 2014.
● Mihail Eminescu, Poesii – Interpretări istorice din Arhivele Radio România, 4 CD-uri, Editura Casa Radio, 2013.
Aşa cum o fac de vreo doi ani încoace, în ianuarie trec în revistă titlurile, mai vechi şi mai noi, ale cărţilor/CD-urilor cu poeziile şi evocările (conferinţe, texte ocazionale, publicistice) dedicate poetului.
Cea mai frumoasă ediţie pe print cu poeziile lui Eminescu vine de la Humanitas, în seria dedicată clasicilor. Cum bine remarcă Ioana Bot, autoarea unei cărţi foarte bune de acum cîţiva ani (Eminescu explicat fratelui meu, ART, 2012): „Eminescu nu a avut timp să-şi adune creaţia într-un volum «de autor», tot astfel cum nu a avut, de fapt, nici timp să o încheie, lăsîndu-ne moştenire un şantier de proporţii uriaşe – pe cît de fascinant, pe atît de copleşitor. Această nouă ediţie restituie o parte însemnată a operei poetice, readucînd-o, totodată, la datele ei primordiale: ordonate potrivit anilor cînd au fost scrise şi însoţite de note ample care evocă elemente biografice sau detalii de atelier, poeziile eminesciene cîştigă în puritate. Le putem citi cu adevărat «aşa cum le-a scris Eminescu», iar nu cum le-au reordonat numeroşii săi editori, de-a lungul timpului.
Ceea ce antologia de faţă desluşeşte, în epura cronologiei sale interne, este viteza de evoluţie a unui poet care, deşi începe a scrie sub auspiciile paşoptismului, duce, cu geniul său, lirica românească la apogeul romantismului, pentru a o ancora apoi în zorii modernităţii, ce vor lumina lumea literară românească abia în secolul posterităţii eminesciene.“ Cu ocazia acestei antologii realizate de Cătălin Cioabă, este reluat şi un mic fragment din eminescologul Petru Creţia: „De dragul cîtorva prejudecăţi entuziaste, mai nimeni nu-l citeşte cu adevărat pe Eminescu – iar cît se citeşte, se citeşte superficial şi mărginit la cîteva poezii rău consacrate de şcoală. Eminescu tinde tot mai mult să devină «Eminescu», ceva pus deoparte în lada de zestre a naţiei şi de care eşti mîndru că se află acolo, ferit de orice întîmplări. Este însă vremea să se întîmple ceva cu ce ne-a rămas de la el: o lărgire şi o adîncire a cunoaşterii şi a înţelegerii noastre.“
Nu altceva spune Andrei Pleşu, care a selectat 22 de poeme din creaţia poetului, pe care le-a citit pe un CD apărut la Humanitas Multimedia şi intitulat simplu Poezii de Mihai Eminescu: „Ne mîndrim în asemenea măsură cu Eminescu, încît aproape că nu mai simţim nevoia să-l citim. Ni se pare că îl cunoaştem. Nu e el ilustrarea supremă a virtuţilor naţionale? Nu e el justificarea noastră în absolut? Numai că, redus la efigie, la poza de manual, poetul riscă să fie uitat. Eminescu nu înseamnă doar «Luceafărul», «Scrisoarea III», «Somnoroase păsărele» sau «Pe lîngă plopii fără soţ». E mult mai mult şi e altfel decît l-am fixat în memoria noastră. E grav, dar se şi joacă, e trist, dar poate fi şi binedispus, e solemn şi profetic, dar poate să fie şi ironic sau plictisit. Asta am încercat să arăt prin versurile pe care am ales să le citesc.“
În selecţia de pe CD-ul Moment poetic (Editura Casa Radio, 2014) cu poeme în lectura lui Florian Pittiş, se află şi cinci texte de Eminescu, pe lîngă mai multe rondeluri de Macedonski şi poezii de Ion Barbu, Gherasim Luca, Nicolae Labiş, Ştefan Aug. Doinaş şi Mircea Cărtărescu. Apropo de Mircea Cărtărescu (al cărui eseu despre poet, Visul chimeric, a fost reeditat în 2011 la Humanitas), acesta a prefaţat foarte frumos CD-cartea Vis şi alte treizeci de poeme necunoscute, în rostirea lui Marcel Iureş (Editura Casa Radio, 2011) cu o selecţie foarte interesantă din poeziile lui Eminescu: acelaşi Petru Creţia, în numărul 1 (82) din 1991 al revistei Manuscriptum, a alcătuit un sumar cu nu mai puţin de 52 de poezii necunoscute ale poetului – 24 de poezii complet inedite, 16 poezii publicate în anii 1989-1990 prin diverse reviste şi nereluate în vreun volum, precum şi 12 reconstituiri şi autonomizări, dintre care, din nou, cinci inedite. Spune Mircea Cărtărescu în prefaţa CD-cărţii: „Toate sînt de acelaşi înalt interes, toate sînt poeme puternice, îndrăzneţe, inventive, de o rară frumuseţe... Pretutindeni este Eminescu, un Eminescu mai proaspăt şi mai surprinzător, pentru că e netocit încă de citiri şi recitiri, tălmăciri şi răstălmăciri, ataşări artificiale la diverse doctrine şi ideologii. De la eboşe la texte elaborate, poemele curg ca un singur Carmen Saeculare din organe sfărîmate, necesar şi programatic sfărîmate. Căci modernitatea lui Eminescu constă tocmai în iregularul, fragmentarul, abstrusul, haoticul actului creator, acel «neptunic» al postumelor despre care vorbea Ion Negoiţescu în (falsă) opoziţie cu «uranicul» ediţiei Maiorescu. În realitate, tot Eminescu, antume, postume, poezie şi proză, viaţă şi operă, stă sub semnul iregularului...“
Şi tot Casa Radio a scos un frumos box cu patru CD-uri conţinînd nu mai puţin de 61 de poeme eminesciene recitate la Radio, în perioada 1959-2000, de nu mai puţin de 32 de actori, de la George Calboreanu, George Vraca, Elvira Godeanu, Emil Botta, Clody Bertola, Gheorghe Cozorici, Silviu Stănculescu, Ovidiu Iuliu Moldovan sau Emil Hossu, la Mariana Mihuţ şi Ion Caramitru.
La capitolul cărţi de evocări, recomand o dată în plus clasicele Amintiri din Junimea (ediţie îngrijită de Ioana Pârvulescu, Editura Humanitas, 2011), unde Iacob Negruzzi, descoperitorul poetului, oferă din plin amănunte pentru mulţi neştiute, pentru alţii de neacceptat. Aflăm, astfel, că Eminescu, lectorul oficial al cenaclului junimist, datorită glasului său „simpatic, sonor şi cadenţat“, era foarte sensibil la critică, iar dacă era întrerupt, renunţa să mai citească; dar, mai ales, aflăm şi despre amorurile sale cu Veronica Micle, Mite Kremnitz sau văduva Cleopatra Poenaru: „Acei care cunosc ca mine pe această doamnă, negreşit foarte inteligentă, dar deloc frumoasă şi mult mai mare de ani decît Eminescu, îşi vor pune uimiţi întrebarea cum de o asemenea pasiune a fost posibilă? Şi cu toate astea, niciodată Eminescu n-a iubit mai cu violenţă. El se plimba nopţi întregi înaintea casei Cleopatrei din str. Cometa «pe lîngă plopii fără soţ», care se găseau cam acolo unde astăzi se ridică statuia lui Lascăr Catargiu, o urmărea pretutindeni, ba i s-a întîmplat să petreacă o noapte întreagă ascuns în bucătăria iubitei sale, numai spre a o zări un moment. În această perioadă Eminescu a compus cele mai frumoase şi mai desăvîrşite poesii...“
Dar volumul suprem în materie de evocări este cel îngrijit de acelaşi Cătălin Cioabă, care a selectat şi poemele antologiei cu care am deschis acest text, fost student al lui Petru Creţia: Mărturii despre Eminescu. Povestea unei vieţi spusă de contemporani (Humanitas, 2013), un volum de aproape 600 de pagini, editat exemplar, în care se află selectată şi organizată cronologic toată materia memorialistică produsă de contemporanii poetului. Peste 70 de oameni care l-au cunoscut personal pe Eminescu în diverse etape, momente şi locuri din viaţa lui – rude, prieteni, colegi, actori, cenaclişti, scriitori, publicişti –, doar o mică parte dintre aceştia fiind cunoscuţi, precum Maiorescu, Creangă, Slavici, Caragiale, Iorga, Vlahuţă, Brătescu-Voineşti ş.a.; toţi aceştia contribuie, indirect, la conturarea celui mai viu şi mai uman portret al scriitorului, „harta de întîmplări“ a vieţii acestuia. Scene de şcoală şi de familie, de viaţă privată şi mondenităţi; episoade din trupa de teatru şi de la cenaclu, de la universitatea vieneză şi din redacţia ziarului Timpul, povestiri din studenţie, de la cîrciumi, de pe stradă şi din sanatoriu; amintiri, istorii şi întîmplări; convorbiri şi discuţii; legende şi zvonuri; scrisori şi bilete – toată gama de texte literare şi paraliterare se regăsesc în acest volum monumental, încărcat deopotrivă de trivialităţi şi de date ale personalităţii, ale profilului socio-sentimental sau de insight-uri psihologice, oferind un material biografic uriaş. Eminescu apare evocat în contraste, în lumini şi umbre, în funcţie de perioada vieţii, de statusul social şi de starea sănătăţii: vivace şi „nesătul în discuţiuni“, dar şi melancolic sau taciturn; pus pe farse, dar şi pierdut în „sfere înalte“; scund (măsura 1,64 m în înălţime), dar robust fizic şi rezistent la excese (abuza de cafea şi tutun); cu o voce frumoasă de tenor (îi plăcea să cînte şi o făcea la cîrciumă, pe stradă, chiar şi la sanatoriu), dar cu un rîs zgomotos; timid sau inaccesibil, dar şi îndrăgostit şi îndrăzneţ; lucid şi reţinut, plin de discernămînt, dar şi impulsiv şi temperamental ş.a.m.d. Cum am spus şi la data apariţiei, Mărturii despre Eminescu este un volum minunat, esenţial pentru cunoaşterea şi înţelegerea omului şi scriitorului Eminescu!
Alte două evocări ale poetului mai apar înregistrate pe CD-uri. Prima, datorată lui Tudor Arghezi, care l-a văzut pe Eminescu bolnav şi spre sfîrşitul vieţii, apare în volumul Radio-papagal. Publicistica radiofonică 1927-1967 (CD + carte, Editura Casa Radio, 2011). A doua îi aparţine lui G. Călinescu, ultima înregistrare radiofonică a criticului, pe 10 iunie 1964, într-o conferinţă susţinută la Sala Mică a Palatului, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la moartea poetului, înregistrare reluată în audio-book-ul Eminescu, poet naţional (prezentare de Bogdan Alexandru-Stănescu, Editura Casa Radio, 2012).