Dragoste & durere

30 martie 2016   Carte

● Zeruya Shalev, Durere, traducere de Gheorghe Miletineanu, Editura Polirom, 2016.

Dacă săptămîna trecută scriam despre cel mai recent roman al lui David Nicholls în care o femeie îşi părăseşte soţul, în ciuda eforturilor lui, pentru un nou început, ajungînd să trăiască la vîrsta a doua tocmai alături de iubitul ei din tinereţe; în acest nou roman al Zeruyei Shalev fantoma iubitului din adolescenţă o bîntuie pe femeia care, reîntîlnindu-l treizeci de ani mai tîrziu, se pregăteşte să‑şi părăsească soţul, incapabil de vreun efort pentru a-şi salva căsnicia. De alt­fel, în toate cele cinci romane ale sale (traduse şi la noi, din 2009 încoace: Viaţa amoroasă, Thera, Soţ şi soţie, Fărîme de viaţă), Zeruya Shalev (n. 1959) se ocupă de relaţiile de cuplu, conflictul dintre părinţi şi copii, bolile celor mai bătrîni din familie, crizele identitare ale celor tineri. Remarcam şi altă dată că explorarea psihologică a relaţiilor de familie (scriitoarea a urmat un scurt stagiu de psiholog în armata israeliană) este specialitatea literaturii Zeruyei Shalev, care mărturisea într-un interviu acordat ediţiei româneşti a revistei Psychologies că pentru ea „complexitatea, fragilitatea, conflictele şi contradicţiile, copilăriile, orbirea, tînjirea după dragoste, dorinţa de a fi fericit, alături de forţele autodistructive – toate aceste lumini şi umbre sînt surse de fascinaţie, compasiune şi inspiraţie“.

Despre orbire şi tînjirea după dragoste este cel mai mult vorba şi în această nouă carte a sa în care Iris, soţia absentului Miki, mama lui Omer şi a Almei, supravieţuieşte psihologic cu greu celor două evenimente traumatizante din viaţa ei: părăsirea de către Eitan, marea ei dragoste din adolescenţă, singurul bărbat pe care l-a iubit, şi atentatul terorist în urma căruia a rămas cu un corp fragil, plin de cicatricile operaţiilor, din care durerile nu s-au retras nici după un deceniu. (Măcar în paranteză fie spus, Zeruya Shalev însăşi a trecut prin experienţa de a se găsi în raza exploziei unui atentat sinucigaş.) Cele două dureri ale lui Iris, cea fizică şi cea sentimentală, se suprapun aproape total în momentul în care, după treizeci de ani de la despărţire, află întîmplător că iubitul ei din adolescenţă a ajuns un doctor renumit, specializat chiar în tratarea durerilor cronice. Cîndva motivul celei mai mari dureri în dragoste, Eitan devine şansa ei de vindecare, inclusiv fizică. Fără a mai fi stăpînă pe corpul ei, Iris cedează cu totul obsesiei pentru Eitan, care, la rîndul lui, îi răspunde cu aceeaşi pasiune nu renăscută, dar niciodată pierdută în tot acest timp în care şi el a fost căsătorit şi a devenit tată. Reîntîlnirea în culmea maturităţii a celor doi adolescenţi de altădată îi face pe amîndoi să se comporte imprudent: Eitan o vizitează pe Iris peste zi la ea acasă, iar Iris, sub pretextul unor călătorii adminstrative, face escapade cu Eitan în afara oraşului (vezi şi fragmentul de mai jos). În tot acest timp, soţul Miki, care joacă şah cu calculatorul la modul compulsiv, pare incapabil să sesizeze pericolul şi să-şi recîştige soţia pe care, de fapt, n-o cîştigase niciodată.

Dacă Omer, băiatul adolescent, este un personaj mai degrabă absent din această ecuaţie familială, Alma, sora lui mai mare, pe de altă parte, are o evoluţie care complică decizia lui Iris de a-i părăsi pentru Eitan. Plecată de acasă pentru a-şi trăi viaţa independent, Alma intră sub influenţa nefastă a unui guru impostor care o convinge, sub pretextul unei aşa-zise eliberări şi împliniri spirituale, să întreţină relaţii sexuale cu diverşi. (În Pastorala americană de Philip Roth mai apare o adolescentă plecată de acasă, dar acolo raţiunile nu erau atît spirituale, cît politice, căci secta care o cooptează pe tînăra fată organizează atentate.) Dacă tatăl ei, Miki, este o dată în plus incapabil să înfrunte realitatea, Iris este cea care încearcă să-şi salveze fiica, chiar dacă acest efort poate periclita relaţia ei secretă cu Eitan, precum şi viitorul acesteia. Directoare de şcoală pricepută, dedicată şi ambiţioasă, care a marcat pozitiv viaţa multor tineri, atrăgîndu-i şi men­ţinîndu-i în şcoală, Iris se găseşte neputincioasă în ipostaza de a-şi salva propria fiică.

Apelez la un alt interviu al autoarei, de data aceasta acordat revistei Dilemateca, unde spunea: „Încerc să creez crize care vor zgudui personajele, întrucît  o situaţie de criză ne zdruncină şi ne constrînge să vedem adevărul, fără a-l nega sau reprima. Din acea situaţie tulburătoare, cîteodată, dar nu întotdeauna, ieşim învingători“. În acest roman crizele majore ale familiei sînt două: regăsirea dragostei pierdute şi rătăcirea fiicei. Romanul are trăsăturile stilistice ale unui psalm despre dragoste şi familie şi, o dată în plus în scrisul Zeruyei Shalev, frazele cărţii incorporează citate din Biblie („pentru mine, Biblia este o comoară în ceea ce priveşte puterea literară şi inspiraţia“, mărturisea scriitoarea în acelaşi interviu din Dilemateca), ce conferă poveştii o dimensiune nu atît religioasă, cît spirituală. Sacrificiul şi durerea, dragostea şi moartea sînt, astfel, modelele simbolice pe care ţesătura scrisului Zeruyei Shalev (pentru a face o analogie cu imaginea voalului care acoperă personajul feminin de pe coperta cărţii) o întinde peste această poveste despre iluzie, împlinire şi eliberare.

Invitată acum cîţiva ani la Festivalul Internaţional de Literatură Bucureşti (FILB), Zeruya Shalev va fi prezentă din nou la Bucureşti, alături de scriitorii Fania Oz-Salzberger, Meir Shalev, Dror Mishani, Rony Oren şi Gil Hovav, la Salonul internaţional de carte Bookfest din 1-5 iunie, unde Israelul va fi ţara invitată de onoare.

Pagina de autor a lui Marius Chivu aici.

*****

Zeruya SHALEV
Durere (fragment)

„De cînd eşti vegetariană?“, întreabă el. Şi ea îi răspunde: „De mai bine de douăzeci de ani. Cînd m-am măritat cu Miki am hotărît că noi nu ne atingem de animale moarte.“ Nu-i e uşor să recunoască existenţa omului alături de care trăieşte de atîţia ani, care-i împărtăşeşte concepţia despre lume şi obiceiurile în materie de alimentaţie, şi Eitan dă din cap contrariat: „Sper că iei B12“, adăugă el. Şi ea spune: „Sigur, cînd îmi aduc aminte“, bucuroasă să reducă tema asta, atît de importantă pentru ea şi Miki şi pentru copiii lor, la o minoră chestiune practică.

Sînt perechi care au de învins deosebiri mai mari decît astea, îşi face ea curaj, şi cu toate că îi vine greu să-l vadă mestecînd cu plăcere ca şi cum ceea ce era în farfuria lui n-ar fi fost un animal înzestrat cu conştiinţă, şi ca şi cum niciodată nu s-ar fi gîndit la asta şi nu şi-ar fi făcut scrupule.

„N-am crezut că eşti atît de puţin evoluat“, observă ea în cele din urmă, fiindcă nu izbuteşte să se abţină, „astea sînt animale ca mine şi ca tine! Cum poţi să le mănînci?“ Şi el se trage înapoi ca lovit de ceva: „Atunci întoarce-te la soţul tău, dacă asta te deranjează atît de mult“, strecoară el printre dinţi, pe cînd fălcile i se mişcă necontenit, iar atunci cînd soarbe din arak cavitatea gurii i se vede neagră şi goală. „Încă nu l-am părăsit“, spune ea. Şi el îşi apropie faţa de ea: „Bineînţeles că l‑ai părăsit“, silabiseşte el categoric, „altminteri n-ai fi aici.“

Ochii lui, care i s-au întunecat odată cu apusul soarelui, se înfig în ochii ei. „Te întorci la mine“, zîmbeşte el, îndeasă o bucată de carne în gură şi o mestecă sfidător, iar apoi îi ridică bărbia şi-i apasă buzele pînă cînd gura ei se deschide în întîmpinarea gurii lui, se umple de un gust uitat şi respingător de carne friptă şi, spre spaima ei, ea simte cum o pastă de carne mestecată îi e îndesată în gură, încearcă să scape de strînsoarea buzelor lui şi nu izbuteşte, i se întorc maţele pe dos şi plămînii i se golesc de aer pînă cînd puterea ei de împotrivire slăbeşte şi ea înghite îmbucătura cu o senzaţie de înfrîngere usturătoare, şi abia atunci el slăbeşte strînsoarea.“

Mai multe