Despre disperare și dragoste
● Cosmin Perța, Cîntec de leagăn pentru generația mea, Editura Paralela 45, 2018.
Cosmin Perța revine în forță la poezie cu volumul Cîntec de leagăn pentru generația mea. Nu cred că se face referire neapărat la o generație literară, ci la o vîrstă la care se atinge un anumit punct de fierbere. Dincolo de acesta, totul devine explozie, timp ce nu mai încape în propria dimensiune. Cartea e împărțită în două mari cicluri, „De război“ și „De dragoste“. Dar întregul volum pare un torent continuu, ce adună cu el aluviuni și se face din ce în ce mai puternic. Trebuie remarcat și faptul că poemele au cadență și rimă, dar într-o manieră hip-hop. Acesta este totuși stratul de suprafață al textelor. Implicațiile sînt mult mai profunde. O poezie de o asemenea vitalitate își obligă cititorii la o meditație alertă. Cumva, scriitorul și cititorii formează împreună o masă critică în explozie. Tot ce există este dinamitat. Judecarea realității nu se face de pe o poziție superioară. Dimpotrivă. Urîțenia lumii se găsește și înăuntru, și în afară. Judecarea pornește de la sine și se manifestă apoi în exterior.
Poetul se află în război cu el însuși, dar și cu lumea. Între cei doi poli ai realității – partea luminată și partea întunecată – se duce un război energic. Rezultă o existență de o culoare incertă, de o imensitate murdară: „Sîntem sofisticați, ironici, superiori, / sîntem prea post-orice pentru orice este etic, / pentru viață în general. / Nimic nu ne poate fi pe plac, nimic nu e bine, / sîntem un covor vegetal“ („Răcoarea pietrișului la trecerea ta. Primul cîntec de leagăn pentru generația mea“). Este criticată lipsa de viziune, viziunea fiind de fapt o non-viziune care se extinde după ce s-a golit de propria esență. Din toate rezultă o angajare, o voință de a merge pînă la capăt. Dar Cosmin Perța evită capcanele poeziei angajate. Un merit al acestei cărți este că își menține respirația pînă la sfîrșit sau cel puțin pînă la încheierea ciclului „De război“.
„Liniștea și lumina“ e un poem de modulație. Fiorul apocaliptic e prezent, dar se conturează un orizont de așteptare. După ce ți-ai călcat în picioare toate iluziile, începi să întrevezi și altceva, dar tot pe același fond de spaimă și neputință. Cosmin Perța creează o stare de tensiune în jurul unor cuvinte. Nu prezența lor face poemele puternice și, uneori, agresive, ci modalitatea de frazare și ritmul neîncetat. În „Poem despre originalitate“ – penultimul text al primei secțiuni – sînt luate în răspăr stereotipiile gîndirii critice. Pentru a spune ceva nou, trebuie să-ți reprimi propriul eu, predispus la clișee.
Poeziile de dragoste, ieșite la iveală din același algoritm poetic, degajă ceva aparte, au o muzicalitate specială ce vine în contrast cu viziunile lirice. Avem de-a face cu o lume post-apocaliptică în care cel ce scrie încearcă să-și redefinească axa existenței. Departe de a fi o poezie conceptuală, există unele cuvinte-simbol, care, contaminîndu-se reciproc, ajung să își extindă aria de semnificație. De exemplu, frumusețea sau liniștea: „frumusețea ta e ceața / și aerul și norul prin care toate / vor supraviețui. Frumusețea ta este că fără tine și nici după tine / nu se poate trăi“ („Poem despre frumusețe“). Căderea e o temă importantă a acestei secțiuni și e exprimată în multe forme. Pierderea oricărei speranțe, conștientizarea pierderii, viziunea unor corpuri ce nu mai împărtășesc nimic unele cu altele, cinismul realității, imposibilitatea de a mai schimba ceva, toate acestea construiesc un discurs contondent, dar îmblînzit prin diminutivare. Așa se ajunge ca „micile spaime“ să contureze o tristețe camuflată în seninătate. Nimic din lume nu-și mai găsește fixitatea și totuși absența nebuniei face ca lucrurile să poată fi puse cîndva în ordine. Dar pînă atunci este de trăit așteptarea, cea mai grea dintre munci.
Cîntec de leagăn pentru generația mea este cea mai bună carte de poezie a lui Cosmin Perța. Aș mai adăuga și faptul că aici se regăsesc și tonurile din primele cărți ale douămiiștilor – la ale căror teme poetice autorul se referă în treacăt. Este un volum pe care îl recomand, din motive, cred, evidente, celor aflați la început de drum. E o carte puternică, ce sper să fie remarcată de cît mai multă lume.
Şerban Axinte este scriitor şi critic literar. Cea mai recentă carte publicată: My murderer’s chant and other poems (2006-2016), traducere de Ioana Miron, Editura Vinea, 2017.