Despre „creșterea plăcerii de a citi”
Poate nu vă mai amintiți (pentru că nici nu aveți ce), dar conform unui proiect legislativ, anul 2019 ar fi trebuit să fie Anul Cărții, celebrat, chipurile, printr-un „program naţional de evenimente, desfăşurate în unităţile de învățămînt primar și gimnazial, cu scopul de a promova lectura”. Nu s-a întîmplat mai nimic în afara unor serbări și festivități de ochii lumii, în schimb, pe final de an, România a obținut un punctaj foarte slab în clasamentul PISA (locul 47 din 79 de țări), cu un nivel al analfabetismului funcțional de 44%, cel mai ridicat din ultimul deceniu. Testările la citire, spre exemplu, au dat rezultatele sub media europeană, oricum mai slabe comparativ cu cele din anii precedenți. Repeziciunea cu care, în ultimii trei ani, la Cultură s-au perindat patru miniștri (Ioan Vulpescu, Lucian Romașcanu, George Ivașcu și Bogdan Gheorghiu) a fost egalată doar de incompetența, delăsarea și chiar agramatismul lor. Practic, în Anul Cărţii, cu întoarcerea la manualul unic, aproape jumătate din elevii români ieşiţi de pe băncile şcolilor românești nu înţeleg ce citesc în limba română.
Ei bine, ca să rezolve această profundă problemă sistemică (conform Barometrului de consum cultural 2017, 42% din români nu citesc nici măcar o singură carte pe an, 1 din 5 români nu a citit niciodată o carte, iar media de lectură este de cinci minute pe zi, penultimul loc în UE), capetele de la Ministerul Culturii au încropit o campanie intitulată „Citește Românește”, cu îndemnul, „Susține cartea românească”, în care au cooptat diverse personalități culturale, avînd ca obiectiv „creșterea vînzărilor de carte românească pentru susținerea industriei și a autorilor români”. Soprana Felicia Filip a fost protagonista unui prim clip de promovare, ireproductibil prin patetismul declamării și ridicolul textului („scriitorul român face parte din fibra ta, din mentalitatea ta”). Felicia Filip îi îndeamnă pe tineri să citească basme românești, pe Caragiale, Ionesco și Steinhardt, astfel că singura calitate a textului rămîne cea subversivă: într-o țară cu sate depopulate din cauza celor plecați la muncă în străinătate, lăsîndu-și copiii în urmă – citește basme! Într-o țară condusă de guvernanți agramați și stupizi – citește Caragiale! Într-o țară condusă de politicieni corupți, foști colaboratori ai Securității, parte din grupuri infracționale organizate – citește Ionesco și Steinhardt!
Lansat pe Facebook, clipul abia a strîns două sute de aprecieri, însă a adunat mult mai multe distribuiri ironice și comentarii acide (la care Ministerul Culturii a ripostat cu limbajul de lemn: „Avem în plan și alte acțiuni printre care și demersuri pentru creșterea interesului și a plăcerii de a citi”). Între timp au apărut sau vor apărea și alte clipuri cu actorii Maia Morgenstern și Alex Ștefănescu, jurnalista Marina Almășan (probabil, mari cititori de literatură română contemporană), cu scriitorii Marian Coman, Simona Sava și Paul Țanicui, și alți „reprezentanți ai sectorului creativ”.
Scriitorul, editorul și cronicarul Bogdan-Alexandru Stănescu a punctat din prima: „Un asemenea program, care în aparență vrea să salveze scriitorul român susținînd reduceri pe site-urile de vînzare de carte, nu salvează în nici un caz scriitorul român. Care scriitor român este acea persoană care, după 8-9-10 ore de muncă, ajunge acasă și scrie… Acel scriitor ar fi ajutat de un program de burse, de unul de rezidențe în care să se poată rupe timp de o lună de programul zilnic și să scrie în liniște. E doar un exemplu de ajutor realizabil. Țara e plină de case de creație rămase în paragină, unde cel mult acum se mai țin chiolhanuri date de cei care au cheile. Un scriitor ar putea fi ajutat dacă n-ar mai exista lecturi publice sau dezbateri unde să fie invitat fără să fie plătit, considerîndu-se că i se face o onoare sau că i se dă ocazia «să se promoveze»”.
Pare incredibil, dar în perfectă armonie cu incompetența ultimilor miniștri ai Culturii: în România există peste o sută de localități și mii de sate unde nu există nici măcar o librărie (sau un chioșc de ziare), iar multe dintre cele existente o duc foarte greu, fără nici un fel de sprijin de la stat. În România, sute de biblioteci locale nu și-au mai înnoit fondul de carte de zeci de ani pentru că nu primesc bugete de achiziții. În România, țară cu sute de case de creație finanțate de la bugetele locale, nu există nici măcar o singură bursă pentru scriitori ș.a.m.d.
Prin această campanie, o dată în plus, Ministerul Culturii pune căruța înaintea cailor: cine să citească românește dacă dintre tinerii școliți aproape jumătate sînt analfabeți funcțional? Unde să se citească românește dacă nu există librării și biblioteci, iar dintre cele care există unele se închid în lipsa unor facilități legate de chirie etc.? Ce să se citească românește dacă piața de carte, una dintre cele mai mici din Europa, nu beneficiază de programe speciale de susținere? Cum să se scrie românește dacă scriitorul român scrie doar după orele de serviciu?
În acest moment cînd, din cauza pandemiei, piața românească de carte s-a prăbușit cu 70%, Ministerul Culturii face o campanie de bla-bla pe Facebook, fără buget, cu participare benevolă. Pentru că mai mult nu poate. La fel de bine ar putea să nu existe.