Debuturi de luat în seamă
● m. duţescu, şi toată bucuria acelor ani trişti, Editura Cartea Românească, 2010.
● sorin despoT, apasă, Editura Cartea Românească, 2010.
Ambii debutanţi sînt cîştigătorii premiilor pentru poezie de anul trecut: m. duţescu la Concursul naţional de debut al Editurii Cartea Românească, sorin despoT la Concursul de manuscrise al USR. Îi despart şase ani şi cîteva chestiuni de poetică, dar, dincolo de grafia minimalistă a numelor, poeziilor lor au destule în comun.
Volumul lui m. duţescu se deschide cu cîteva poeme perfect narative (aşezate altfel în pagină ar fi dat nişte schiţe) a căror nostalgie ţine loc de lirism: scene bucolice dintr-o copilărie la ţară, istorii de familie, momente de afecţiune familială, jocuri & faze de şcoală primară. E multă seninătate şi sensibilitate în aceste poeme în proză (ca „un film simplu, vechi şi zgîriat“), care însă „ascund“ moartea prematură a tatălui, moment ce rupe echilibrul familial şi dispersează armonia interioară, iar, odată cu adolescenţa, tonul calm şi cald al poemelor rememorării se schimbă, căpătînd accente vulgare şi tendinţe teribiliste. Un lung poem în italic marchează trecerea în ciclul singurătăţii din studenţie. Puştiul fericit de altădată, iremediabil afectat de moartea tatălui, dar şi de bolile altora, este acum vocea unor poeme mult mai tensionate, marcate de frustrările şi insatisfacţiile unei relaţii neconsumate, vorbind despre o anume disperare a singurătăţii într-un peisaj interior cu totul dezolat („mă-mbăt şi eu / mă fac praf / şi rog doi prieteni buni să mă fută în cur“). Apelînd la prescurtările şi grafia Internetului, limbajul este mai „nervos“, mai dezinvolt, cumva mai contondent, prelungindu-se în ceea ce pare a fi un alt ciclu şi o nouă schimbare de vîrstă („nu scriu poeme de criză / chiar noi ăştia sîntem un poem live / un readymade / r_urban marginal plm...“). Pe fondul rememorării unei vechi relaţii, care însă nu şi-a epuizat resursele de nelinişte („îmi place să mă simt deteriorat“, „nu mai vreau nimic gen faze cu tine“, „brusc am avut acea revelaţie stranie / a distanţei / a îndepărtării infinite / de toate lucrurile pe care obişnuiam să le am“), discursul acestor „colaje deformate ale unor vîrste uitate“ devine ceva mai afectat şi mai liric, mai introspectiv, decupînd imagini urbane nocturne, goale şi reci. Narativitatea revine în cel de-al patrulea ciclu al volumului (şi cel mai modest) care conţine poeme din mediul corporatist, un fel de joburi & faze, avîndu-l ca figură „paternă“ pe dl Corneliu, manager. Într-un limbaj corporate, relatările sînt albe, consemnările – indiferente, alienarea vine fără emfaze, fără lirism, iar lipsa de sens are termeni office.
Dacă ar fi fost dezvoltat suficient, fiecare din cele trei-patru cicluri ar fi dat o carte şi mai omogenă, şi mai bună. Schimbările premature de registru poetic şi insuficientele explorări ale celor cîteva vîrste lasă impresia unui demers cu scurtături, al unui volum încropit care vrea mult cu texte (bune, dar) puţine.
Relativ aceleaşi peisaje urbane alienante şi scene căministe mizere („e perioada în care în p16 / încep să cadă politehniştii restanţieri / de la geamuri“), dar cu sugestii consumeriste înlocuind mediul corporatist, găsim şi la sorin despoT al cărui scris, mai mult meditativ decît narativ, e motivat, la un anumit nivel, tot de nostalgia figurii paterne pierdute („am început să scriu pentru că / nu mi-l aminteam pe tata“). Nu parcursul, ci instantaneele alienării (ca efect al inadecvării şi al perspectivei morţii, „groapa comună în care viaţa / ne împinge pe toţi“) îl preocupă pe sorin despoT ale cărui poeme de stare, în care lentoarea alternează cu solitudinea, sînt mai mult imagini (iluzorii) ale minţii şi percepţii (deformate) ale corpului. Vag psihedelice, versurile sale minimalist-neoexpresioniste, marcate uneori de obscurităţi şi viziuni stranii sînt, de fapt, consemnările unor „treceri“ şi pierderi (uşa şi oglinda sînt motive recurente) sau căderi ale fiinţei „în căutare de zboruri“, de evadare, desprindere, eliberare din „design-ul meticulos al ratării“. Un anume deficit de comunicare, de apropiere şi de rezistenţă („teama butonează telecomenzi“) alternează cu efectele nefaste ale „realităţii ca un covor de noxe“, ale existenţei avînd tot mai puţine certitudini, cu presiunea surdă a „zilnicului“ şi a sensului aflat în perpetuă căutare / scăpare.
Referinţe şi citate (unele foarte discrete) din Tom Waits, Doors, Bulgakov sau Baudrillard merg mînă în mînă cu formulări de o anume precizie intelectuală şi, mai ales, cu expresia alienării consumeriste mereu prezente: „pe iubita mea o claxonează bărbaţii pe stradă / dimineaţa calcă în bucureşti printre gunoaie / păşeşte ca o brumă undeva între un zîmbet colgate / şi un moment kodak nemărginit“ („cineva toarnă acuarele în ţevi“) sau „dacă toţi aceştia realizează că vor muri / de unde atîtea sacoşe atîta zgomot / între filiale de bancă iar mai ales / de unde atîta disperare în spatele siluetelor de carton / o armată de priviri pierdute / mătură pieţele publice“ („mai mulţi oameni în stradă“). În tot acest mediu al ratării, consumului & poluării (la propriu şi la figurat), mai multe personaje feminine „întreţin“ urme, distanţe şi gesturi, multe din textele volumului fiind poeme de căutare şi confirmare a dragostei (uneori poetul se substituie vocii feminine). Spre final, imaginea ştearsă a tatălui pierdut („îngropat prea adînc în pămînt şi în mine“) revine într-un poem emoţionant ce anticipează sugestia retragerii / părăsirii / plecării din chiar ultimul vers al volumului.
Fără a fi elaborat construcţia cărţii (mult mai închegate însă decît a lui m. duţescu), alternînd austerul, confesivul şi introspectivul, sorin despoT scrie, cu multe subtilităţi, deopotrivă o poezie a percepţiei şi a intelectului („gîndeşti cu trupul“ se intitulează un poem), de unde şi semnificaţia titlului-îndemn al volumului. Ca şi scrisul, cititul este un act fizic, cartea fiind (şi) un schimb de senzaţii. Puneţi mîna pe ea!