Creşterile şi descreşterile luminii

23 septembrie 2015   Carte

● Lumina din cuvinte, o antologie de Irina Petraş, Editura Şcoala Ardeleană, 2015.  

„Anul 2015 este Anul Internaţional al Luminii. Am putut constata prin reacţie proprie cum se construiesc miturile, cum poţi ajunge să crezi, miraculos, în ceva de mintea ta scornit, de vorba ta numit. Un fel de efect bumerang al rostirii potrivite. Închipui o poveste explicativă şi o crezi, o vreme, fiindcă îţi împacă nişte nelinişti. Din clipa în care am aflat că ne aflăm în Anul Luminii (fiindcă aşa l-a numit ONU, într-un exerciţiu de admiraţie pentru tot ce ţine de Lumină şi de Tehnologiile legate de lumină), lucrurile din jur mi s-au părut mai luminoase, ca şi cum această arbitrară învestitură ar fi alungat umbre, ar fi spulberat nori. Numim lucrurile într-un anumit fel şi lumea se supune, ne iese în întîmpinare. Scriitorul vine în întîmpinarea lumii cu o prejudecată care va decide perspectiva. Semnele din afară şi dinăuntru sînt selectate după criterii proprii şi traduse ca atare. Literatura, ca act privilegiat de Cunoaştere, este ea însăşi o «tehnologie a luminii»“, scrie Irina Petraş în prefaţa acestei antologii dedicate lui Lucian Blaga la 120 de ani de la naştere, volum editat de Uniunea Scriitorilor din România – Filiala Cluj, cu sprijinul Primăriei şi al Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca, oraş candidat pentru Capitala Culturală Europeană din 2021.

„E Anul Luminii, aşadar. Şi al mai multor aniversări, de la Eminescu şi Maiorescu, la Blaga, Barbu, Arghezi, Sadoveanu şi Rebreanu. Numărăm marile aniversări, cele pe care le numim «rotunde», din 5 în 5 ani,

, purificarea şi strălucirea, avînd, poate, rădăcini comune cu

ori cu

Am ales această temă – lumina – şi fiindcă se împlinesc 120 de ani de la naşterea lui Lucian Blaga, autor al

E şi o doză de joc la mijloc, dar şi intenţia serioasă de a evidenţia nenumăratele sensuri pe care le are

pentru noi, oamenii, şi pentru noi, scriitorii“, mai scrie Irina Petraş în deschiderea acestui volum de peste 400 de pagini în care se află, literar vorbind, de toate. 

Primul grupaj de texte îi este dedicat în mod direct lui Blaga, comentarii la opera poetică şi filozofică sau texte legate de biografia sa. Cum spune Irina Petraş, această primă secţiune ţine locul

volume editate mai mulţi ani la rînd şi care pot fi consultate pe

. Sînt treisprezece eseuri în acest prim grupaj, texte semnate de Corin Braga, Mircea Muthu, Ion Pop ş.a., plus două poeme în traducere franceză şi cîteva pagini de „Meditaţii, frînturi, aforisme“ cvasi-inedite, prezentate de Mircea Popa, de unde extrag două fragmente şi în caseta de mai jos. 

A doua secţiune a cărţii este o „antologie a luminii“ şi, fără legătură directă cu Blaga, adună eseuri, proză, note de călătorie şi traduceri care, într-un fel sau altul, au ca temă lumina. „Fiindcă am lăsat libertate deplină invitaţilor mei, diversitatea de ton şi abordare e dinamică şi incitantă“, spune Irina Petraş. De altfel, textele şi fragmentele din acest volum sînt după principiul „something old, something new, something borrowed, something blue“; unele texte au mai fost publicate, altele sînt texte refăcute, altele sînt noi. Peste treizeci de autori contribuie la această secţiune: prozatorii Alexandru Vlad, Diana Adamek, Radu Ţuculescu, Mariana Gorkzyca; eseiştii Ion Vlad, Nicolae Manolescu, Ştefan Borbély, Mihaela Ursa, Oana Pughineanu, Elena Abrudan ş.a., plus cîteva traducătoare dintre care le-am remarcat pe Rodica Frenţiu, traducînd din japonezul Mori Ogai, şi pe Laura Poantă, din italianul Pirandello. Poetul Ion Mureşan scrie un frumos text din care citez: „În satele din Transilvania, Ziua Morţilor are un nume frumos:

. Dacă ar fi după mine, aş trece Luminaţia în rîndul Sărbătorilor Naţionale. Căci, de Luminaţie, cred eu, şi copiii pot înţelege ce este patria, mai degrabă decît de Ziua Eroilor sau de Ziua Naţională, care sînt abstracţii, greu de priceput pentru minţile fragede. Dar cîţi adulţi nu au, în faţa abstracţiilor, minţile mult prea fragede? Fără să sune găunos, de Luminaţie poţi spune că patria e un petic de pămînt care nu-ţi este indiferent. Un petic de pămînt de doi metri pătraţi de care îţi este drag şi ruşine. Şi, mai tîrziu, îţi este frică. Îţi este drag pentru că te duci des să-l vezi şi să spui o rugăciune în cuprinsul lui. Te duci de multe ori, dar numai cu gîndul. Îţi este ruşine că nu mergi cu picioarele, că pui flori cu gîndul, nu cu mîna. Dar, de Luminaţie, pui totul deoparte şi faci un lucru neînsemnat, un gest mărunt: cu flori şi lumînări în mînă urci poteca spre cimitir, cu copiii tăi alături. Îi duci şi pe ei să le arăţi

pentru ca mai tîrziu ei să ştie fără ezitare unde este. Să nu greşească, să nu li se bîlbîie paşii cînd va fi să vie singuri. La urma urmei, ca nişte copaci umblători şi ciudaţi şi ciuntiţi, ca nişte copaci pe rotile – îmi vine să zic – mergem în vizită la propriile noastre rădăcini… Şi sînt atîtea lumînări pe dealuri, încît cu siguranţă Luminaţia e ziua în care peretele dinspre noi al Raiului este ciuruit. În dreptul fiecărei găuri, un chip drag aşteaptă să vii la întîlnire. Să vii la vorbitor – aş zice – căci nu ştiu, şi nimeni nu ştie, cine e liber şi cine e închis.“ 

În fine, partea cea mai consistentă a acestei antologii inspirate de lumină / dedicate lui Blaga este cea cu versuri. 120 de poeţi din toate generaţiile şi de toate formulele poetice, aranjaţi alfabetic („rezultatul fiind un vitraliu colorat şi cu multe pete de lumină“, cum spune Irina Petraş), au la dispoziţie unul-două poeme pentru a ne face să vedem altfel lumina. Ana Blandiana, Magda Cârneci, Ruxandra Cesereanu, Letiţia Ilea, Tompa Gabor, Mihai Măniuţiu, Ioan Moldovan, Vlad Moldovan, Aurel Pantea, Marta Petreu, Ioan Es. Pop, Andra Rotaru, Liviu Ioan Stoiciu, Robert Şerban, Floarea Ţuţuianu, George Vulturescu şi mulţi, mulţi alţii obsedaţi de lumină. 

Pagina de autor a lui Marius Chivu aici.

*****

Lucian BLAGA

Meditaţii, frînturi, aforisme

Am citit cîndva, între cele două războaie, un foarte interesant studiu, apărut în limba germană. În acel studiu ce avea la bază minuţioase cercetări genealogice se arăta că o seamă de mari spirite ale culturii germane, atît de înfloritoare în deceniile ce au avut drept axă 1800, au avut origine comună. S-a cercetat ascendenţa familială, arborele genealogic al celor mai mari personalităţi şvabe din epoca la care mă refer. E vorba de spirite ca: Schiller, Hölderlin, Hegel, Schelling, Uhland. S-a descoperit că, prin secolul al XIV-lea, toţi aceştia au avut o stră-străbunică comună. Studiul a apărut sub titlul Die schwäbische Urmutter. Nici una dintre personalităţile pomenite n-a avut conştiinţa acestui izvor comun al lor sau vreun sentiment de înrudire. Ancestrala obîrşie comună a trebuit să fie scoasă la lumină prin cercetări genealogice dificile şi stăruitoare. Faptul că aproape toate spiritele mari ale unei anumite epoci din istoria unei seminţii pot avea în trecutul depărtat aceeaşi rădăcină biologică deschide probleme din cele mai prăpăstioase în domeniul eredităţii. Aştrii amintiţi s-au ivit pe la 1800, dar au fost lansaţi cu cinci secole mai înainte de „Elisabeta, străbunica şvabă“. Au intrat aci în joc încă foarte secrete legi ale eredităţii? Există o balistică a eredităţii de-a lungul secolelor şi peste ele? 

 În grădina unde din cîteva feluri de linişti mi-am clădit sihăstria, a început pe ziua de astăzi era fluturilor. Se adună cu zecile prin iarbă, ca nişte gheme albe, zbătîndu-se pentru nu ştiu ce divine nimicuri, cum ar fi nectarul şi dragostea. Verdele a ajuns la limita superioară a saturaţiei, în vreme aburoasă, caldă şi grasă. Natura are aici în adevăr oroare de gol. Nici un locşor neluat în stăpînire. Trifoi, iarbă, coada-calului, măceşi, viţă-de-vie, cartofi, agrişi, mazăre, flori de cîmp. Ce a mai rămas din spaţiu e ocupat de sunet. Cîntec de greieri, susur de lăcuste, glasuri de piţigoi, de stîrci. Cuiburi prin pomi, din care pînă la urechea mea încă vine un gîngurit şi un ţiuit fericit de pui, de abia ieşiţi din găoace. N-am văzut pînă astăzi o răbdare mai mare decît a păsărilor, care îşi hrănesc puii într-o permanentă, invincibilă stare de beatitudine. Soarele biciuieşte sevele şi sîngele. Ce murmur al vieţii! Aici uit pentru cîteva ceasuri pustiul şi fac o descoperire: vegetalul cel mai frumos şi mai încîntător e totuşi iarba. În grădina sihăstriei mele iarba a dat în spic. E foarte înaltă. Mă aşteaptă să intru în grădină, se uită peste gard. Aceasta îi este măsura. Mai mult: la ce, de ce şi pentru ce ar creşte?

Mai multe