Corpul din Plexiglas
● Miruna Vlada, Prematur, Editura Cartier, 2021.
Miruna Vlada a atras atenția la începutul anilor 2000 cu Poemextrauterine. A făcut parte din primul val douămiist, alături de poeți și poete precum Marius Ianuș, Elena Vlădăreanu, Dumitru Crudu, Claudiu Komartin, Domnica Drumea, Dan Sociu, Ruxandra Novac ș.a. Era perioada marilor „crize”. Trăsătura esențială a douămiismului părea atunci narațiunea traumei. După romanticii ani ʼ90, în care totul era posibil în haosul general, a apărut explozia identitară, țipătul. În ceea ce o privește pe Miruna Vlada, ea a mai publicat ulterior Pauza dintre vene (2007), Bosnia Partaj (2014) și Prematur (2021).
Cea mai recentă carte este intensă și puternică. Poeta nu și-a pierdut deloc din dexteritatea de a înșuruba versuri-sentințe în creierul cititorului. Alcătuită din trei cicluri: „Manifest extrauterin. După 16 ani”, „Constelații familiale. Autonomia unui refuz” și „Etica grijii. Cele 12 Apostolițe”, de fapt, un poem fluviu segmentat. Unul dintre versurile care atrag atenția încă de la început este acesta: „eu sînt încarnarea lipsei legăturii dintre mamă și făt”. Iată veriga ce se vrea lipsă pentru a compune o identitate neprevăzută. Înaintarea în această revoltă feminină (genealogică), această revoltă împotriva propriului corp e realizată cu o repeziciune uluitoare. Poemul are vînă, degajă energie, delir controlat cu atenție. Se perpetuează această autoinstigare la violență. Totul pare a fi o recapitulare a faptelor și trăirilor în timp ce ele se întîmplă. E o reușită clară a Mirunei Vlada faptul că menține tensiunea pe spații ample.
Corporalitatea se combină cu politicul, cu socialul, cu geopoliticul, cu militantismul adevărat, în versuri precum: „Ale cui rămîn ruinele astea cu chip uman? / ca societate ca să ne vindecăm avem nevoie de 24 h / de productivitate / și să scăpăm de «dictatura celor cu copii» / să facem uitată «Femela-incubator» / promovată pe toate canalele media. / Dar ar trebui să fim mulțumiți / și cu o cantitate mare de cochilii goale. / Unele femei caută mai degrabă un donator de spermă / decît un partener de viață și un tată full time”. Iată trăirea intensă a unei femei care nu uită nimic, nu pierde detaliile. Firul conductor e clar, la fel și ramificațiile poemului. Tote direcțiile laolaltă și în același timp.
În secțiunea a doua, tonul este mai așezat, mai blînd, o rememorare a copilăriei la persoana a doua. Intensitatea nu scade nici aici. Revolta e înlocuită cu un fel de duioșie pe muchie de cuțit: „nu reușeam să-ți spun «mama» / nu ieșea pur și simplu pe gură / îmi rămînea în gît cuvîntul și asta te enerva la culme / din tine nu au rămas doar urmele de lovituri / micile cheaguri violacee ale afecțiunii noastre ciudate / toate vînătăile tale pe pielea mea sînt hărțile unei călătorii nesfîrșite a unei evadări imposibile”. Dînd astfel de citate simt că amputez poemul, el curge așa firesc, iar autoarea are îndemînarea de scrie în așa fel încît să transmit stări contrarii, stări înălțătoare și crude. Candoarea și duritatea extremă – cu impact vizual – sînt liniile de forță ale acestei secțiuni.
În „Etica grijii. Cele 12 Apostolițe”, poeta împrumută vocea unor ființe sinistre, ce vor să rămînă în confortul lor propriu, să nu răspundă nici unei provocări a vieții, să lupte împotriva propriilor lor biologii. E un soi de prevestire a unei apocalipse prin scăderea demografică. Texte precum „Nu poți lăsa pe absolut oricine să trîntească un copil”, „M-am programat să nu am gena reproducerii” sau „Fuga de cruce” sînt texte esențiale pentru cartea de față, în ansamblul ei. Acestea fac legătura cu cele din prima secțiune. Prin poeme mitraliate se ajunge la un climax, în care toate temele se întrepătrund amplificîndu-se. Citez din ultimul poem din carte: „total: liniștea ta costă în România 340 de lei. / Contracepția, în schimb, e mult mai convenabilă, / financiar / vorbind, / cel puţin 20 de lei pentru cel mai ieftin sterilet / și tot atît pentru o folie cu pilule. / 34 de lei un pachet cu 10 prezervative. De zece ori mai ieftină / investiția și în plus, / minim invazivă / moralmente vorbind, cea mai sigură armă e abstinența. […]. trăim / un atac / demografic / de panică / Familia devine / individul / acoperit de un Plexiglas”.
Miruna Vlada rămîne aceeași poetă de forță, ce nu scrie poezii, ci torente poematice, în care cerebralitatea se combină bine cu lirismul temperat. Autoarea a evoluat de la carte la carte, dar se întîmplă foarte rar ca un scriitor să-și găsească vocea de la vîrsta debutului și să persiste în aceeași manieră, fără să se autopastișeze.
Șerban Axinte este scriitor și critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Scrîșnetul dinților, Editura Cartier, 2021.