Corneliu Zelea Codreanu, fost terorist creştin
● Tatiana Niculescu, Mistica rugăciunii şi a revolverului. Viaţa lui Corneliu Zelea Codreanu, Editura Humanitas, 2017.
Dintre toate genurile, la biografii stăm cel mai prost. Avem personalităţi cu duiumul – şi din toate domeniile: istorie, cultură, ştiinţă, sport –, dar pe cît de interesante, pe atît de puţin cunoscute. Deşi trăim într-o cultură care încurajează cultul personalităţii, iar interesul publicului pentru biografii există, scriitorii români nu sînt motivaţi să-şi exerseze talentul şi curiozitatea pentru a relata şi dezvălui viaţa unui personaj real într-o carte de non-ficţiune. Prozatoarea fostă jurnalistă Tatiana Niculescu (Bran) pare însă tot mai interesată de acest gen: în 2015 a publicat volumul Regina Maria: ultima dorinţă, anul trecut – Mihai I, ultimul rege ale românilor, iar anul acesta a ieşit cu biografia legionarului Corneliu Zelea Codreanu. Prodigiozitatea scriitoarei (trei cărţi publicate în doi ani) se explică cel mai probabil prin faptul că, pentru documentare, a folosit relativ aceleaşi materiale şi a lucrat cărţile în paralel, lucru care, de altfel, nu se vede din formula şi stilistica celor trei biografii, destul de diferite între ele. Am să prezint săptămîna aceasta şi în cea următoare ultimele două titluri, începînd cu cel nou.
Ideea unei biografii dedicate artizanului Mişcării Legionare este cît se poate de oportună într-o perioadă în care BOR joacă un rol tot mai important în politică, iar mişcările ortodoxiste dau semnele unor orientări tot mai extreme. „La ce bun o biografie a unui antisemit notoriu, antidemocrat şi xenofob, un apucat mistic şi violent, cînd s-au văzut deja urmările totalitarismelor fascist şi comunist şi ale rasismului, iar în zilele noastre asistăm la înflorirea organizaţiilor teroriste şi a intoleranţei pe baze religioase? Tocmai de aceea, aş răspunde“, scrie şi Tatiana Niculescu în nota introductivă, unde mai spune că motivaţia scrierii biografiei Căpitanului a venit inclusiv din nevoia personală de a-şi explica „emoţia admirativă sau, dimpotrivă, oroarea“ stîrnită de acest personaj inclusiv în zilele noastre. Nefiind istoric, nu pot aprecia acurateţea expunerii contextului politic-istoric al epocii sau a profilului unor figuri politice, aşa că îi dau credit scriitoarei a cărei bibliografie denotă un demers documentar solid. Pot spune însă că formarea tînărului Codreanu în atmosfera de efervescenţă naţionalistă (avînd origini poloneze, românismul era „partea vulnerabilă a biografiei sale“) şi în contextul politic al epocii din preajma Primului Război Mondial, fascinaţia sa pentru pregătirea militară, influenţa tatălui (un personaj esenţial în destinul său, şi nu doar prin moştenirea firii sale violente), a naţionaliştilor A.C. Cuza şi Nicolae Iorga şi a arheologului Vasile Pârvan, dar şi a mişcărilor religioase reformiste deopotrivă neoprotestante şi ortodoxiste (prin Dumitru Cornilescu şi Teodor Popescu), prietenia timpurie cu Ion Moţa ş.a., toate acestea explică în detaliu protoistoria Mişcării Legionare.
Imaginaţi-vă un tînăr îmbrăcat în costum naţional, cu suman de postav cu găitane şi chimir la brîu, împuşcînd cu revolverul în cap un prefect de poliţie chiar pe treptele judecătoriei. E 25 octombrie 1924, iar tînărul este însuşi Corneliu Zelea Codreanu, care, sub presiunea populară, este în cele din urmă achitat. Astfel începe ascensiunea lui de profet al unei religii noi, un amestec de credinţe creştine (nicidecum exclusiv ortodoxiste) şi spiritualism, de ezoterism şi folclor, cu un Dumnezeu de tip nou (a se citi violent şi răzbunător) pentru un Om Nou al cărui ideal de ţară era un stat naţional etic, adică purificat de străini (în special evrei). Prin disciplina militară şi organizarea tactică (îşi construise o colibă de cercetaş în munţi), laolaltă cu purificarea prin rugăciune şi asceză (chiar abstinenţă sexuală), prin înfiinţarea mai multor organizaţii ai căror membri erau foşti militari, instruiţi şi înarmaţi (puneau la cale ambuscade şi asasinarea politicienilor, incendiau case şi chiar sate întregi, băteau şi omorau pe stradă), Corneliu Zelea Codreanu a fost, de fapt, ceea ce se cheamă un terorist creştin. Un terorist creştin îmbrăcat în costum naţional ai cărui soldaţi/studenţi teologi din organizaţia paramilitară Garda de Fier alcătuiau „echipe ale morţii“, un mix de comando şi atentatori sinucigaşi pregătiţi pentru o lovitură de stat. Victimă devine chiar un legionar care, la un moment dat, trădează cauza şi demască în presă originea polono-germană-ucraineană a Căpitanului. (Vezi scena crimei în fragmentul de mai jos.) Finalul lui Codreanu este însă la fel de scandalos, fiind executat de autorităţi mişeleşte, fără proces, aruncat într-o groapă comună – episod care aruncă o notă de regret şi indignare pentru moartea unui criminal mistic ajuns, la fel de brutal, o victimă politică.
Tatiana Niculescu scrie biografia lui Codreanu într-un stil alert, cu multă informaţie şi cu puţine consideraţii personale, cu ipoteze şi presupuneri minimale, uneori cu prea mare prudenţă în punerea unor accente. Deşi antisemitismul şi xenofobia lui Codreanu (care e mai mult decît un „apucat mistic“, e un fanatic creştin şi un criminal psihopat) sînt notorii, exemplele concrete nu sînt atît de pregnante. Deşi e clară activitatea teroristă a legionarilor, episoadele violente şi crimele lor se petrec, cu cîteva excepţii, în fundal şi nu dau culoare (roşie, desigur) unei relatări deseori monotone şi plane, fără adîncimi sau perspective mai înalte. Aş putea spune chiar că mîna prozatoarei se vede prea puţin în această biografie unde viaţa omului Codreanu se confundă cu opera legionarului Codreanu. Paradoxal, e prea puţină viaţă şi moarte, prea puţin element uman într-o biografie plină de trasee, planuri şi detalii organizatorice. Legionarii notorii (Moţa, Cantacuzino, Stelescu, Marin) sînt doar nişte nume, nu aflăm nimic altceva despre ei. Episodul nunţii Căpitanului cu o fată pe nume Elena Ilinoiu este memorabil, dar nu aflăm nimic altceva despre căsnicia celor doi, în afară de faptul că au înfiat o fată şi de zvonul că era o căsnicie în afara relaţiilor sexuale. (Era Codreanu impotent? – este prima întrebare care mi-a venit în cap.) Din fericire, biografia regelui Mihai este scrisă cu o privire mult mai atentă asupra omului.
(va urma)
****
Tatiana NICULESCU
Mistica rugăciunii şi a revolverului (fragment)
Pe 16 iulie 1936, pe cînd Mihail Stelescu se afla internat la Spitalul Brâncovenesc pentru o operaţie uşoară, zece studenţi teologi, înarmaţi cu pistoale şi cu securi la brîu, au pătruns în salon, au tras asupra lui zeci de gloanţe, după care l-au crestat cu securile. Apoi au cîntat şi au dansat în jurul cadavrului. Dacă acest dans ritual nu era o caricatură sinistră a dansurilor războinicilor zulu din cartea lui Baden-Powell, atunci asasinii au reprodus străvechiul obicei precreştin al dansului la priveghiul mortului, care încă se mai păstra în satele româneşti şi cu care vor fi fost familiarizaţi. Se credea că scopul dansului era să prevină transformarea celui decedat în strigoi.
Judecînd după violenţa ritualică a uciderii lui Stelescu, se poate bănui că detaliile fuseseră puse la cale de Ion Zelea Codreanu şi de generalul Zizi Cantacuzino mai curînd decît de Codreanu-fiul, aflat atunci pe malul mării. De fapt, documentele publicate în Cruciada românismului îl vizau direct pe bătrînul Codreanu. Stătea în firea celor doi militari rezervişti să considere că, în anumite situaţii, ei ştiu mai bine ce trebuie făcut. Decizia executării trebuie să-i fi aparţinut însă lui Corneliu Zelea Codreanu, care nu suporta ca imaginea tatălui său să fie vătămată în vreun fel. Pe vremea studenţiei, din pricina unui articol critic despre tată, fiul devastase o redacţie de ziar şi pălmuise un ziarist.
La cîteva luni după moartea fostului său camarad, în toamna anului 1936, Codreanu îşi lansa cartea intitulată Pentru legionari, apărută la Sibiu, la editura Totul pentru Ţară. În această autobiografie, Zelea Codreanu răspundea acuzaţiilor lui Stelescu prin omisiune…