Cel mai rapid roman din lume
Motto: „Acest roman a fost scris de 53 de autori şi a fost realizat în 9 ore, 5 minute şi 8 secunde, de la momentul startului pînă la apariţia primului exemplar tipărit.“
● Moş Crăciun & Co., Editura ART, 2012.
Conceput de Asociaţia culturală Aedificatio şi Editura Art, împreună cu Link Associates – The High Stakes Communication, cu sprijinul Universităţii Bucureşti, proiectul celui mai rapid roman din lume s-a desfăşurat sîmbăta trecută, 15 decembrie, în două laboratoare ale Facultăţii de Matematică echipate cu calculatoare, cu toţi cei 53 de scriitori* prezenţi in situ. Presa a avut acces nelimitat pe toată durata evenimentului, jucînd şi rol de observator, căci proiectul a vizat ca recordul să fie înregistrat în Guinness Book. De altfel, protocolul validării şi omologării acestui record (lucru care ar urma să aibă loc în Ajunul Crăciunului) a cerut ca procesul scrierii romanului să fie cronometrat de un arbitru oficial şi filmat integral, o echipă de operatori şi fotografi de la Veioza Arte fiind cei care au documentat întregul eveniment.
Acestea fiind datele aşa-zis tehnice ale proiectului, elaborarea subiectului romanului a revenit celor patru naratori principali: Gabriel H. Decuble, Florin Iaru, Răzvan Ţupa şi subsemnatul, care, în ceva mai mult de o oră, au ales titlul, au conturat personajele, au stabilit teatrul acţiunii romanului şi au împărţit naraţiunea în 53 de momente/secvenţe/episoade care au fost apoi comunicate şi distribuite scriitorilor împărţiţi în patru echipe conduse de cîte unul dintre cei patru naratori principali. Elaborarea subiectului şi scrierea în sine a romanului a durat 5 ore şi 35 de minute, restul timpului fiind necesar redactării, editării şi tipăririi.
Fără a intra în detalii şi analize, ţin să spun cîte ceva şi despre subiectul acestui roman (citit la această oră, prin forţa şi viteza împrejurărilor, doar de o mînă de oameni), un „roman cu români“ care vorbeşte, cu empatie şi umor, despre România vremurilor noastre. Acţiunea romanului se petrece în Ajunul Crăciunului acestui an, deci în viitorul cît se poate de apropiat, după Sfîrşitul Lumii, care n-a venit nici de data aceasta, şi este plasată într-un Bucureşti ce trece, în plină criză, prin frenezia de dinaintea Crăciunului, cînd oamenii se află, fiecare, în goana după ceva, cînd nu le mai ajunge timpul pentru a-şi împăca jobul cu viaţa privată, pentru a-şi îndeplini atribuţiile de serviciu şi/sau dorinţele personale. Plasate în medii şi locuri cît se poate de variate: mall, spital, birouri, apartamente, biserică, parcuri, autobuze, stradă şi canale, întîmplările picareşti-urbane ale acestui roman de sărbători implică personaje la fel de diferite, dar recognoscibile din societate: corporatişti, ONG-işti, vedete, studenţi, profesori, preoţi, medici, dealeri, jurnalişti, taximetrişti, aurolaci, inclusiv cîteva animale (şi nu doar maidanezi). Întîmplările prin care trec, în ziua Ajunului Crăciunului, cele aproximativ zece personaje principale şi celelalte, nenumărate, episodice se intersectează şi se influenţează reciproc, astfel că, deşi construit şi scris modular (fiecare capitol funcţionează ca o povestire în sine, o piesă dintr-un puzzle mai mare, dar care are propriul desen), varianta finală a acestui roman colectiv este (aş zice surprinzător de) închegată, omogenă, coerentă. Cu micile, inevitabile, inadvertenţe, care nu fac decît să sporească umorul acestei cărţi, altfel deloc lipsite de momente lirice, dramatice, groteşti sau simbolice, căci, deşi scris în cheie realistă, romanul are momentele lui de fantezie şi delir.
(Aş face aici o paranteză pentru a sublinia disponibilitatea, entuziasmul şi spiritul de echipă al scriitorilor – cu vîrste cuprinse între 20 şi 62 de ani; debutanţi sau, vorba clişeului, clasici în viaţă – care, după cum a remarcat şi Florin Iaru, au lăsat deoparte orgoliile pentru a lucra împreună, pentru a dezvolta personaje şi conflicte primite de-a gata şi a fi coordonaţi vreme de cîteva ore scriind un roman-experiment care va avea partea lui de glorie literar istorică şi, cred eu, şi comercială.)
Primele reacţii – de pe bloguri, conturi de Facebook sau comentarii pe site-uri – apărute imediat după mediatizarea acestui proiect (multe chiar în timp ce proiectul era în plină desfăşurare) au fost cît se poate de variate şi, astfel, semnificative, fiecare în felul lor. Căci acest experiment literar s-a transformat, prin actul reacţiei şi nu al receptării propriu-zise (dat fiind că era vorba de un work in progress), într-un experiment social. Unele dintre reacţii, cele care se luau foarte în serios şi considerau producerea colectivă a unui roman drept "demitizare a actului scrierii", spre exemplu, denotau o percepţie limitată asupra literaturii. O să spun doar atît: literatura/arta este, dintotdeauna, şi experiment; literatura presupune deopotrivă convenţie, joc şi chiar constrîngeri formale; literatura nu se produce într-un unic, singur fel şi nu depinde de numărul celor implicaţi în proces. Alte reacţii găseau în ideea de viteză argumentul suprem pentru inevitabilul eşec estetic al romanului, neţinînd cont de caracterul colectiv al proiectului care presupunea scrierea unui episod gata schiţat cu personaje gata conturate în trei-patru pagini avînd la dispoziţie patru ore. Asta nu înseamnă cîtuşi de puţin un ritm al creativităţii bune irealizabil. Alte reacţii, stupide sau absurde de-a dreptul, erau lamentaţii privind "pîngărirea" spaţiului de la Facultatea de Matematică (altfel singurul loc potrivit, dpdv al infrastructurii, proiectului care avea nevoie de cîteva laboratoare echipate cu suficiente calculatoate) prin această scriere literară colectivă. Ca şi cum literatura, pe lîngă matematică, ar fi o activitate impură. Altfel, înainte de a fi citit sau măcar răsfoit, romanul a mai fost judecat, cu hiperseriozitate, şi după titlu (voit comercial, dar şi suficient de "încăpător"), şi după copertă (voit kitschy), şi contestînd calitatea de scriitori a unor nume (ca şi cum pentru a fi scriitor îţi trebuie patalama de la vreo instituţie), nu doar după numărul de coautori sau timpul în care a fost scris, arătînd că pretenţiile exigenţei sînt, uneori, invers proporţionale cu inteligenţa, curiozitatea nu supravieţuieşte prejudecăţilor şi frustrărilor, iar simţul umorului a sucombat din lipsă de exerciţiu.
Scris şi tipărit sîmbătă, intrat în librării marţi, lansat miercuri, textul de faţă, apărut astăzi, joi, deşi nu este o recenzie, poate fi considerat, totuşi, primul semnal consistent pe print dedicat celui mai rapid roman din lume. Asta dacă, între timp, lumea a supravieţuit propriului sfîrşit profeţit de mayaşi.
* Leonard Ancuţa, Diana Bădică, Lavinia Bălulescu, Lavinia Branişte, Anca Bucur, Marius Chivu, Laurenţiu Constantin, Bogdan Coşa, Andrei Crăciun, Augustin Cupşa, Silviu Dancu, Gabriel H. Decuble, Adrian Diniş, Luca Dinulescu, Cosmin Dragomir, Gruia Dragomir, Florin Dumitrescu, M. Duţescu, Mihail Gălăţanu, Adrian Georgescu, Silviu Gherman, Adela Greceanu, Mugur Grosu, Ioan Groşan, Florin Iaru, Marieva Ionescu, Cristina Ispas, Cosmin Manolache, Maria Manolescu, Eusebiu Matei, Marin Mălaicu-Hondrari, Mitoş Micleuşanu, Iulia Militaru, Dmitri Miticov, Oana-Cătălina Ninu, Radu Niţescu, Veronica Plăcintescu, Dan Pleşa, Matei Pleşu, Mihai Radu, Ana Maria Sandu, Elena Stancu, Bogdan-Alexandru Stănescu, Alexandru Al. Şahighian, Livia Ştefan, Cecilia Ştefănescu, Silvia T., Simona Tache, Iulian Tănase, Alex Tocilescu, Răzvan Ţupa, Luiza Vasiliu şi Anca Vieru.