Bursa poveştilor

22 iulie 2010   Carte

Bookătăria de texte şi imagini, coord. Stela Lie şi Florin Bican, Clubul Ilustratorilor & Faber Studio, 2009. 

Scriam aici săptămîna trecută despre lipsa contribuţiei autohtone la piaţa genurilor de consum şi cum, din această perspectivă, s-ar putea spune că nu avem scriitori profesionişti (apropo, am uitat data trecută să-l menţionez pe George Arion, autor prolific de romane poliţiste). Nu discutam atunci şi nu este nici acum momentul unei analize amănunţite a cauzelor. Pe scurt, ar fi vorba despre lipsa unei pieţe de carte – în sensul unei mase importante de cititori de carte autohtonă – şi a unui sistem editorial sănătos, care să susţină şi să „consume“ aceste genuri. Lucrurile nu stau diferit nici cu literatura pentru copii, în ciuda faptului că acest gen este, de cîţiva ani, unul dintre cele mai vîndute. Deseori, USR nu are ce cărţi premia la această categorie întrucît titlurile sînt slabe, iar scriitorii de literatură aşa-zis cultă, pentru adulţi, nu sînt interesaţi sau ispitiţi să scrie şi pentru copii. Dacă îmi amintesc bine, lipsa cărţilor româneşti pentru copii a fost şi unul dintre motivele care au făcut-o pe Ioana Nicolaie, de pildă, să scrie Aventurile lui Arik (2008). Puţine alte titluri de astfel de cărţi îmi vin acum în cap: Faust repovestit băieţilor mei (1991) de Cristian Teodorescu, Darul lui Moş Crăciun (2003) de T.O. Bobe, Don Global suit pe cal (2003) de Călin-Andrei Mihăilescu şi Enciclopedia Zmeilor (2002) de Mircea Cărtărescu.

Aşa stînd lucrurile, Bookătăria de texte şi imagini este un proiect al Clubului Ilustratorilor care, pe de o parte, încearcă să-i stimuleze pe scriitorii români să producă (mai multe) texte pentru copii(i rafinaţi), dar, mai ales, să-i promoveze şi să le dea de lucru ilustratorilor de carte de la noi, o specie de artişti nebăgaţi în seamă de edituri şi care, pur şi simplu, şomează sau îşi exercită talentul în alte zone. Pentru că o altă „vină“ a editurilor româneşti este relativ slaba preocupare şi pentru aspectul grafic al cărţilor, dar şi pentru iniţierea unor proiecte de cărţi mai speciale. Extrem de puţine sînt exemplele de cărţi cu ilustraţii, iar, atunci cînd există, costurile suplimentare (raportate la vînzările estimate) nu permit editurilor să le reproducă şi color sau pe o hîrtie mai specială (cartea recenzată săptămîna trecută – ilustrată foarte inspirat de Felix Aftene – este exemplul perfect al unei astfel de concesii). O pledoarie pentru poveşti & desene sînt şi cele două mici texte introductive ale coordonatorilor cărţii de faţă, de unde se vede că, fiind constrînşi de letargia, lipsa de curaj, dar şi de imaginaţie a editurilor, ilustratorii s-au mobilizat şi şi-au dat singuri de lucru. Astfel, Bookătăria poate fi privită şi ca un statement artistic, ca o provocare a sistemului editorial. Dacă Florin Bican (el însuşi un foarte interesant autor de versuri din seria manieriştilor ludici) vorbeşte despre necesitatea unei „burse de poveşti“ prin care să se atragă atenţia că „mai sînt poveşti de spus şi că mai are cine să le spună, cine să le ilustreze şi cine să le asculte“, Stela Lie pune problema şi mai direct: „Scriitorii împreună cu ilustratorii văd ce se scrie şi scriu ce se vede. Editorii nu văd, nu ascultă şi uneori parcă nici nu citesc. Dar poate că această Bookătărie deschisă, plină de cuvinte, culori, arome, ingrediente secrete, să trezească pofta de cărţi frumoase a editorilor, cine ştie?“.

20 de scriitori de toate vîrstele şi tot atîţia artişti ilustratori contribuie la această Bookătărie adresată nu doar copiilor de cîţiva ani, dar şi copiilor păstraţi în cei mai mari dintre noi. Textele sînt dintre cele mai diferite (unele originale, altele fragmente din cărţi deja publicate): poezii sau poveşti, anecdote şi jocuri în versuri (Florin Bican, Ada Milea, Cătălin Mihăilescu, Ioana Nicolaie, Grete Tartler), fabule, poveşti şi basme, unele fantastice, construite mai mult sau mai puţin pe structurile clasice, dar şi povestiri realiste (Cosmin Manolache, Ana Maria Sandu, Călin Torsan). Personajele textelor sînt şi acestea multe şi variate, nu doar copii, dar şi animale (dintre care pisica este, în continuare, cea mai populară, urmată de arici şi de elefant) sau obiecte. Dintre motive, cel al călătoriei şi al visului sînt cele mai recurente, lucru care face ca imaginarul acestor texte pentru copii să fie prea puţin inedit. Inegale stilistic, textele compensează însă prin varietatea registrelor şi, măcar unele, prin umor. 

Cele mai reuşite – adică şi ingenioase, şi frumos scrise – texte (dintre cele nepublicate anterior) le dau Alina Darian (o foarte concisă şi frumoasă metaforă a dragostei cu doi copii care locuiesc, fără s-o ştie, pe aceeaşi balenă portocalie), Vasile Ernu (strania poveste a călătoriei prin ceaţă a unui arici), Cosmin Manolache (o ciudată povestire la persoana a doua despre pierderea unei păpuşi), Cătălin Mihăilescu (două splendide „reţete“ în versuri despre cum să-ţi „faci“ singur un tigru şi un elefant), Simona Popescu (povestea unui căluţ de mare a cărui teamă este aceea „de a nu fi de prisos“), Ana Maria Sandu (apăsătoarea poveste a unui băieţel cu picioarele „defecte“) şi Călin Torsan (o povestire, probabil cea mai înduioşătoare din volum, cu un băieţel de la ţară care îşi dorea mult o sticlă de Fanta).

„Povestea micuţei poetese Vasiliska“ a lui Mircea Cărtărescu, decupată de altfel din minunata Enciclopedie a Zmeilor, este însă cel mai spectaculos text al Bookătăriei, o bijuterie stilistică plină de umor, în răspăr cu imaginarul tradiţional al basmelor cu zmei, şi din care nu mă pot abţine să nu reproduc un fragment, deşi probabil aţi citit deja toată cartea: „N-am avut pînă acum prilejul să vorbim mai în detaliu despre vrăjire, care, ca şi blestemul, este o funcţie foarte importantă a minţii zmeieşti. Zmeii nu se-mperechează cu femelele lor sau cu cele din specia umană ca toate animalele. Ei posedă în creştetul capului, sub ţeastă, o zonă a creierului de culoare aurie, cam de forma şi mărimea unei prune, pe care-o folosesc la vrăjire. Cu ajutorul ei proiectează în mintea femelei pe care o doresc orice imagine vor, ispitind-o cu toate panglicile, volanele şi modele de pe pămînt. Cînd zmeoaica, prinţesa sau cosînzeana acceptă obiectul imaginar, deodată simte în pîntece un vîrtej cumplit de dureros, şi din clipa aceea rămîne grea. Căci e atît de greu, atît de greu să te opui vrăjirii!“.

Atît cît mă pricep, dintre artiştii ilustratori i-am remarcat, în mod special, pe Alexandra Rădulescu, Veronica Neacşu, Amalia Dulhan şi Raluca Ilie. Căutaţi-le blogurile (un îndemn deopotrivă şi pentru editori), dar, mai întîi, lăsaţi-vă duşi în vacanţă de această carte cu poveşti & desene!

Mai multe