Bilanţ literar 2016

A fost un an mediocru pentru festivalurile literare. Cel de poezie de la Sibiu nu s-a mai ţinut; FILIT-ul de la Iaşi a continuat ediţia improvizată de anul trecut tot cu o variantă „mică“, „locală“; iar FILB-ul de la Bucureşti şi-a ţinut, în ultimul moment, ediţia de adio. A apărut însă unul nou: Festivalul Internaţional de Literatură şi Lectură (FILL) de la Bistriţa, cu o primă ediţie dedicată prozei scurte – rămîne de văzut cum va evolua. Festivalul „Zile şi seri de literatură Ştefan Aug. Doinaş“ de la Arad este încă în căutarea identităţii, iar pentru FILTM de la Timişoara a venit timpul să „decoleze“ şi să se ridice la nivelul titlului recent acordat Timişoarei de Capitală Culturală Europeană a anului 2021. În acest peisaj, „Poezia e la Bistriţa“, Festivalul Internaţional de Poezie şi Muzică de cameră de la Bistriţa (poeziaelabistrita.word­press.com), ajuns la a opta ediţie, rămîne cel mai sigur dintre toate: şi-a creat deja o tradiţie, un public, o notorietate.

Dacă finalul anului trecut a adus şi încheierea, după 15 ani, a emisiunii Omul care aduce cartea, ţinută de Dan C. Mihăilescu la PRO TV, începutul lui 2016 a însemnat reapariţia emisiunii în online cu o finanţare privată. Ameninţată cu scoaterea din grilă, în primăvară, a fost şi emisiunea Cartea cea de toate zilele, realizată de Cezar Paul-Bădescu pe TVR 2, care, deşi şi-a găsit între timp un sponsor privat, a fost cît pe ce să nu intre în grila de toamnă, nefiind considerată o „prioritate“. În urma scandalului mediatic, emisiunea a revenit pe final de an, însă existenţa ei în 2017 e incertă. Oricum, o dată în plus, Televiziunea naţională îşi bate joc de emisiunile culturale şi rămîne aceeaşi instituţie de ruşine, cu datorii enorme faţă de cultura română.

La capitolul reviste literare, ţin să remarc din nou prospeţimea, deopotrivă grafică şi de conţinut, precum şi profesionalismul revistelor de poezie Zona nouă (trei numere în 2016, zonanoua.com) şi Poes:s International (ajunsă la anul VI, nr. 18, poesisinternational.blogspot.ro); din punctul meu de vedere, singurele reviste (poate şi Iocan) care fac parte dintr-o altă generaţie publicistică. În rest, Dumnezeu cu mila! Reviste mai bune, mai puţin bune şi foarte multe mediocre. Aceleaşi formate prăfuite, aceleaşi conţinuturi plicticoase generate în virtutea inerţiei, aceleaşi politici editoriale autoreferenţiale, de gaşcă şi de generaţie, preocupate de micile găinării din strîmta noastră ogradă literară, autosuficiente şi ignorînd cu splendoare transformările, curentele, modele, succesele, marile dileme şi probleme – nu mai zic ale literaturii mondiale, dar ale literaturii române înseşi. La cum arată în acest moment, mai mult de jumătate din revistele literare nu-şi justifică existenţa decît prin întreţinerea unei aşa-zise demnităţi auctoriale locale. Ce-au fost revistele literare şi ce-au ajuns!

Din fericire, platforme culturale precum scena9.ro şi art7.fm îţi redau încrederea în faptul că se poate scrie despre cultură inteligent, agreabil, conectat la fluxul creativ al momentului: recenzii, eseuri, opinii, anchete, interviuri, topuri, conţinut multimedia, totul într-un design proaspăt, în ton cu vremurile. Vi le recomand în condiţiile în care anul acesta am remarcat, o dată în plus, degradarea blog-urilor şi platformelor de literatură, care nu mai oferă cine ştie ce conţinut. Parcă niciodată recenziile de carte din online n-au fost mai searbede şi mai convenţionale ca acum. Nu ţi-e clar dacă citeşti o compunere şcolară despre lecturile din vacanţă ale unui amator sau însăilarea unui text de coperta a patra a unui anonim. Editurile care le trimit cărţi ar face bine să nu mai încurajeze acest tip de „jurnalism“ cultural leneş, fără valoare, lipsit de originalitate, făcut cu un colţ de tastatură, care aduce deservicii cărţilor.

Altfel, 2016 a fost un an destul de bun pentru roman. N-a mai existat ceva de nivelul Solenoidului cărtărescian de anul trecut (nici nu putem spera la aşa ceva în fiecare an), dar am avut şi avem ce citi în lunile care vin. Redau, aleatoriu, lista mea de preferinţe şi de pariuri de încredere, dat fiind că n-am apucat să citesc tot: Disco Titanic, reîntoarcerea în forţă a lui Radu Pavel Gheo, Cazemata, excelentul debut al lui Tudor Ganea, Calitatea luminii, reinventarea lui Mircea Pricăjan, Spre văi de jad şi sălbăţie, continuarea călătoriei imaginare a Veronicăi D. Niculescu, Interior zero, primul roman al Laviniei Branişte (şi nu „romanul de debut“, cum eronat au scris blog-urile), Cexina Catapuxina, comeback-ul după şapte ani al lui Matei Florian (toate acestea apărute în colecţia „Ego.Proză“ a editurii Polirom), Inocenţii de Ioana Pârvulescu şi Efectele secundare ale vieţii de Vlad Zografi (ambele apărute la Humanitas şi care se anunţă a fi printre titlurile grele ale anului), Năluca de Octavian Soviany, un prozator tot mai consistent, care îl concurează serios pe poet, şi Trecerea colegului nostru Cătălin Pavel (ambele la Cartea Românească), plus Ospăţul de Călin Torsan (Casa de pariuri literare) şi Arhanghelul Raul de Ovidiu Eftimie, care ar putea fi un alt debut notabil (Nemira).

Un an cu mult peste medie a avut însă proza scurtă. Poate că era şi timpul! Ultima ţigară a lui Fondane de Cătălin Mihuleac şi excelentul debut Pascal desenează corăbii al lui Radu Niciporuc (ambele Cartea Românească, despre care am şi scris elogios aici în revistă), alte două debuturi bune, despre care de asemenea am scris, fiind Alegeri dificile de Ioana Creţoiu (Polirom) şi Dincolo de ferestre de Irina Georgescu Groza (Casa de pariuri literare), Aştept să crăpi! de Radu Paraschivescu (Humanitas, recent recenzată), Mici schimbări în viaţă de Adrian G. Romila şi Dulci meleaguri de Mircea Daneliuc (ambele Charmides), Ai uitat să rîzi de Bogdan Munteanu (Nemira) şi Salutări lui Troţki de Dumitru Crudu (Univers). Au mai fost şi altele, dar mă opresc la acestea. Oricum, an bun pentru proza scurtă, incomparabil cu anii trecuţi!

Şi dacă tot vorbim de proză, trebuie să remarc fenomenul cărţilor bloggerilor (în special fete), al aşa-zisei literaturi de blog care este, de fapt, o pseudo-literatură de adolescenţi întîrziaţi şi necitiţi, proză sentimentaloidă cu filozoficale gen Poptămaş, scrisă prost, cu mult umor involuntar şi care beneficiază de publicul din online, în general, follower-i de Facebook. Un fenomen paraliterar care va creşte şi care merită analizat într-o zi cu instrumente de sociologie literară.

Săptămîna viitoare voi continua bilanţul discutînd cărţile de poezie şi de eseu, adăugînd şi o perspectivă asupra prezenţei şi activităţii editurilor româneşti în social media.

(va urma)

Pagina de autor a lui Marius Chivu aici.