Bărbați între femei

27 iunie 2018   Carte

 Richard Ford, Femei cu bărbați, traducere de Vali Florescu, Editura Vellant, 2018. 

Discuția despre această carte ar putea începe, așa cum s-a întîmplat deja la apariția ei în 1997, de la posibile legături între povestirile lui Ford și povestirile lui Hemingway din Men without women (1927), cel care a influențat generații întregi de scriitori americani aventurați mai ales pe tărîmul prozei scurte; dar Ford a susținut întotdeauna că titlul s a impus de la sine, nefiind o replică dată ilustrului său predecesor. De altfel, dacă e vorba de legături, Femei cu bărbați este, pentru cine cunoaște bine opera lui Ford, mai degrabă o carte de legătură cu celelalte două volume de povestiri ale sale: Rock Springs (1987, tradusă de mine anul trecut la Black Button Books) și A multitude of sins (2002). Ce anume mă face să spun asta voi arăta la momentul potrivit.

În toate cele trei lungi povestiri ale cărții e vorba, în ciuda a ceea ce ar putea sugera titlul volumului, de bărbați părăsiți de primele lor soții, aflați în punctul în care fac eforturi nereușite de a-și regăsi teritoriile pierdute lîngă alte femei. Toată proza scurtă a lui Ford este despre eșec, iar aici este vorba în special despre eșecul mariajului (așa cum în A multitude of sins cele mai multe povestiri au ca subiect infidelitatea unuia dintre cei doi soți) și, deși protagoniștii sînt bărbați, femeile sînt personajele mai interesante, mai puternice, mai tragice, mai misterioase.

În prima proză din carte, „Afemeiatul“, un agent de vînzări american cunoaște la Paris o femeie cu un copil aflată în pragul divorțului. Martin nu ajunge din prima prea departe cu asaltul, altfel destul de nehotărît, al seducției, așa că, după scurtă vreme, revine la Paris, însă doar pentru a face o greșeală tactică teribilă. Rezumată vulgar, aceasta e povestirea, însă subtilitățile puse în joc de Ford sînt nenumărate, făcînd din adulter un teren cu multe necunoscute și, implicit, capcane. Martin este căsătorit cu o femeie pe care o iubește și o respectă, în timp ce franțuzoaica reprezintă cel mult o atracție exotică, nu-l interesează sexual în mod deosebit („Poate avea să se culce cu ea, dar nici măcar nu se gîndea la asta, era doar o posibilitate, un gînd inevitabil“), cel puțin la început, cînd ea nici nu-l încurajează, dar nici nu-l dezarmează. Femeia se află într-un moment vulnerabil din viața ei: a fost părăsită de soț, ea fiind cea prinsă în adulter, și acum suportă rușinea ca fostul soț să fi scris și publicat o carte despre ea. În plus, are și un copil mic de care tatălui nu pare să-i pese. În afara titlului povestirii, despre aventurile lui Martin nu știm prea multe, dar știm că au existat. Oricum, întors acasă, fără s-o fi sedus pe franțuzoaică, deci încă nevinovat, soția lui îi oferă, cu multă subtilitate, o a doua șansă pentru ratare și Martin, complet debusolat/îmbătat de propriul orgoliu, o acceptă, întorcîndu-se la Paris. E foarte multă tensiune în această povestire care avansează implacabil spre dezastru. Criza bărbatului matur prins între frustare, tentație și imprudență oferă un spectacol crud și de un comic foarte fin.

A doua proză din carte, și poate cea mai bună, poartă titlul „Gelozie“ și pare desprinsă din Rock Springs: povestirea surprinde momentul de maturizare a unui băiat adolescent, preluat de mătușa lui de la tatăl său, fermier în Montana, pentru a fi dus cu trenul să locuiască, pentru o vreme, cu mama lui la oraș. Părinții lui nu sînt încă divorțați, iar tatăl, ca și băiatul, pare că speră la o împăcare. Nu e foarte clar ce anume a fost între bărbat și sora soției sale plecate de-acasă, dar între ei ceva întîmplat, căci există o anume complicitate, apropiere și, deopotrivă, tensiune. Băiatul pare să-i țină momentan pe toți la locurile lor. În „Imperiu“ din Rock Springs, proză înrudită cumva cu „Gelozie“, un alt bărbat se gîndește la sora soției sale în timp ce trenul în care se află amîndoi traversează un cîmp incendiat. Aici, violența are loc înainte ca băiatul și mătușa lui să urce în tren, episod care oferă un posibil indiciu despre natura surorii mamei sale și rolul jucat de aceasta în separarea părinților săi.

În a treia povestire, „Occidentali“, un scriitor american mediocru, părăsit de soție, pleacă la Paris însoțit de noua lui iubită, o femeie mai în vîrstă decît el, pentru a-și întîlni editorul și traducătoarea francezi. Parisul, care fusese rampa de lansare pentru marii scriitori americani de altădată, îi este ostil lui Matthews din prima zi: editorul îi trage clapa, vremea se strică, iar relația lui cu Helen (vezi și fragmentul de mai jos) ajunge, pe neașteptate, într-un punct fatal. Ca și în celelalte povestiri, protagonistul bărbat este la cheremul destinului, nehotărît, confuz și slab în relația cu femeile din jurul său, prezente sau trecute. Aproape de fiecare dată, bărbatul nu prea știe ce să facă cu propria viață și pare că mai mult le încurcă pe femeile din viața lui. „Există femei care au plătit scump faptul că au avut relații cu mine“, este convingerea/revelația/confesiunea, nerostită pînă la urmă de Martin, protagonistul primei povestiri, iar această axiomă se aplică și bărbaților din celelalte proze. Căsătorii ratate, triunghiuri amoroase incerte, adultere mediocre – despre asta e vorba în povestirile lui Ford din această carte în care toate personajele, protagoniste sau secundare, se confruntă cu distanțe, incertitudini și neîmpliniri.

Fiind a patra sa carte tradusă la noi, Femei cu bărbați dă un contur mai pregnant în limba română operei lui Richard Ford, unul dintre ultimii mari scriitori americani din vechea generație.

*****

Richard FORD
Femei cu bărbați 

Helen a ieșit din baie în picioarele goale, a venit la fereastra la care se afla Matthews și s-a uitat pe geam. Mirosea a căldură și a parfum. Vîrfurile șuvițelor îi erau umede. Și, în acea clipă, el a fost fericit doar să-i înconjoare umerii osoși cu brațul și s-o tragă mai aproape de el.

– Eu sînt la menopauză. Și, în plus, am cancer, a zis Helen fără nici o inflexiune în glas. Ai zice că e prea mult să se întîmple amîndouă simultan.

Nu l-a strîns la rîndul ei pe Matthews de braț, nici n-a părut să-i observe gestul, mulțumindu-se doar să privească drama fulgilor plutind încremenit. Se afla doar fizic lîngă el, și nimic mai mult.

Însă, preț de acea clipă, el a încremenit. Și, dacă ea n-ar fi fost protejată de brațul lui, s-a gîndit, ar fi urlat. O lamentație. O obiecție. Renumărarea voturilor. Cum putea orice altceva să fie mai important acum? Grijile lui, speranțele lui, truda lui în viață? Totul trecea pe planul al doilea, după cele spuse de Helen. Ar fi putut să spună și ceva mai puțin important pentru ea, și tot l-ar fi făcut să uite de preocupările lui, într-o clipită. Ce era calitatea asta? s-a întrebat el. Un fler pentru situații dramatice? O atitudine ce nu suporta să i se opună rezistență? O certitudine deasupra oricăror altor certitudini? Orice-ar fi fost, lui îi lipsea, îi lipsea categoric, cel puțin în cantitățile de care dispunea ea.

Dar rezultatul a fost că s-a simțit și mai atașat de ea, mai atașat decît se simțise în tot anul de cînd o cunoscuse, chiar și la început, cînd îi fusese studentă și și-o trăseseră în vechea lui casă, și totul era excitație, și sudoare, și eforturi fizice consistente. Acum îi era mai dragă decît avea, fără-ndoială, să-i fie vreodată. Ea așeza lucrurile în perspectiva corectă privind importanța și lipsa lor de importanță, crea o prioritate folosindu-se de propria viață ca de un standard. Și acum nu mai era deloc, în toate felurile în care își dorise să nu mai fie, în centrul universului, și simțea o mare ușurare.

– Cred că ți-e frică de mine. Dar din alt motiv acum, a zis Helen.

– Nu, te înșeli, a spus Matthews categoric. Nu mi-e cîtuși de puțin frică de tine.

A tras-o mai aproape, a simțit mătasea ce-i acoperea umerii, i-a inspirat parfumul cald și ușor înțepător al trupului. Ar fi putut face dragoste cu ea acum. Ar fi fost ușor.

(fragment din „Occidentali“)

Mai multe