Arta de a scăpăta cu stil

● Alexander von Schönburg, Arta de a scăpăta cu stil, traducere din limba germană de Mihai Moroiu, Editura Nemira, 2011.

Autorul e conte de extracţie germano-maghiară, cu legături inclusiv în aristocraţia britanică şi rusească. Asta nu l-a împiedicat, totuşi, nici să se nască pe meleaguri somaleze, nici să cîştige un ban cinstit ca jurnalist neamţ şi nici să se vadă concediat la primul val al crizei economice din mileniul trei. Nobil fără avere, Alexander von Schönburg cunoaşte, aşadar, şi strîmtorarea şomerului de rînd. Ceea ce – susţine el – nu-i musai să-ţi ştirbească din nobleţe, ba dimpotrivă, chiar îţi poate aduce unele beneficii. Scăpătarea asumată cu seninătate îţi dă o anume distincţie, te scapă de delirul consumismului, te obligă la o dietă mediatică şi socială, te reînvaţă bucuriile curate ale vieţii.

În cele 250 de pagini ale cărţii, chestiunea e întoarsă pe toate feţele, cu umor şi eleganţă, „feţele“ însemnînd aici şi figuri concrete de „eroi ai pauperităţii“, dar şi „aspecte“ precum banii, locuinţa, fitness-ul, shopping-ul, automobilele, hainele, turismul, fandoseala culinară sau culturală. Marx e ciupit de fund în două rînduri; Nabokov e adorat cu discreţie; ducele de Charost e pomenit pentru maiestuoasa ironie a gestului său final, acela de a citi o carte în drum spre ghilotină şi de a pune semn unde a ajuns cu lectura, în timp ce urcă treptele eşafodului.

Două accente mi s-au părut curat aristocratice: 1) cel pus pe „talentul ludic“ şi pe „sfînta relaxare“, obligatorii în orice muncă; 2) cel pus, în general, pe „arta cuvenitei măsuri“ (recomandată – cum spune autorul – şi de creştinism, şi de budism, şi de medicul echipei FC Bayern). La acest din urmă punct, cred că mai avem de lucrat. Avem ocaua mică, avem ocaua mare, ne lipseşte însă în continuare ocaua de o oca.