„Al dumneavoastră, Lenin“
● Stéphane Courtois, Lenin, inventatorul totalitarismului, traducere de Ana Ciucan Țuțuianu, editura Polirom, Iași, 2019, 392 de pagini.
În domeniul practicilor totalitare ale istoriei recente europene, nazismul și comunismul par de multe ori ca oul și găina: nu știi care a fost primul. Comunismul are, e drept, un mic avans cronologic, pe care l-a folosit din plin. Demantelarea metodică, în premieră, a unor instituții democratice, oricît de imperfecte erau ele în perioada țaristă, cum ar fi compromiterea parlamentarismului și a pluripartidismului, se trec în contul bolșevicilor aproape fără nici o obiecție. Dar e cert că și nazismul a recuperat rapid handicapul. Un foarte important biograf al lui Stalin, Robert Tucker, scria că dictatorul sovietic a urmărit îndeaproape „tehnica“ lui Hitler desfășurată cu ocazia „Nopții de cristal“ și a tras de aici propriile învățăminte folosite ulterior în timpul Marii Terori. Este apoi de notorietate – ca să mai dau un exemplu – obsesia sovieticilor pentru controlul ministerelor de Interne în guvernele postbelice din estul Europei. La fel procedaseră și naziștii, la primul guvern, de coaliție, în care au intrat, cu Göring ministru de Interne al Prusiei. În ambele cazuri, acest minister nu instituia doar ordinea, ci mai ales dezordinea, provoca anarhia controlată, ulterior exploatabilă politic chiar de cei care o inițiaseră.
Astfel că, în timp, practicile totalitare au ajuns să apară ca un fel de bun comun atît în Germania nazistă, cît și în imperiul sovietic lărgit din Europa orientală. „Schimburile“ în domeniu sînt frecvente și consistente. Paternitățile sînt incerte. De aceea, atunci cînd întîlnești un titlu tranșant precum „Lenin, inventatorul totalitarismului“, este normal să devii atent. Poate că vechea dilemă capătă în sfîrșit un răspuns convingător.
Și, într-adevăr, argumentele lui Stéphane Courtois din cartea care poartă titlul citat par destul de clare. De exemplu, în iulie 1919, noua Constituție impusă de Lenin introducea categoria exclușilor, a așa-numiților licențî, persoanele care aveau, prin educație sau din familie, apetența cea mai redusă în materie de edificare a revoluției. Ei erau „trîntorii“, intelectualii, nobilii, preoții, burghezii, cărora li se tăiau masiv din drepturi, precum cel de a primi cartele de hrană, dar și cel de vot. Înființarea categoriei constituționale a exclușilor este, scrie Courtois, „o metodă din care naziștii vor ști să se inspire“. Nu e greu de precizat la ce cetățeni de mîna a doua s-au orientat naziștii – „rasele non-ariene“ și, în primul rînd, evreii. În acest sens, probabil că legile antisemite germane promulgate începînd cu 1933 s-au inspirat într‑adevăr din distincțiile sociale introduse de bolșevici.
Cîteva rînduri mai jos, istoricul menționează o altă sursă de inspirație, și anume înființarea lagărelor de concentrare cu scopul terorizării și înfometării celor declarați suspecți, cu intenția finală de a-i lichida. Ironia remarcată de autor este că această metodă a fost aplicată de Germania hitleristă la invadarea URSS-ului, cînd cei vînați erau chiar activiștii sovietici locali, dar taberele de muncă și reeducare au luat ființă în Germania ime-diat ce Hitler a ajuns la putere.
Contribuția lui Lenin în domeniul lagărelor de concentrare este ilustrată cu un citat, pe care îl voi reda mai jos. Citatul este dintr-o telegramă pe care liderul bolșevic le-a trimis-o responsabililor de la Nijni-Novgorod, pe 9 august 1919, la puțin timp după declanșarea războiului civil în Rusia. Lenin tocmai dispusese personal și în secret lichidarea Romanovilor, a țarului și a familiei sale, la Ekaterinburg. Tensiunile i-au determinat pe noii reprezentanți ai Puterii, scrie Courtois, să generalizeze sistemul ostaticilor, adică să îi rețină în lagăre pe cei considerați „agitatori dubioși, ofițeri contrarevoluționari, sabotori, paraziți speculanți“. Aceștia, transmitea Lenin în telegrama sa, sînt materialul potrivit pentru a da o lecție dușmanilor, dar și celor indeciși.
„Trebuie să dăm un exemplu. 1) Spînzurați (și spun spînzurați, în așa fel încît oamenii să vadă) nu mai puțin de 100 de culaci, bogătani, băutori de sînge cunoscuți. 2) Publicați-le numele. 3) Confiscați-le grînele. 4) Identificați ostatici așa cum v-am indicat în telegrama noastră de ieri. Faceți aceasta în așa fel încît în sute de locuri, unul după altul, oamenii să vadă, să tremure, să știe și să spună: îi omoară și vor continua să îi omoare pe culacii însetați de sînge. Telegrafiați-mi că ați primit și executat aceste instrucțiuni. Al dumneavoastră, Lenin“.
Ionuţ Iamandi este jurnalist la Radio România Actualităţi.