Care Europa?

29 mai 2014   La zi în cultură

„Seismul“ produs în Franţa de procentele mari obţinute de Frontul Naţional şi popularitatea de care se bucură, în Marea Britanie, în Austria, în Danemarca şi în Italia partidele naţionaliste au produs stupoare printre liderii Europei. De parcă frustrările, nemulţumirile şi dubiile cu privire la construcţia europeană nu ar fi fost, de multă vreme, cunoscute în cancelariile occidentale. Aproape peste tot, campania electorală pentru alegerile europarlamentare s-a concentrat pe imigraţie – sau, mai precis, pe presupusele abuzuri şi infracţiuni pe care cetăţenii ţărilor sărace din Est le-ar face pe teritoriul statelor bogate din Vest. Criza economică, şomajul, instabilitatea sistemelor de asistenţă socială etc. – toate acestea şi-au găsit ţapi ispăşitori în „Noua Europă.“ S-a vorbit mult şi despre idealurile părinţilor fondatori ai Uniunii. Şi despre suveranitatea statelor. Era şi firesc ca, pornind de la astfel de teme, discursurile să derapeze. Votul nu face decît să reflecte aceste derapaje. Ele se văd în două tendinţe: creşterea alarmantă a extremismului şi opţiunea pentru partide excentrice.

Peste tot pe unde nu există prag electoral au apărut tot felul de formaţiuni sau candidaţi independenţi cu propuneri care mai de care mai rocamboleşti. Populişti respinşi chiar şi de partidele cele mai deschise către acest tip de discurs, extremişti de stînga sau de dreapta, partide „satirice“ etc. au candidat şi, pe alocuri, au şi cîştigat fotolii în Parlament. Cazul cel mai ridicol s-a petrecut în Germania, o ţară care a redus, treptat, pragul electoral, eliminîndu-l de tot la alegerile din 25 mai. Astfel, partidul Die Partei a reuşit să obţină un mandat de europarlamentar. Die Partei – adică Partidul, cu articol hotărît! –, al cărui lider este Martin Sonneborn, redactor-şef al unei publicaţii satirice, a fost votat de 180.000 de germani. Cum la alegerile de acolo nu a existat prag electoral, Germania va trimite la Strasbourg reprezentanţi proveniţi din 14 partide. Multe dintre ele nu au, de fapt, nici o relevanţă politică. Die Partei a promis, printre altele: modificarea vîrstei la care cetăţenii au drept de vot („doar cei cu vîrste cuprinse între 12 şi 52 de ani să poată vota“), introducerea unei „cote de leneşi“ în conducerea companiei („pentru că s-a dovedit că ineficienţa managerială specifică ţărilor din Sud e benefică pentru mediul de lucru), construirea unui zid în jurul Elveţiei, o modificare a sistemului educaţional astfel încît „toţi copiii să ia examenul de bacalaureat“. Şi multe alte bazaconii, exprimate şi asumate ca atare.

Cazuri asemănătoare cu acesta au existat şi în alte ţări europene. Ele trebuie tratate ca fenomene relativ rare şi izolate. Dar asta nu scade cu nimic gravitatea. Foarte mulţi cetăţeni europeni nu se mai simt reprezentaţi de nici un partid mainstream. Iar actuala configuraţie a Parlamentului nu îi determină pe aceşti oameni să aibă încredere în singura instituţie comunitară pe care – cel puţin teoretic – o pot influenţa direct. Voturile îndreptate spre aceste partide „alternative“ sau „underground“ trebuie privite ca o formă de boicot. Nu atît Europa e în cauză, cît instituţiile ei.

În această degringoladă, ţările din Est par să trimită la Strasbourg reprezentanţi mult mai optimişti sau, măcar, încrezători în construcţia comunitară. Şi la configuraţia de acum, stînga pare să fie soluţia salvatoare pentru această construcţie. „Noua Europa“ devine astfel un fel de garant pentru idealurile afirmate de „Vechea Europă“. E însă doar o iluzie. Aşa-zisa stîngă din România, de pildă, nu se încadrează decît formal în familia socialiştilor europeni. Dacă ar fi să ne amintim numai de reacţiile antieuropene ale liderilor PSD din 2012, atunci cînd Guvernul Ponta a fost aspru criticat de liderii de la Bruxelles pentru forţarea constituţiei; sau de cazurile de corupţie sau de incompatibilitate din acelaşi Guvern; sau de nefericitul caz al fostului europarlamentar Adrian Severin. Cum se vor opune eurodeputaţii de stînga – dar „mîndri că sînt români“ – iniţiativelor populiste ale colegilor din statele occidentale?

Mai multe