Cannes Boogie

Vineri 16 mai. Las baltă filmul din competiţie (Un conte de Noël al lui Arnaud Desplechin) pentru a vedea Boogie al lui Radu Muntean (în secţiunea "Quinzaine des realisateurs"). Şi nu regret: deşi (inevitabil) mai puţin dramatică decît Hîrtia va fi albastră, această poveste 100% contemporană - pe scenariul aceleiaşi echipe: Răzvan Rădulescu, Alexandru Baciu şi regizor - este o foarte binevenită alternativă la "valul mizerabilist", rămînînd, totuşi, în minimalismul cel mai canonic... Trei trentagenari, aşadar (jucaţi de Dragoş Bucur, Mimi Brănescu şi Andrei Văncică), se-ntîlnesc din întîmplare pe litoral; "Boogie" (Bucur, în cel mai bun rol al său în cinema) este deja tată, iar soţia lui (Anamaria Marinca) aşteaptă încă un copil; în urma unei discuţii nocturne în care acuzele sfredelesc tot mai adînc, pînă la os (scena cea mai reuşită a filmului), Boogie lasă nevastă cicălitoare şi copil şi-şi petrece noaptea alături de foştii colegi - într-un fel de bifare compulsivă (şi ultimativă) a tuturor lucrurilor la care a renunţat de dragul căsniciei: băutură, ţigări, femei... Această ultimă "boy’s night out" se încheie - la modul cel mai natural cu putinţă - în zori, după ce Boogie şi-a înmormîntat tinereţea realizînd, cu această ocazie, că trecutul de la 18 ani nu poate fi "reconstituit" - la 30 şi ceva - decît cu amărăciunea care vine la pachet. Dialogurile incredibil de fireşti (marca Rădulescu & Co.) ţin povestea (şi spectatorii) mereu "în priză" (priza la realitate); în acelaşi timp, nu tot este important în acest inedit (pentru cinematograful românesc) exemplu de terapie colectivă (a regizorului şi a celorlalţi doi scenarişti), unele anecdote sînt "cu circuit închis", mult prea personale pentru a rezona cu marele public, iar lipsa unei singure soluţii vizuale (de tip "imagine-simbol") care să suplinească excesul de limbaj se face simţită... Acestea fiind spuse, Boogie este un film mai mult decît necesar: primul film românesc intimist de după 1989 care priveşte relaţiile de cuplu şi problemele personale cu maturitatea artei adevărate - fără, adică, romanţiozitatea postadolescentină din Legături bolnăvicioase, de pildă. P.S. Mai multe despre Cannes 2008 pe