Campanie inedită de promovare a cărților românești lansată de ICR: THE BOOK PITCH. ALEGEREA CITITORULUI

10 iulie 2023   La zi în cultură

Aseară, 5 iulieInstitutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, le-a dat întîlnire iubitorilor de literatură la un eveniment dedicat cărților românești, ocazie cu care a lansat un proiect inedit: campania „The Book Pitch. Alegerea cititorului" - o invitație adresată cititorilor de a se alătura instituției în demersurile de promovare a cărților românești în lume.

Proiectul „The Book Pitch. Alegerea cititorului" îi invită pe iubitorii de literatură să prezinte, în română sau în engleză, prin intermediul unui material video de maximum 60 de secunde, o carte a unui autor român (cetățean român, originar din România sau din Republica Moldova, avînd ca limbă maternă limba română). Deveniți promotori și ambasadori onorifici, participanții la campanie au astfel ocazia să atragă atenția agenților literari, editorilor și traducătorilor străini, dar și cititorilor de pretutindeni, asupra unei cărți îndrăgite din literatura română.

Materialele video care întrunesc condițiile din regulamentul campaniei, primite în perioada 5 iulie - 5 noiembrie 2023 pe adresa de email thebookpitch@icr.ro, vor fi publicate pe paginile de social media ale Centrului Național al Cărții și ale partenerilor, iar din toamnă vor fi difuzate și pe TVR Cultural.

Doi dintre participanții la campanie au șansa de a participa la primele tîrguri internaționale de carte din 2024 la care Institutul Cultural Român, prin Centrul Național al Cărții, organizează prezența României: London Book Fair și ale Festival du Livre de Paris. Numele lor va fi ales prin tragere la sorți, în cadrul unui eveniment public organizat în timpul ediției din 2023 a Tîrgului Internațional de Carte Gaudeamus. Proiectul este coordonat, din partea Centrului Național al Cărții, de Elena David.

Evenimentul de lansare al campaniei „The Book Pitch. Alegerea cititorului", așezat sub motto-ul „Petrecerea cititorilor", a avut loc în Grădina Muzeului Național al Literaturii Române, în prezența a zeci de iubitori de literatură, gazdele serii fiind Liviu Jicman, președintele ICR, și Oana Boca Stănescu, directoarea Centrului Național al Cărții din cadrul ICR.

„Am lansat campania Alegerea cititorului la Muzeul Național al Literaturii Române, un eveniment care marchează jumătatea unui an în care, prin Centrul Național al Cărții, ICR a organizat cu succes noi ediții ale programele sale de tradiție, Translation and Publication Support Programme (TPS) și Publishing Romania, precum și participarea României la prestigioasele London Book Fair, Festival du Livre de Paris, Salone Internazionale del libro Torino, Feria del libro de Madrid, Tîrgul Internațional de Carte de la Beijing și prezența Editurii ICR la Salonul Internațional de Carte Bookfest. Campania «The Book Pitch. Alegerea cititorului»  este un instrument prin care ne propunem să promovăm în continuare cultura noastră scrisă peste hotare, într-un mod inedit și adaptat contemporaneității, în anul în care ICR împlinește 20 de ani de la înființare", a declarat Liviu Jicman, președintele Institutului Cultural Român.

Evenimentul de lansare a inclus un maraton de lectură susținut de participanți, care au citit fragmente din cărțile românești de care se simt legați afectiv și s-a încheiat cu un cocktail susținut de Valvis și Delicatese Florescu.

Fragmentele citite de participanții la lansare, în cadrul unui maraton de lectură, vor constitui punctul de pornire al unui alt eveniment, organizat de Institutul Cultural Român prin Centrul Național al Cărții de Ziua Limbii Române (31 august 2023).

Regulamentul integral al campaniei „The Book Pitch. Alegerea cititorului" este disponibil la pe site-ul oficial al Centrului Național al Cărții: www.cennac.ro.

Co-producător al proiectului: TVR Cultural

Parteneri: MTTLC - Masteratul pentru Traducerea Textului Literar Contemporan, din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București,

Muzeul Național al Literaturii Române, Radio România Cultural, Agerpres.

Sponsori: Travel Time, Delicatese Florescu, Aqua Carpatica.

Mai multe