Burning Man – bine ai venit acasă!
Cîțiva oameni dansează într-o piscină gonflabilă și încearcă să se urce pe un crocodil din plastic. Fiecăre căzătură e întîmpinată cu rîsete, îmbrățișări și bătăi cu apă. Alături, cîteva zeci de oameni dansează, beau cocktailuri sau beri reci, se îmbrățișează și povestesc, de parcă s-ar cunoaște de-o viață. Într-un colț, cineva face masaj pe o masă improvizată. Cîțiva sînt costumați, ba chiar unii au și niște luminițe prinse șic în păr sau sînt accesorizați cu frînghii, blănuri sau bijuterii voluminoase. Sînt la House of Yes, în New York, la o petrecere de decompresie după Burning Man. A trecut o săptămînă de cînd s-a terminat Burning Man și, cumva, încă mai am mult din euforia și din vibe-ul pozitiv de acolo. Iar la petrecere regăsesc aceeași căldură, prietenie, empatie și bucurie pe care le-am trăit timp de opt zile, pe o altă planetă parcă. „Bine ai venit acasă!“, spun toți.
Se spune că Burning Man este o experiență care-ți schimbă viața. Burner-ii se întorc de acolo hotărîți să-și dea demisia, contemplîndu și revelațiile personale, schimbîndu-și prioritățile și încercînd să mențină cît mai mult starea de euforie, profunzime, intensitate și căldură a Burning Man-ului. Vorbesc cu pasiune despre ce s-a întîmplat acolo, ce au făcut, ce au văzut, cu cine s-au întîlnit, ce experiențe au avut. Inevitabil, menționează că este imposibil să explici Burning Man cuiva care n-a fost acolo, că nu ai cuvinte destule să prinzi experiența și să descrii amalgamul de emoții pe care-l provoacă în tine. E ca o trezire, spun mulți. Din afară, oamenii ăștia arată ciudat cu poveștile, costumele lor ciudate, cu deschiderea emoțională, cu sclipirile din priviri și cu conexiunea nevăzută dintre ei doar pentru că au fost împreună la Burning Man. Un fel de sectă, ar spune scepticii. E doar un alt festival, ar spune cinicii. N-ai fost acolo, spun burner-ii.
Și totuși, ce se întîmplă atît de transformator în acea săptămînă în deșert, cînd stai nespălat, ars de soare, nedormit, mănînci ce apuci și bei tot cam la fel? Și unde trebuie să-ți aduci tot ce ai nevoie, nu poți cumpăra nimic, nu găsești totul deja organizat ca la festivalurile cu care te-ai obișnuit și de unde trebuie să pleci cu absolut tot gunoiul pe care-l produci? Și, mai ales, de ce te salută toată lumea cu „Bine ai venit acasă!“?
În 1986, cîțiva prieteni ardeau, cu ocazia solstițiului, un om de lemn de 2,7 m pe o plajă de lîngă San Francisco, ca un act de expresie artistică radicală. În 2016, peste 70.000 oameni priveau, unii dintre ei cu lacrimi în ochi, cum un om de 13 m, inspirat de Omul Vitruvian al lui Da Vinci, aflat pe un piedestal imens și cu multe mașinării complicate în spate, lua foc, acompaniat de artificii. Era finalul unei săptămîni în care cei 70.000 de oameni s-au întors acasă, chiar dacă se aflau acolo pentru prima oară, ca noi. Un oraș radial, sub formă de arc, cu Omul în centru și cu o rază de 2,4 km, care se construiește de la zero, în mijlocul deșertului Nevada, pentru ca apoi, după o săptămînă, să dispară complet, ars în imagini apocaliptice sau deconstruit, fără ca nici o urmă să rămînă. O metropolă temporară, cum spun chiar ei, dedicată comunității, artei, exprimării de sine, creativității și responsabilității personale. O utopie.
Burning Man atrage tot felul de oameni, de la vedete la executivi din companiile de tech din Silicon Valley, de la hippioți de modă veche sau hipsteri curioși, de la familii cu copii, la fani de EDM. Oricine e binevenit, indiferent de rasă, orientare sexuală, preferințe, statut social etc., unul dintre principiile Burning Man fiind incluziunea radicală. Cel puțin teoretic – dar asta într-un articol viitor, despre controversele festivalului.
Înțelegi ușor și povestești greu. Cînd ajungi, după o așteptare de cîteva ore, la coada de intrare, în mijlocul unei furtuni de nisip, dacă le spui că ești pentru prima oară acolo, voluntarii de la poartă te invită vesel să te dai jos din mașină, te iau în brațe, glumesc și te pun să te tăvălești prin nisip. E primul contact cu Burning Man-ul – căldură umană, bună dispoziție și un praf despre care, după o săptămînă, te întrebi dacă a ratat să-ți intre în vreo capilară.
Dincolo de evenimentele care te țin treaz mult după răsărit, dincolo de construcțiile fantastice de pe playa, dincolo de mașinile decorate ca din povești și de atmosfera fantastică dată de razele soarelui filtrate de norii de praf în cele mai ireale apusuri, povestea Burning Man începe de la emoție și libertate. Oamenii se simt liberi acolo să facă ce vor cu libertatea lor, e acel Wonderland unde, cumva, toți sînt calzi, prietenoși și deschiși, și un spațiu fantastic pe care-l descoperi uimit, zburînd pe bicicletă. E un sentiment de familiar, de apropiere, de rupere completă de viața cotidiană, de euforie greu de explicat. De fapt, ai un sentiment profund de naturalețe și firesc, vezi natura umană în cele mai diverse lumini și totul pare atît de normal. Iar acest firesc înseamnă, în fond, acasă, locul unde poți să faci și să fii ce vrei, unde ești sincer cu tine și unde dai deoparte hainele și normele sociale, pretențioase, plicticoase și politicoase.
(va urma)
Foto: C. Foarfă