„Bucuria descoperirilor“
Care ar fi identitatea muzicală a concertelor organizate de Twin Arts?
Indiferent de muzica pe care o cîntă, am căutat artişti curajoşi, relevanţi în nişa lor şi care nu au mai concertat în România sau în Bucureşti. Pe mulţi dintre cei aduşi de noi i-am iubit ani de zile în taină şi aproape tot ce am visat am avut grijă să se întîmple. Twin Arts este un explorator care împarte bucuria descoperirilor cu publicul.
Care e lucrul cel mai dificil cînd organizezi concerte în România?
Să organizezi concerte este o ocupaţie dificilă oriunde în lumea asta şi fiecare zonă are greutăţi specifice, de la suprataxare la absenţa sălilor de concert, birocraţie etc. Trebuie să găseşti mereu un echilibru între valoarea artistului şi potenţialul lui comercial, iar asta nu e deloc uşor. Uneori există şi un decalaj între ce e acum pe val în alte ţări şi ce e la noi. Lipsa unor strategii culturale şi puterea de cumpărare scăzută a publicului sînt alte inconveniente.
Ce concerte pregătiţi anul acesta?
2015 va fi cel mai intens an al nostru, cu toate că şi anul trecut a fost foarte aglomerat. Pe 21 aprilie îi aducem la Sala Radio pe Oregon, trupa condusă de Ralph Towner, care a făcut istorie în jazz şi world music. Pe 26 aprilie, la The Silver Church, îi aducem pentru prima dată în România pe Wovenhand, o trupă cult pentru rockeri, care s-a născut din cenuşa trupei 16 Horsepower. Pe 10 mai, tot pentru prima dată în România, va concerta cîntăreaţa norvegiană Ane Brun, la Sala Radio. Pe 30 iunie, o readucem pe Hiromi în formula de trio, cu Anthony Jackson la bas şi cu Simon Phillips la tobe. Îşi vor prezenta noul lor album, Move. Un alt un trio fenomenal, tot în premieră, Brad Mehldau Trio: pianistul american va veni însoţit de basistul Larry Grenadier şi de tobarul Jeff Ballard. Ca şi în cazul Ane Brun, e un concert pe care îl visam de foarte multă vreme.
Dragoş Bâscă este manager al Twin Arts. Mai multe la www.twinarts.ro.
a consemnat Marius CHIVU